MedLife, desemnată „Compania anului 2017” la Bursă

21 februarie 2018 | 0 comentarii |

La Gala de Inaugurare a Anului Bursier 2018, Bursa de Valori București a acordat premii la 19 categorii, dintre care 4 au fost votate de public.  

 

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a premiat, în cadrul evenimentului de Inaugurare a Noului an Bursier, care a avut loc la Ateneul Român, câştigătorii premiilor pieţei de capital pentru activitatea din 2017.

Am început acest mandat într-un context favorabil. Tot mai multe companii private au început să se listeze și acest lucru creează premisele pentru dezvoltarea bursei. Mă bucur să văd că din ce în ce mai mulți manageri și antreprenori iau în considerare listarea la bursă pentru dezvoltarea companiilor pe care le dețin,” a declarat Adrian Tănase, CEO al BVB.

Aproape 600 de reprezentanți din piața de capital, industria financiară și antreprenori au participat la unul dintre cele mai importante evenimente ale anului bursier din România. Bursa de Valori București (BVB) a anunțat câștigătorii premiilor pieței de capital în cadrul evenimentului de Inaugurare a Anului Bursier 2018. Anul acesta, Bursa de Valori București și partenerii instituției au acordat premii la 19 categorii, dintre care patru au fost votate de public, fiind validate aproximativ 3.000 de voturi pe website-ul dedicat: www.isey.ro.

 

MedLife (M), singura reţea privată de sănătate prezentă pe bursă, listată în decembrie 2016, în urma unei oferte de 230 de milioane de lei, a fost desemnată „Compania anului 2017”.

Mulțumind pentru premiul acordat de BVB și pentru încrederea de care se bucură compania din partea investitorilor de pe bursa de capital, Mihai Marcu, CEO MedLife, a subliniat că „2017 a fost unul cu mari provocări pentru MedLife, atât la capitolul dezvoltare prin achiziții, cât și în privința evoluției tranzacțiilor pe Bursă”. Pe lângă proiectele de tip green field și achiziții, compania mai are în plan, pentru 2018, să devină lider național pe zona de rezonanță magnetică prin achiziționarea a 6 RMN-uri noi și să se extindă în zonele de proximitate din afara țării, vizând, deocamdată, Ungaria, Serbia și Bulgaria, creșterea proiectată pentru anul în curs fiind de 20-30% față de 2017. Având un portofoliu de 35 de companii și peste 6.300 de angajați, MedLife, a investit în Sănătate 200 de milioane de euro, în ultimii 20 de ani.

Anul trecut, Med Life a fost desemnată „Cea mai bună companie din Europa Centrală și de Est”, la Gala Premiilor Pieței de Capital din Europa Centrală și de Est, de la Varșovia.

 

Între premianții Galei BVB s-a aflat și Mariana Gheorghe, al cărei mandat la cârma Petrom urmează să se încheie în aprilie 2018. Ea a fost desemnată „Personalitatea anului pe piaţa de capital”.

Mariana Gheorghe consideră că „România merită promovarea la statutul de piaţă emergentă. Părăsesc Petrom cu mare mândrie. Compania a ajuns de reputaţie internaţională şi cu o performanţă pe care mulţi şi-o doresc”.

Irina Răilean, analist financiar senior la Banca Transilvania, a fost desemnată „Cel mai bun analist InvestingRomania în 2017”. De altfel, Banca Transilvania a fost premiată și pentru „Cea mai tranzacționată acțiune pe piața principală a BVB în 2017” (după valoare), precum și pentru „Cea mai bună strategie de comunicare și relații cu investitorii în 2017 a unei companii listate” (votul publicului).

Premiul pentru „Cea mai mare creştere a preţului acţiunilor unei companii ce a trecut prin procesul de listare în 2017” a fost primit de Sphera Franchise Group, administratorul a peste 100 de restaurante din România.

Premiul pentru „Cea mai bună inițiativă educațională pe piața de capital în 2017” (votul publicului) a fost primit de Olimpiada Micilor Bancheri, Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație.

 

Premiile acordate în cadrul Galei reflectă performanța companiilor și reprezentanților acestora în anul anterior.

2017 a fost un an excelent pentru bursa românească, atât în ceea ce privește IPO-urile, cât și în ceea ce privește obligațiunile. Au avut loc patru IPO-uri de peste un miliard de lei și s-a înregistrat o dinamică foarte bună în sectorul obligațiunilor. Pentru investitori, randamentele aduse de cele mai lichide 25 de companii din indicele BET-XT-TR, care include și dividendele acordate de acestea, au ajuns la 24% într-un singur an,” a spus Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Inaugurarea Anului Bursier este un eveniment anual organizat de Bursa de Valori București, ajuns în 2018 la cea de-a cincea ediție. Gala este unul dintre evenimentele de referință ale pieței de capital autohtone, organizat pentru a marca începerea unui nou an investițional, precum și pentru a recunoaște public succesele înregistrate de participanții la piața de capital în anul precedent.

Cea de-a cincea ediție a Galei a avut loc la Ateneul Român.

(Sursă foto: BVB)

 


Adaugati un comentariu


 

*