Medicii romani au confirmat al 15-lea caz de malarie din acest an

Pacientul este un pilot de 46 de ani, din Bacau, care a revenit de curand dintr-o calatorie facuta in Mozambic.

 

SJU Bacau

SJU Bacau

Medicii Spitalului Judetean din Bacau, apoi colegii lor din Capitala, de la spitalul Victor Babes, au intrat in alerta la inceputul acestei saptamani, dupa ce un pacient a fost diagnosticat cu malarie, o boala tropicala cu care cadrele medicale din Romania se confrunta destul de rar.

Pacientul diagnosticat cu aceasta afectiune este un pilot in varsta de 46 de ani din Bacau, care a ajuns la spitalul din localitate intr-o stare destul de grava. Acesta, timp de cinci zile ignorase febra si starea generala de rau, simptome pe care a inceput sa le resimta la scurt timp dupa ce s-a intors dintr-o calatorie facuta in interes de serviciu in Mozambic. Fara a banui ca ar putea fi vorba despre o problema atat de grava, barbatul a amanat vizita la medic pana cand, luni seara,  starea sa de sanatate s-a deteriorat foarte rau. A fost adus de urgenta Spitalului Judetean Bacau, unde medicii au constatat ca avea insuficienta hepato-renala si trombocitopenie, fapt pentru care au suspectat initial ca ar fi vorba de o meningo-encefalita.

 

elicopter-smurdUlterior, afland ca pacientul era pilot si ca revenise de curand din Mozambic, au luat in calcul si varianta unei boli tropicale contractata acolo, simptomele fiind similare cu cele ale malariei. In consecinta, i s-a facut un test rapid, iar acesta a confirmat boala, fapt pentru care medicii de la Bacau au luat legatura cu colegii de la spitalul Victor Babes din Capitala, singurul spital din Romania specializat in bolile tropicale. S-a decis transferul pacientului catre spitalul din Bucuresti, transfer efectuat in cursul zilei de ieri, cu ajutorul unui elicopter SMURD care l-a transportat pana la spitalul Victor Babes.

Directorul unitatii medicale, dr.Corneliu Popescu, a precizat ca starea pacientului este grava, dar s-a declarat optimist, spunand ca in ultimii ani, rata de supravietuire a pacientilor care au ajuns cu malarie la spitalul Victor Babes a fost de suta la suta.

 

Dr. Corneliu Popescu

Dr. Corneliu Popescu

Anual, la Victor Babes ajung circa 30-40 de pacienti cu malarie, marea majoritatea contracatnd boala din tari africane. Anul acesta, pilotul din Bacau este al 15-lea caz de malarie tratat de medicii acestei unitati medicale. „Rata de supravietuire in ultimii ani a fost de suta la suta. Sigur ca depinde de momentul in care este depistata boala si stadiul acesteia. Noi avem tratamente pentru aceste cazuri, fiind singurul spital de boli tropicale din Romania. Tratamentele administrate sunt identice cu cele folosite in toate tarile lumii”, a mai declarat managerul de la Victor Babes.

Dr. Penescu a explicat ca, un pacient cu malarie nu prezinta risc de contaminare pentru cei din jur, fiind vorba de o boala necontagioasa. Vorbim de o boala infectioasa provocata de un parazit care ajunge in organism in urma intepaturii femelei de tantar anofel, fapt pentru care este o afectiune des intalnita in zonele tropicale si subtropicale, acolo unde traieste aceasta insecta.

Boala se manifesta prin febra aparuta la sapte zile de la contractarea parazitului, iar daca simptomele sunt ignorate se poate ajunge la deces. Din pacate, asa s-a intamplat cu un alt pacient, din judetul Constanta, care a ajuns tot marti la spitalul Victor Babes si a fost diagnosticat cu malarie, la intoarcerea dintr-un voiaj de doua luni in Coasta de Fildes. Barbatul, de 62 de ani,  a ajuns la medic dupa ce starea lui de sanatate se deteriorase foarte rau si nu a mai putut fi salvat.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*