O nouă misiune medicală în cadrul campaniei „Uniți sub Tricolor prin sănătate”

La sfârșit de săptămână, localnicii unor sate din județul Covasna vor beneficia de consultații medicale gratuite oferite de specialiștii din cadrul Spitalului Militar Regina Maria din Brașov.

 

Direcția Medicală din cadrul Ministerului Apărării Naționale a decis să marcheze anul centenarului printr-o acțiune demarată la nivel național, denumită sugestiv „Uniți sub Tricolor prin sănătate”. În această campanie este angrenat personalul medical din cadrul spitalelor militare din țară, iar beneficiarii principali sunt locuitorii unor zone defavorizate sau cei din satele izolate, care au mai greu acces la asistență medicală. În cadrul campaniei sunt organizate caravane medicale în astfel de zone, ocazie cu care localnicii beneficiază, gratuit, de consultații medicale și recomandări oferite de personalul medico-militar.

Deja au avut loc mai multe acțiuni de acest gen, iar la sfârșitul acestei săptămâni, în campania derulată la nivel național se va implica și Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov.

Astfel, o echipă formată din medici specialiști, rezidenți, asistenți medicali și personal nemedical din cadrul spitalului se va deplasa în  județul Covasna, în cadrul unei caravane medicale de vare vor beneficia locuitorii a două sate de aici.

 

„Cartierul general” va fi instituit la școala primară din satul Lunca Mărcușului, unde locuitorii sunt așteptați sâmbătă, începând cu ora 9.00, pentru a beneficia de consultații medicale gratuite.

În aceeași zi și în aceeași locație vor fi așteptați și locuitorii din satul învecinat, Băcel, care vor fi consultați de medicii militari alăturați campaniei.

Vor fi asigurate consultaţii în specialităţile medicină internă, cardiologie, endocrinologie, nefrologie, diabet zaharat şi boli de nutriţie, psihologie, psihiatrie, chirurgie generală, medicină dentară, oftalmologie, ortopedie-traumatologie, ORL, medicină de urgenţă şi ATI, medicii și asistenții spitalului militar din Brașov stând la dispoziția localnicilor și cu sfaturi și recomandări pentru diferite probleme de sănătate ale acestora.

 

Într-un comunicat remis pe această temă, reprezentanții spitalului militar din Brașov precizează că, prin această campanie umanitară, „echipa unității urmăreşte să vină în sprijinul locuitorilor, prin oferirea ideii de prevenţie, control medical în regim ambulatoriu gratuit, recomandare şi scrisoare medicală”.

În altă ordine de idei, în cursul zilei de azi, Ministerul Apărării Naționale a trimis în Grecia două aeronave militare pentru a acționa în sprijinul forțelor de intervenție implicate în lichidarea incendiilor devastatoare care fac de câteva zile ravagii în zona Atenei. Este vorba de un avion  C-27 J Spartan, configurat pentru stingerea incendiilor, precum și o aeronavă C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, care au decolat în urmă cu câteva ore spre Atena, după ce Grecia a declanșat mecanismului de protecție civilă al UE. Totodată, România și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini și pe altă căi autoritățile elene și populația afectată în urma incendiilor care au mistuit cartiere întregi. Aeronavele militare sunt deservite de aproximativ 20 de militari – piloți, personal navigant și personal auxiliar.

 


Adaugati un comentariu


 

*