O mare pierdere pentru medicina buzoiană: Medicul ION DRĂGHICI a plecat în veșnicie

4 iunie 2018 | 8 comentarii |

În această dimineața, inima sa a a încetat să mai bată, după o lungă și grea suferință. A fost unul dintre cei mai iubiți și mai respectați medici și directori pe care i-a avut Spitalul Județean de Urgență Buzău, în ultimii 40 de ani.  

 

Sistemul medical, dar întregul Buzău a pierdut, astăzi, un simbol. Medicul ION DRĂGHICI, unul dintre cei mai apreciați și mai iubiți medici pe care i-a avut Buzăul în ultimele patru decenii, spune astăzi, ADIO, tuturor. Inima sa a încetat să mai bată, în această dimineață, chiar în spitalul în care a profesat aproape 40 de ani.

Cu profundă tristeţe, vă anunțăm că a încetat din viaţă Dr. Drăghici Ion, medic primar Chirurgie Plastică şi Reparatorie, născut la data de 28 iulie 1952, în comuna Mărgăriteşti, Judeţul Buzău. S-a angajat la Spitalul Județean de Urgenţă Buzău la data de 17.11.1978. A deţinut funcţia de Director general al spitalului în perioada 01.03.1997-01.04.1999, apoi a deţinut funcţia de Preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. S-a reîntors, în anul 2001 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău ca medic şef-secţie pe secţia Chirurgie Plastică.

În perioada 21.01.2009-02.08.2012 a fost Director Medical al Spitalului Județean de Urgenţă Buzău, apoi medic şef-secţie 01.06.2014-16.08.2015, iar la data de 16.08.2015 şi-a încheiat activitatea, ieșind la pensie.

Regretăm enorm plecarea sa dintre noi, care este o grea pierdere pentru întreaga comunitate medicală. În aceasta zi întunecată, suntem cu gândul şi sufletul alături de familia îndurerată, dar şi de toţi cei care au privilegiul să-l cunoască şi să-l aprecieze ca pe un medic de excepţie.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, anunță Spitalul Județean de Urgență Buzău, aducând, astfel, un ultim omagiu, celui care a fost medicul și omul ION DRĂGHICI.

 

Cum era doctorul ION DRĂGHICI? Personal mi-l amintesc drept unul dintre cei mai disponibili medici pe care i-am cunoscut, în cei aproape 30 de ani de când lucrez în media buzoiană. A fost primul director al Spitalului Județean Buzău ales democratic, după 1990, iar ca democratic s-a comportat toată viața. Era extrem de echilibrat dar ferm în același timp, avea o extraordinară capacitate de a impune reguli fără a părea ostentativ si fără a stârni orgolii. Nu-i plăceau conflictele și nici lingușitorii, el însuși era de o sinceritate debordantă. Niciodată nu a încercat să „acopere” ceva din ceea ce făcea, chiar dacă era de criticat, la un moment dat. Și mai ales avea o minte „bisturiu”, cum se spune. Dacă-l provocai la discuții, îți relata orice eveniment cu lux de amănunte, cu o precizie de ceasornic elvețian, oricât de mult timp ar fi trecut de atunci.

Dacă-l întrebai ce l-a marcat cel mai mult de-a lungul carierei sale profesionale, răspundea, fără ezitare, explozia conductei de gaz metan de la Glodeanu Siliștea și explozia camionului cu azotat de amoniu de la Mihăilești. Ambele fuseseră devastatoare, cu multe victime, iar doctorul Drăghici și întreg personalul din spital au fost aproape niște eroi, au reușit să salveze mai multe victime decât s-a întâmplat la București, după explozia de la Colectiv.

