Noi arestări în dosarul „Fraudă la CNAS”

7 noiembrie 2017 | 0 comentarii |

Anchetatorii au extins cercetările și în cazul unor administratori ai unor firme de servici medicale la domiciliu, al unui medic, unui avocat și al unui administrator al unui azil de bătrâni.

 

Scandalul fraudei de proporții de la CNAS în care este acuzat că a fost implicat și fostul președinte al instituției, Marian Burcea, a revenit în actualitate. Aseară, după zeci de ore de audieri, a avut loc un nou val de rețineri, operate de anchetatorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Astfel, după arestările de la începutul luni septembrie, care au vizat funcționari din cadrul CNAS, in frunte cu președintele instituției,  anchetatorii au extins cercetările și în cazul unor administratori de firme care prestează servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, fiind vizați totodată și un avocat, un medic și administratorul unui azil de batrâni. În total, 16 persoane au fost reținute aseară, fiind prezentate între timp instanței, care a dispus măsuri în cazul fiecăreia dintre ele. Astfel, jumatate dintre cele 16 persoane reținute de procurorii anticorupție au primit mandat de arestare la domiciliu, alte două au fost trimise în arest preventiv pentru 29 de zile, iar celelalte șase persoane au fost plasate sub control judiciar.

Toți cei 16 suspecți sunt cercetați pentru fapte ce au legatură cu decontările fictive făcute din fondul asigurărilor de sănătate, cu largul concurs al funcționarilor de la CNAS, susțin anchetatorii.

 

Procurorii anticorupție specifică, într-un comunicat, că dețin date si probe potrivit cărora, începând din anul 2016, reprezentanții unor firme furnizoare de servicii medicale fără activitate reală ori legală, aflate în relație contractuală cu CASMB, ar fi aderat la grupul infracțional constituit din funcționari și conducători ai CASMB, iar din luna martie a acestui an, grupării infracționale i s-a alaturat și noul președinte al CNAS, Marian Burcea.

Grupul infracțional a fost constituit astfel ca, prin comiterea unor infracțiuni  precum înșelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic, abuz în serviciu, Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FUNASS) să fie fraudat prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, iar banii din acest fond să nu fie folosiți pentru îngrijirea medicală la domiciliu a asiguraților care aveau nevoie reală de aceste servicii și ar fi trebuit să le primească gratuit.

 

Îm comunicatul DNA se mai arată că cei care au participat la grupul infracțional ar fi construit, în mod repetat, proceduri netransparente și extrem de complicate ca măsură de precauție împotriva oricărei încercări de devoalare a modului nelegal de cheltuire a banilor. Mai mult, conducătorii instituției sunt acuzați că, deși au avut cunoștință de activitățile infracționale, nu ar fi dispus măsuri pentru verificarea, tragerea la răspundere și sancționarea celor care au acționat în scopul fraudării banilor de la CASMB. „În perioada 2016 – 2017, inculpații reprezentanți ai furnizorilor autorizați de servicii medicale au indus în eroare CASMB prin aceea că au prezentat ca fiind adevărate unele situații nereale – raportări false în ceea ce privește conținutul serviciilor medicale prestate, asiguratul care a primit îngrijirile, data, ora și persoana care a efectuat serviciul medical – ceea ce a condus la efectuarea de plăți necuvenite pentru servicii care nu au fost prestate. Astfel, au fost încasate de firmele inculpaților sume necuvenite cuprinse între 151.098 și 3.041.650 de lei”, mai precizează documentul.

Procurorii mai susțin că reprezentanții furnizorilor autorizați de servicii medicale interesați în decontarea unor servicii medicale fictive sau nevalidate au fost cooptați în schema infracțională de Mocanu Gabriela-Rodica, Petrescu Mina-Elena și Sardare Jeana, funcționare în cadrul CASMB.

 

În măsura în care funcționarele constatau că actele depuse de firme nu corespundeau standardelor legale, acestea îi abordau pe furnizori și îi învățau cum să facă modificările necesare pentru a evita sancțiunile legale, pentru a obține decizii favorabile de decontare a îngrijirilor medicale la domiciliu și chiar pentru a întocmi fictiv raportări de servicii medicale, cu privire la pacienți care nu au primit îngrijiri ori cu privire la asistenți medicali care nu au prestat serviciile raportate.

