Martisorul, simbol al sanatatii, norocului si renasterii

Traditia martisorului este specific romaneasca, este veche de peste 8.000 de ani si se leaga inseparabil de traditia Dochiei, iar snurul in doua culori isi are originea in credintele si practicile agrare.

 

Martisorul, acest obiect mic, legat cu snur alb-rosu, care se daruieste celor dragi cu prilejul zilei de 1 Martie, isi are originile in traditiile de pe aceste meleagurui de acum 8.000 de ani, spun istoricii si etnologii. Initial, martisorul a avut semnificatii legate de credintele si traditiile agrare, dar de-a lungul timpului a primit si alte simboluri, intre care cele mai cunoascute sunt cele ale renasterii naturii si de aducator de noroc si sanatate. In zilele noastre, martisorul, format din doua snururi impletite, este un simbol al primaverii, iar sarbatoarea lui simbolizeaza renasterea, reintoarcerea la viata.

Arheologii au descoperit obiecte de forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu, insirate pe ata, pentru a fi purtate la gat si despre care se crede ca sunt martisoare, la Schela Cladovei, in Mehedinti.

Cele doua culori sunt deschise interpretarilor, cea mai cunoscuta fiind atribuita genezei si regenerarii vietii. Pe vremea dacilor, simbolurile primaverii erau confectionate in timpul iernii si se confectionau din pietricele vopsite in alb si rosu, insirate pe o ata. Acestea se purtau la gat, in toata luna Martie. Culoarea rosie simboliza focul, sangele si soarele si era atribuita femeii, care da viata, iar culoarea alba, conferita de limpezimea apelor, reprezinta intelepciunea barbatului, iar prin impletirea lor armonioasa este reprezentata viata, prin impletirea virtutilor celor doi.

 

La 1 Martie, femeile si fetele primesc martisoare si le poarta in piept sau la incheietura mainii, in toata luna martie, ca semn al sosirii primaverii. In Moldova insa, exista obiceiul ca fetele sa daruiasca martisoare baietilor, iar acestia le dau fetelor cadouri peste o saptamana, de 8 Martie.

Impreuna cu martisorul se ofera adesea si flori timpurii de primavara, cele mai reprezentative fiind ghiocelul si zambila.

Sarbatoarea Martisorului este celebrata in prima zi a lunii martie, prima luna a primaverii, anotimp in care natura renaste. Tot in aceasta luna, daca nu a fost iarna grea, incepe aratul si semanatul, se curata livezile si gradinile, se scot stupii de albine de la iernat si se „reteaza” fagurii de miere.

Numele martisorului are origini latine si este numele popular al lunii Martie. Simbolic, martisorul este reprezentat de un snur bicolor, alb-rosu, care aduna zilele, saptamanile si lunile anului in doua anotimpuri, iarna si vara. Legenda spune ca Martisorul este daruit babei Dochiei, la 1 martie, pentru a o imbuna si pentru a marca, astfel, inceputul anului agrar.

 

Traditia martisorului se pierde in negura timpului si se presupune ca este o mostenire transmisa pe aceste meleaguri, din generatie in generatie, de peste 8.000 de ani, avandu-si originea in credintele si practicile agrare de atunci.

Se spune ca firul martisorului, o funie de 365 sau 366 de zile, ar fi tors chiar de Baba Dochia, in timp ce urca cu oile la munte. Asa cum ursitoarele torc firul vietii copilului la nastere, se spune ca Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea anului agrar.

La inceputuri, snurul era confectionat din fire de lana alb si negru, rasucite,  iar martisoarul era confectionate din monede din aur, argint sau bronz, dupa statutul social al purtatorului. Dacii credeau ca aceste amulete aduc fertilitate, frumusete si previn arsurile din cauza soarelui. Erau purtate pana cand infloreau copacii, apoi erau atarnate de crengile acestora.

Simbolul snurului realizat din cele doua parti rasucite a fost initial folosit de daci, inainte ca romanii sa-i cucereasca. Pe acea vreme snurul era alcatuit din alte doua culori: alb si negru. Culoarea neagra reprezenta lana neagra data de Baba Dochia nurorii sale, si simboliza intunericul iernii, iar partea alba simboliza lumina primaverii. Lana s-a schimbat, conform legendei, din negru in alb, prin sacrificiul fetei. Din aceasta cauza, partea rosie din martisor reprezinta sangele si sacrificiul, snurul schimbandu-si culorile din negru cu alb in rosu cu alb.

 

Despre martisor circula diverse legende. Una dintre acestea spune ca Soarele ar fi coborat pe pamant luand chipul unei fete frumoase, iar un zmeu l-a rapit si l-a tinut inchis, pana cand un voinic l-a eliberat. In lupta cu zmeul, viteazul s-a ranit, iar sangele lui a cazut pe zapada alba. Eliberat, Soarele a urcat din nou pe cer, iar dupa ce zapada s-a topit, pe locul unde cursese sangele voinicului, au rasarit ghiocei.

O alta legenda spune ca in prima zi a lunii Martie, frumoasa Primavara a iesit  la marginea unei paduri si a observat, intr-o tufa de porumbari dintr-o poiana, ca rasarise de sub zapada un ghiocel. Iarna, insa, a vazut-o si a chemat viscolul si gerul, iar ghiocelul a inghetat. Primavara a dat zapada la o parte, dar s-a ranit la un deget. O picatura de sange a cazut pe floare, facand-o sa reinvie. In acest fel, Primavara a invins Iarna, iar culorile martisorului simbolizeaza sangele rosu si zapada alba.

Snurul era facut de femei si era purtat fie la piept, fie legat la mana, fiind  purtat de copii, de tineri si de adulti. Se lega si la coarnele vitelor din gospodarie sau la poarta grajdului, pentru a le proteja de boala. Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda, asociata soarelui, iar martisorul ajunge sa fie astfel un simbol al focului si al luminii. De aceea se poarta pana cand se arata semnele de biruinta ale primaverii, se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele si randunelele, dupa care se leaga de un pom roditor. Se crede ca daca pomul va rodi, omul va fi sanatos si va avea noroc. Se spune ca daca iti pui o dorinta cand agati martisorul in pom, aceasta se va indeplini.

Intrucat Martisorul este inseparabil de traditia Dochiei carpatice, se poate afirma cu certitudine ca acesta este un obicei vechi romanesc, atestat in toate zonele locuite de romani si aromani, singura diferenta fiind aceea ca, in timp ce la romani martisorul se poarta incepand cu ziua de 1 martie, la aromani se punea in ajunul sarbatorii. De la aromani, obiceiul a fost preluat si de alte popoare din centrul si sud-estul Europei.