Microbiologi marcanti din intreaga lume s-au reunit la Cluj

Nume de referinta in domeniul Biologiei moleculare din intreaga lume participa, zilele acestea, la un Congres international pe care tara noastra il gazduieste in premiera.

 

Conferinta de presa Jibou

Zilele acestea, municipiul Cluj-Napoca este capitala microbiologiei europene si mondiale. Peste 200 de cercetatori in domeniul microbiologiei din intreaga lume participa, in Capitala Ardealului, la cea de-a zecea editie a Workshop-ului European de Biologie Moleculara a Cianobacteriilor, eveniment stiintific international important, organizat in premiera in Romania. Organizat sub egida Federatiei Europene a Societatilor de Microbiologie (FEMS) si Societatii Internationale de Studiu a Fotosintezei (ISPR), cu sprijinul Ministerului Educatiei Nationale, importantul eveniment stiintific se desfasoara in perioada 20-24 august.

Calitatea de organizator a revenit Centrului de Cercetari Biologice de la Jibou, al carui director, Cosmin Sicora a declarat, cu ocazia conferintei de presa organizata in deschiderea manifestarii stiintifice ca „acest tip de conferinte are ca scop principal difuzarea si schimbul de informatie stiintifica intre grupurile de cercetare care lucreaza pe un anumit domeniu, respectiv, in cazul nostru, studiul biologiei moleculare a cianobacteriilor – din intreaga lume. Practic, oamenii acestia se intalnesc odata la trei ani, se discuta linii de cercetare si rezultate obtinute si se traseaza si se stabilesc colaborari pentru perioada urmatoare. E foarte important pentru lumea stiintifica acest congres, pentru ca astfel se cristalizeaza cercetarea la nivel international in domeniu si se traseaza ideile viitoare”.

 

Manifestare stiintifica de inalta tinuta academica, evenimentul reuneste, la fiecare editie, cei mai buni cercetatori din lume in domeniul biologiei moleculare a cianobacteriilor. Organizat o data la trei ani, workshop-ul a ajuns astfel sa aiba o traditie de 3 decenii, fiind pentru prima data cand organizatorii au ales Romania ca tara gazda a evenimentului.

Pe langa aspectul stiintific, managerul Centrului de Cercetari Biologice de la Jibou considera ca evenimentul de la Cluj are un rol important si in promovarea tarii noastre, in conditiile in care cercetarera romaneasca are nevoie sa se afirme si sa fie recunoscuta pe plan mondial.

Potrivit organizatorilor, la manifestarea stiintifica de la Cluj sunt prezenti cei mai renumiti specialisti in acest domeniu din intreaga lume, impreuna cu tineri cercetatori, aflati la inceput de drum in cariera.

Printre numele de rezonanta prezente la eveniment, pe care Cosmin Sicora le-a mentionat ca facand parte din comitetul stiintific, se afla Prof. Dr. Lucas J. StalAcademia Regala Olandeza de Stiinte, Prof. emerit Dr. Susan GoldenSUA (cu contributii extrem de importante la dezvoltarea acestui domeniu inca din anii ’80), Prof. Dr. Eva-Mari Aro (Finlanda), Prof. Dr. Min Chen (Australia), Prof. Dr. Enrique Flores (Spania), Prof. Dr. Masahiko Ikeuchi (Japonia), Prof. Dr. Conrad Mullineaux (Marea Britanie), Prof. Dr. Paula Tamagnini (Protugalia), Prof. Dr. Annegret Wilde (Germania).

 

Cosmin Sicora

Pana pe 24 august, participantii la eveniment vor participa la dezbaterile si conferintele programate, iar 47 de cercetatori de la universitati de prestigiu din tara si din strainatate vor sustine prelegeri insotite de 90 de prezentari de postere.

La finalul evenimentului vor fi desemnati 21 de tineri cercetatori care vor beneficia de burse oferite de Federatia Europeana a Societatilor de Microbiologie si Societatea Internationala de Studiu a Fotosintezei.

Despre cianobacterii, care constituie tema principala a manifestarii stiintifice, directorul centrului de cercetare de la Jibou spune ca sunt „cele mai primitive plante, ce au colonizat uscatul si au dus la formarea stratului de ozon ce protejeaza Pamantul de radiatia solara. Aceste microorganisme rezista in conditii extreme, precum culmile muntoase sau cele doua poluri, si sunt capabile de fotosinteza”. In acest context, un subiect intens dezbatut in aceste zile la Cluj este legat de transformarea energiei solare in energie utilizabila, cu ajutorul cianobacteriilor.

 


Adaugati un comentariu


 

*