Mâine dimineață, colegii care l-au apreciat și vor să-i aprindă o lumânare o pot face la capela Bisericii Spitalului Județean, iar la prânz, doctorul ION DRĂGHICI va face un ultim popas în holul unității medicale, după care va fi depus la capela Bisericii Sf. Parascheva (de la Rond), de unde va pleca pe ultimul drum…

 

La conducerea unității medicale a făcut echipă cu mai mulți medici, dar cea mai lungă perioadă a manageriat împreună cu medicul Dorel Nicolescu, și el plecat la cele veșnice, în urmă cu aproape un an. Împreună au semnat cele mai multe protocoale de finanțare a Spitalului Județean, din partea Flandrei Orientale și tot împreună au întocmit documentația pentru prima acreditare a unității meicale. Se pare că nici în veșnicie nu au rezistat prea mult, unul fără celălalt.

Tot doctorul ION DRĂGHICI este cel care a reînființat, la Buzău, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, într-o perioadă în care această instituție reprezenta o necunoscută pentru cei care lucrau în sistem. Pentru el, însă, nu exista „nu se poate”, iar dacă avea un obiectiv, nu se dădea bătut în fața greutăților.

A cochetat, o vreme, și cu politica, dar și-a dat seama că „politica nu-i pentru oamenii care vor să facă lucruri adevărate, ci mai degrabă pentru cei care au de rezolvat anumite interese”, după cum îmi spunea, la un moment dat. Spunea că el, băiat de la țară, nu poate să admită neseriozitate, lipsa de punctualitate și de profesionalism, după cum nu-i plăceau nici conflictele, pe care reușea să le înăbușe în fașă, considerând că „mai multă treabă faci cu vorba bună, iar dacă ai răbdarea și priceperea de a explica și ai argumente suficiente, până și cel mai încăpățânat adversar cedează”.

 

Este imposibil de redat în cuvinte ce a însemnat medicul ION DRĂGHICI pentru pentru Spitalul Județean de Urgență, pentru sistemul medical buzoian și mai ales pentru pacienții care i-au trecut prin mâini în cei aproape 40 de ani cât a slujit pe altarul lui Hipocrat.

Cei care l-au cunoscut spun că Buzăul a pierdut de fapt un simbol, un medic și un OM cum rar se întâlnesc într-o viață. „Cuvintele sunt de prisos. A fost un coleg bun, un sprijin deosebit atât pentru mine, cât și pentru spital. Am făcut, mulți ani, o echipă echilibrată în Secția de Chirurgie Plastică și în spital, iar oricâte greutăți am fost nevoiți să depășim, calmul și profesionalismul lui a fost un punct de sprijin esențial. A fost OM deosebit, un foarte bun medic, apreciat de colegi și de cadrele universitare care ne-au format, iar mulți pacienți îi sunt recunoscători pentru felul cum i-a tratat și pentru cel în care a știut să se poarte cu ei. Este o pierdere foarte mare pentru noi toți și mai ales pentru familie, dar Dumnezeu l-a iubit, pentru că l-a ajutat să-și vadă copiii realizați, la casa lor, și să-și cunoască nepoții. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească de-a dreapta Sa. Sincere condoleanțe familiei”, a spus dr. Mihai Tache, cu care dr. ION DRĂGHICI a făcut echipă în SJU Buzău, aproape 30 de ani.

 

