Medicamentul – negocierea nenegociabilului
Cel mai mare privilegiu al unui profesionist este să-și poată exercita în mod liber profesia. Cum a devenit libertatea profesională un privilegiu și nu un fapt de la sine înțeles? Din păcate, piața dictează, chiar și acolo unde regulile comerțului trebuie să funcționeze adiacent, nu frontal.
Unul dintre domeniile răvășite de comerțul sălbatic este cel cu medicamente. Activitatea de comerț cu medicamente este o junglă în care, dozajul dintre regulile pieței și intervenția profesioniștilor este aproape inexistent. Interesul comercial subjugă pe zice ce trece dreptul la libertate profesională a celor care lucrează în farmacii, iar cel mai afectat este farmacistul și, evident, odată cu el, pacientul.
Da, fiecare poate deveni din pacient, victimă, atunci când practicile din anumite farmacii sunt doar comerciale, când pacientul nu este decât un consumator, iar farmacistul este evaluat profesional după numărul de produse vândute sau după suma de pe bonul de casă. Este crunt să știi că, ajuns de nevoie în farmacie, împins de o reclamă agresivă, poți fi ținta unui proces de vânzare și nu a unui act terapeutic. Medicamentele nu sunt, totuși, produse de larg consum, care pot fi împinse spre gura clientului, dator să facă industria să trăiască. Înghițirea aiurea de medicamente are rezultate deloc cuminți.
Am văzut, cu câteva zile în urmă, că s-a mai intervenit pe ici, pe acolo, la legea farmaciei. Intervenții utile, dar care nu modifică fondul problemei. Farmacia rămâne, sau chiar se profilează ca un magazin de medicamente. Fondul chestiunii este neatins, iar farmacistul, în calitatea lui de profesionist, va deveni tot mai afectat de izul comercial al domeniului.
A fost o mare eroare includerea farmaciilor în lista societăților comerciale. Este un comerț specific, este o artă, nu este o vânzare oarecare. Oricât de bună ar fi piața concurențială în alte domenii, în cel farmaceutic are efect nociv. E greu să-ți imaginezi cum pacientul aflat în față devine o sumă de bonuri, un pretext de vânzare și nu o persoană care să fie evaluată după nevoia lui reală. Dacă salariul unui farmacist este condiționat de cât vinde, cum mai poate fi vorba de demnitate profesională?! Dacă joacă permanent cu Florin Piersic în Castravetele și, orice ar dori pacientul, i se dă tot ceea ce managementul dictează în cască –sau, mai exact, pe ecranul din față-, ce fel de socoteală corectă are cu profesia?
România este un paradis al acestui tip de activitate. Comerțul omoară profesia. De aceea, în țări precum Germania, numărul de unități farmaceutice deținute de o companie este între una și patru. Acolo legea ține cu pacientul. Aici, nu. Chiar dacă cineva ar putea crede că goana după prețuri mici este satisfăcută pe o piață ca a noastră, se înșeală. Nu prețul poate face diferența, ci calitatea și libertatea celui din față, a profesionistului care, în mod liber, fără evaluări comerciale, face, cu adevărat, un act medical.
Dacă în alte ramuri comerciale contează cantitatea, în farmacie cantitatea ucide, iar un comerț agresiv nu este favorabil pacienților, ci distructiv. Aici chiar trebuie să pleci cu ceea ce îți trebuie și cu cât îți trebuie. Orice altceva, impus de sistemele puse la punct ale unei farmacii comerciale, doar comerciale, este un atac la sănătate.
În concluzie, pe lângă ajustări colaterale ale legii farmaciei, poate, cineva, un om, un guvern, un parlament, va avea curajul să intervină și să refacă dozajul între actul comercial și cel profesional. Farmacia sănătoasă are vădite elemente comerciale, dar doar în subsidiar. În farmacie are loc un act medical, supus unor norme etice. Nu este iarmaroc. De aceea, sistemul trebuie reformat și temperat. Altfel, farmacistul va deveni o rara avis (anul trecut nici nu s-au completat locurile la facultatea din București). Iar pacientul, un client sufocat de reclamă, de produse la promoție și, în loc să se facă sănătos va înghiți vrute și nevrute. Și toate astea pentru că, undeva, sus, o strategie comercială anulează dreptul farmacistului la libertate profesională și-l constrânge sau încântă să vândă ceea s-a negociat, nu ceea ce îi trebuie pacientului. Lucrurile sunt împinse atât de departe, prin dispariția farmaciilor de cartier și transformarea lor în lanțuri comerciale cu specific medical, încât nu este ignorat doar pacientul ca individualitate, punându-se accent pe boală, este eludat actul medical în scopuri aproape exclusiv comerciale.