Procurorii menționează că, deși aprobarea îngrijirilor medicale la domiciliu presupune,  teoretic, doar depunerea dosarului propriu de către asigurat sau de către împuternicitul său legal, fără implicarea firmelor, în realitate, firmele sunt cele care inițiază relația cu asigurații, le acordă consiliere pentru întocmirea dosarului care trebuie depus la CASMB și, în multe cazuri, plătesc un avocat comun care depune documentele, în calitate de împuternicit legal.

 

Un alt tip de ajutor acordat de cele trei funționare reprezentanților firmelor agreate a vizat furnizarea de informații din bazele de date la care aveau acces. Aceste informații erau necesare pentru ca raportările false să nu fie depistate. Mai exact, trebuia avut grijă ca pacientul raportat în fals cu îngrijiri medicale la domiciliu să nu fie decedat, internat în spital ori preluat de ambulanță ori asistentul medical să nu aibă suprapunere de program cu activitatea medicală raportată în cadrul unei unități sanitare sau să nu acumuleze un număr de ore de muncă imposibil de prestat sau peste numărul de ore prevăzut în contractul de muncă și în contractul încheiat cu CASMB.

Anchetatorii mai precizează că, „deși procedura CASMB prevede că listele cu programul de lucru al asistenților medicali din luna precedentă trebuie raportate la CASMB până în data de 10 a lunii curente, se poate observa că furnizorii agreați, aflați în conivență infracțională cu funcționarele CASMB, obișnuiau să conceapă fraudulos aceste raportări și după o lună față de momentul în care serviciile medicale erau pretins prestate și chiar după data de facturare, întrucât decontul trebuie întocmit până în data de 20 a lunii următoare celei în care a fost prestat serviciul”.

 

Lista completă a celor 16 persoane asupra cărora procurorii au extins cercetările este următoarea:

BĂRBĂLĂU FLORINA-JENI, la data faptelor reprezentant legal al societăților comerciale S.C. Home Med Expert S.R.L. și S.C. Lara Med Serv S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– înșelăciune, în formă continuată (12 acte materiale),

CIOCÂLTEU VIOLETA-LOREDANA, la data faptelor administrator al societăților comerciale S.C. Frontida S.R.L. și, respectiv, S.C. Home Medical Concept S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– înșelăciune, în formă continuată (27 acte materiale),

DURNAC ANIȘOARA, la data faptelor administrator al societăților comerciale S.C. Frontida S.R.L. și, respectiv, S.C. Home Medical Concept S.R.L.,sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la înșelăciune în formă continuată (27 acte materiale),

CONSTANTINESCU CRINA-ELENAMICULESCU ADELA-GABRIELA, la data faptelor administratori ai S.C. Micon Life S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

MICULESCU SILE, la data faptelor administrator al S.C. Micon Life S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

GLĂVAN LEONTIN-MILUȚĂ, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Salvitae S.R.L., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),
– constituire a unui grup infracțional organizat,

GLĂVAN ELENA, la data faptelor asociat în cadrul S.C. Salvitae S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

VULPE EUGENIU, la data faptelor administrator în fapt al S.C. Claritas Servicii Medicale S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

CARACULACU ADRIANA-GEORGETA la data faptelor avocat în Baroul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

NICU NICOLETA, la data faptelor administrator al reprezentant legal al S.C. Lara Med Serv S.R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– înșelăciune, în formă continuată (9 acte materiale),

RUDEANU BUJOR, la data faptelor reprezentant legal al S.C. P.U.S.A. – MEDICAL CARE S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (15 acte materiale),

AL ALOUL ADNAN, medic, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

GHEORGHE IULIANA, la data faptelor administrator al unui azil de bătrâni, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– complicitate la infracțiunea înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

ISPAS MARIJANA, la data faptelor reprezentant legal al S.C. Beta Medical Service S.R.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),
– constituire a unui grup infracțional organizat,

ROSMENTENIUC ADRIANA la data faptelor reprezentant legal al S.C. Home Medical Assistance S.R.L, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– constituire a unui grup infracțional organizat,
– înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).

 


Adaugati un comentariu


 

*