O noua etapa a Programului Scolar Colgate demareaza maine la Buzau

12 septembrie 2017 | 0 comentarii |

Programul se va desfasura in 32 de scoli din judet, find derulat de filiala locala a Crucii Rosii.

 

Odata cu inceperea noului an scolar, la nivelul judetului Buzau se reia, incepand de maine, si Programul Scolar Colgate, o initiativa menita sa formeze in randul copiilor obiceiuri de igiena orala pe care acestia sa le respecte pe tot parcursul vietii. Sponsorizat de compania Colgate-Palmolive Romania, programul este derulat la nivelul judetului de filiala Buzau a Crucii Rosii, care beneficiaza de colaborarea a 115 cadre didactice care s-au oferit voluntari pentru aceasta activitate, in conditiile in care, la startul programului, numarul profesorilor voluntari era de doar 70.

In aceasta noua etapa, programul se va desfasura in 32 de scoli, dintre care 9 din municipiul Buzau si 23 in judet, si va consta in desfasurarea unor lectii educative sustinute de catre profesorii voluntari. In total, de aceste lectii vor beneficia 6.751 de elevi din ciclul primar din cele 32 de scoli care, pe langa cunostintele dobandite, vor primi si produse de igiena orala, stickere, pliante, si alte produse oferite de compania Colgate-Palmolive si de Crucea Rosie.

Debutul oficial al noii etape va avea loc maine, cand cei 115 profesori voluntari vor participa la un instructaj la sediul Primariei Buzau, urmand ca in zielele urmatoare, sa fie desfasurate lectiile educative in cadrul celor 32 de scoli selectate.

 

Programul Scolar Colgate a fost demarat in Romania in 1993, la scurt timp dupa ce compania a patruns pe piata locala, scopul fiind acela de a forma in randul copiilor obiceiuri sanatoase de igiena orala. Inca de la primele editii, initiatorii s-au bucurat de colaborarea unor institutii si organizatii, programul extinzandu-se rapid la nivel national si desfasurandu-se fara intrerupere, timp de 24 de ani.

Acesta presupune desfasurarea unor lectii interactive la nivelul claselor primare, pe langa informatiile utile, elevii primind si produse de igiena orala precum periute si pasta de dinti. In cei 24 de ani, numarul copiilor care au fost inclusi in acest program se apropie de 6 milioane.

Fiecare lectie de igiena orala abordeaza perspectiva invatarii ca joc, elevii avand ocazia de a invata intr-un mod placut pasii pe care trebuie sa-i respecte in fiecare zi pentru a avea dinti sanatosi, prin intermediul unui film educational, exersand totodata tehnica corecta de periaj dentar cu ajutorul unui model demonstrativ, sub indrumarea profesionistului.

 

Programul este binevenit in Romania, tinand cont de faptul ca igiena orala este deficitara in randul multora dintre romani. Multe dintre vizitele la stomatolog se fac in special atunci cand durerile provocate de carii devin greu de suportat sau atunci cand dintii frontali cad sau se rup din cauza cariilor, devenind o problema estetica ce trebuie rezolvata. De altfel, 30%  din populatia Romaniei si-a pierdut in toalitate dintii naturali, cauza principala fiind igiena orala precara.

Studii recente arata ca peste 80% dintre romani se confrunta cu probleme dentare, cele mai frecvente dintre acestea fiind cariile. In ceea ce priveste noua generatie, 75% dintre copiii de pana in 13 ani au carii pe dintii temporari, iar patru din zece copii au carii pe dintii definitivi, aproape 90% dintre acestea fiind netratate. De asemenea, ultimele date de la nivel national arata ca romanii isi schimba in prezent periuta de dinti o data la un an si jumatate, mai des fata de 2013, cand statisticile aratau ca un roman folosea aceeasi periuta de dinti timp de doi ani. Totodata, consumul de produse de igiena orala la romani a fost in crestere in 2014 fata de 2013, ajungandu-se la un tub si jumatate de pasta de dinti pe an, fata de un tub.

 


Adaugati un comentariu


 

*