Medicina veterinara primeste 630 de milioane de lei de la Buget

6 februarie 2017 | 0 comentarii |

Parlamentul urmeaza sa-si dea votul final pe Buget, marti, 7 februarie, intr-o sedinta comuna de plen, anuntata pentru ora 10,00.

 

veterinar - bovineComisiile de buget din Parlament au finalizat, duminica seara, analiza si aprobarea Bugetului de stat si Bugetului Asigurarilor sociale de stat propus de Guvern, aproape toate ministerele primind, in final, sumele propuse de executiv, chiar daca Opozitia a formulat amendamente pentru unele domenii.

Comisiile reunite au aprobat, astfel, Bugetul Sanatatii si Sanatatii sanitar-veterinare, iar daca sanatatea umana – Ministerul Sanatatii si CNAS a primit ceva mai mult decat in 2016, desi nu s-a acceptat niciunul dintre cele 89 de amendamente, bugetul sanatatii veterniare – Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), pentru care nu s-a formulat niciun amendament, a fost aprobat cu 24 de voturi „pentru”, patru „impotriva” si nicio abtinere, incadrandu-se in aceleasi limite ca si anul trecut.

Vicepresedintele ANSVSA, Laszlo Nagy Csutak, a precizat, in cadrul dezbaterilor din comisii, ca bugetul institutiei pe care o reprezinta, in valoare de 630 de milioane de lei, pentru 2017 „se incadreaza pe executia din 2016 si se realizeaza pe trei paliere distincte: activitatea ANSVSA centrala, care are o subventie integrala de la stat, activitatea celor 42 de directii subordonate, cu sustinere din bugetul de stat si din venituri proprii si partea de inspectie la frontiera, subordonata ANSVSA, care este finantata integral din venituri proprii”.

Medicii veterinari concesionari sunt insa dezamagiti si considera ca, in conditiile in care salariile minime au crescut, in ultimii ani, cu 70 la suta in ultimii zece ani, iar tarifele pentru serviciile prestate au ramas la fel ca acum cinci ani, exista riscul ca Medicina veterinara sa se confrunte, in viitorul apropiat, cu un exod al specialistilor, la fel ca si Medicina umana.

 

bugetBugetul total al ANSVSA, format din veniturile de la buget si veniturile proprii, se ridica la 666,8 milioane de lei. Din cele 630 de milioane de lei primite de la buget, 26,2 milioae de lei au fost repartizate pentru cheltuieli de personal, pentru bunuri si servicii au fost alocate 9,33 milioane de lei, transferurile intre unitati vor fi de 566,13 milioane de lei, pentru proiectele cu finantare din Fonduri Europene Nerambursabile au fost alocate 28 de milioane de lei, iar cheltuielile de capital vor fi de 317.000 de lei.

Sume suplimentare ar putea fi obtinute de ANSVSA printr-o serie de proiecte de atragere de fonduri europene, care vizeaza, cu precadere, monitorizarea, controlul si eradicarea unor boli la animale. Astfel, pentru rabie a fost depus un proiect de 8,07 milioane de euro (75% finantare europeana), pentru pesta porcina clasica se spera atragerea a 1,93 milioane de euro (50% finantare UE), pesta porcina africana ar urma sa beneficieze de 454.645 euro (50% contributie UE), pentru combaterea gripei aviare s-ar putea obtine 572.217 euro (50% de la UE), pentru Bluetongue exista un proiect de 138.281 euro (50% finantare europeana), Encefalopatia spongiforma transmisibila (EST) ar putea beneficia de 2,65 milioane de euro (50% finantare UE) si pentru salmonelozele zoonotice s-au proiectat cheltuieli de 857.811 euro (50% fonduri nerambursabile).

ANSVSA organizeaza activitatea veterinara si pentru siguranta alimentelor pe intreg teritoriul tarii, prin Directiile judetene din subordine, dupa o conceptie unitara, care sa asigure apararea sanatatii animalelor, a sanatatii publice si protectia mediului.

 


Adaugati un comentariu


 

*