Nationala de fotbal a pacientilor cu diabet lupta sa isi pastreze titlul de campioana europeana

Fotbalistii romani au castigat anul trecut trofeul Campionatului European de Fotbal al Diabeticilor – DiaEuro, iar de saptamana viitoare vor participa la o noua editie a competitiei.

 

FOTBAL DIABETPutini sunt cei care stiu ca Romania are si o echipa nationala de fotbal a diabeticilor si, mai mult decat atat, aceasta este campiana europeana, titlu castigat anul trecut. Fotblaistii romani, care au demonstrat ca boala de care sufera nu constituie un impediment pentru a face performanta, au castigat trofeul competitiei DiaEuro 2014, echivalentul Campionatului European, pentru echipele formate din jucatori care sufera de diabet. In aceste conditii, la editia din 2015 a competitiei, echipa Romaniei porneste ca favorita, mai ales ca va juca „acasa”, campionatul urmand a se desfasura in perioada 19-26 iulie la Cluj-Napoca.

Conform organizatorilor, 16 echipe din tot atatea tari europene se vor alinia la start, iar Nationala Romaniei va lupta sa si pastreze trofeul castigat anul trecut. Totodata, prin participarea la acest campionat, atat sportivii romani cat si cei din celelalte tari vor sa demonstreze ca boala de care sufera, diabetul, „poate pune restrictii dar nu poate bloca vise”, dupa cum s-a exprimat psihologul Cristina Maria Petrut, care se va ocupa de buna desfasurare a competitiei. Fotbalistii romani se vor intalni cu colegi din tari precum Belgia, Rusia, Serbia, Portugalia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Croatia.

 

Ciprian Palade

Ciprian Palade

Echipa de fotbal care va reprezenta Romania are in componenta ei numai persoane insulinodependente, care au ajuns in lot in urma unor preselectii riguroase. Acestea au inceput in noiembrie 2014, iar sportivii au participat la noua cantonamente in care au jucat 30 de meciuri amicale, fiecare alergand  in medie doua – trei ore la fiecare antrenament.

Un personaj aparte din lotul Romaniei este Ciprian Palade, desemnat cel mai bun fotbalist al anului 2014. Fost sportiv de performanta, acesta a fost diagnosticat cu diabet la 25 de ani, moment in care a crezut ca intreaga sa cariera sportiva s-a incheiat. „Nu am stiut ca mai pot face sport, dar usor, usor am aflat ca pot continua miscarea, cu anumite limite si controale. Fac zilnic sport, in medie fac trei ore pe saptamana fotbal”, spune acesta, indemnandu-i atat pe bolnavii de diabet cat si persoanele sanatoase sa faca sport sau, cel putin, miscare zilnica.

 

Dr. Cristian Seraficeanu

Dr. Cristian Seraficeanu

Beneficiile miscarii si sportului au fost reamintite si de medicul Cristian Seraficeanu, presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, organizatie implicata in buna desfasurare a competitiei ce va avea loc la Cluj. „Optimizarea stilului de viata printr-o alimentatie sanatoasa si exercitii fizice cu recomandari medicale ajuta insanatosirea organismului. Una dintre metodele de control al diabetului zaharat este si sportul. In Romania, prevalenta diabetului zaharat la persoanele cu varste cuprinse intre 20 si 79 de ani este de 11,6 la suta, ceea ce inseamna ca numarul romanilor care sufera de aceasta afectiune variaza intre 1,5 milioane si aproape doua milioane” a declarat acesta, precizand totodata si ca obezitatea afecteaza in Romania 65 la suta dintre adulti, iar sportul este o metoda eficienta de combatere a acestei afectiuni.

 


Adaugati un comentariu


 

*