Medicul Ion Japie, președintele Colegiului Județean al Medicilor, spune că doctorul ION DRĂGHICI este unul dintre cei mai buni colegi și prieteni pe care i-a avut vreodată. „Doctorul Drăghici mi-a fost un bun coleg, dar mai ales mi-a fost unul dintre cei mai buno prieteni. Am fost colegi de facultate, am stat în aceeași cameră, împreună am făcut armata și tot împreună secundariatul, chiar dacă am avut specialități diferite. Tot împreună am venit la Buzău și, aproape 40 de ani am fost colegi în Spitalul Județean, iar la Colegiul Medicilor am avut o bună colaborare, el fiind în mai multe rânduri, în Comisia de Disciplină. Ce-aș putea spune decât că sunt trist, foarte trist, că un OM atât de bun ne părăsește atât de devreme? Era un perfecționist, un specialist desăvârșit, dar mai presus de toate avea acea omenie pe care n-o întâlnești la tot pasul. Deși era de un calm aproape ieșit din comun, cred că oricine l-a cunoscut poate spune că a manageriat foarte bine sistemul medical buzoian, atât când s-a aflat la conducerea spitalului, ori ca șef de secție, cât și la Casa de Asigurări de Sănătate, pe care a condus-o timp de două mandate. Ieri dimineață l-am văzut și am vorbit cu el pentru ultima dată. Este o mare pierdere, atât pentru sistemul medical cât și pentru noi, cei care i-am fost apropiați. Dumnezeu să-l ierte, iar celor din familia lui să le dea puterea de a trece peste această grea suferință”, a spus dr. Ion Japie, puternic marcat de faptul că și-a pierdut un coleg și prieten, dar și că, în ultima vreme „prea mulți oameni buni părăsesc această lume”.

 

Redacția Sănătatea Buzoiană deplânge plecarea la cele veșnice a celui care a fost MEDIC și OM de aleasă omenie,  DR. ION DRĂGHICI și aducem un ultim omagiu celui care a fost un medic excepțional, un bun partener de discuție, un comunicator de excepție. O mare pierdere pentru medicina buzoiană, pentru noi toți…

Drum bun în lumină, domnule doctor ION DRĂGHICI… Dumnezeu să vă aibă în pază și să vă facă loc în ceata sa de doctori din cer.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate. 

 

 



Comentarii (8)

  1. LILIANA -SORA CEA MICA spune:

    PENTRU MINE VA RAMANE CEL MAI FRUMOS ,CEL MAI BUN,CEL MAI DESTEPT SI IUBITOR FRATE PE CARE DUMNEZEU A DARUIT VREODATA CUIVA SI PE CARE MULTI SI-AR DORI SA IL AIBA !
    VIE AMINTIREA LUI !
    MULTUMESC DIN SUFLET CELOR CARE L-AU PRETUIT @

  2. Georgeta Huszar spune:

    Dumnezeu sa-l ierte, regret profund,
    am fost colegi, a fost deosebit.la revedere Giovani!

  3. Crina si Cristian Stefanescu spune:

    Dumnezeu sa-l odihneasca! Condoleante familiei îndoliate!

  4. Bratila Sorin spune:

    Am fost cuprins de o mare tristete la aflarea cutremuratoarei vesti. Am fost colegi de secundariat la Prof. Dr. Agrippa Ionescu. Un coleg si prieten deosebit. Sa ai liniste si pace unde ai plecat,Giovani!

  5. Vasilescu C.G. spune:

    ODIHNESTE IN PACE PRIETEN DRAG

  6. Cristi Gorgan spune:

    Îmi pare nespus de rău! L-am cunoscut personal! Un om minunat! Dumnezeu să aibă grijă de el

  7. Ioana Codin spune:

    Dumnezeu sa aiba grija de sufletul lui bun! Sunt convinsa ca, a fost cel mai bun director din Spitalul jud. Buzau. Un foarte bun medic si un mare om! Am lucrat f.multi ani cu dumnealui, ca medic si ca director! Vorbea atat de frumos cu toata lumea (cadre medicale, pacienti, apartinatori) Am invatat atatea lucruri bune si frumoase in ingrijirea bolnavului de la dumnealui…

  8. Iuliana Giurgiu spune:

    Asa a fost dr. Draghici. Si mai mult de atat a fost cel mai bun sef pe care si l-ar dori cineva. Profesionist, ferm in decizii, mare iubitor de oameni. Ne-a ocrotit pe noi toti, personalul sectiei. A fost alaturi de noi mereu.Va multumesc pentru articolul dumneavoastra. Dumnezeu sa-l odihneasca.

Adaugati un comentariu


 

*