Pachetele de servicii, programele nationale de sanatate si contractul-cadru au fost aprobate

Primele prevederi din noile acte normative ar trebui sa intre in vigoare la inceputul lunii viitoare, iar altele de la 1 Mai, potrivit actului normativ aprobat miercuri, de Executiv.

 

spital marie-curieIn aceasta luna, Guvernul a adoptat o serie de hotarari importante care tin de domeniul Sanatatii si care au facut subiectul unor intense si numeroase dezbateri intre reprezentantii Ministerului Sanatatii si cei ai specialistilor din Sanatate, organizatilor de pacienti si producatorilor de medicamente. S-a ajuns, totusi, la o forma finala a actului normativ,, promulgat de Executiv in sedinta de ieri.

Este vorba despre programele nationale de sanatate, pachetele de servicii si contractul cadru care, odata adoptate, urmeaza sa fie puse in aplicare conform calendarului stabilit in prealabil.

Astfel, primele schimbari vor putea fi resimtite chiar peste cateva zile, incepand cu 1 Aprilie, cand Ministerul Sanatatii incepe derularea a 15 programe nationale cu impact major asupra sanatatii publice. Este vorba despre  Programul national de imunizare, Programul national de supraveghere si control al bolilor transmisibile prioritare, Programul national de prevenire, supraveghere si control ale infectiei HIV, Programul national de prevenire, supraveghere si control al tuberculozei, Programul national de supraveghere si control al infectiilor nosocomiale si monitorizare a utilizarii antibioticelor si a antibioticorezistentei, Programul national de monitorizare a factorilor determinanti din mediul de viata si munca, Programul national de securitate transfuzionala, Programul national de depistare precoce activa a cancerului prin screenig organizat, Programul national de sanatate mintala si profilaxie in patologia psihiatrica, Programul national de transplant de organe, tesuturi si celule de origine umana, Programul national de boli endocrine, Programul national de tratament dietetic pentru boli rare, Programul national de management al registrelor nationale, Programul national de evaluare si promovare a sanatatii si educatie pentru sanatate si Programul national de sanatate a femeii si copilului.

In etapa urmatoare, adica de la 1 mai, va functiona Subprogramul de radioterapie pentru bolnavii cu afectiuni oncologice, in cadrul caruia tratamentul va fi gratuit, atat in clinicile de stat cat si la cele private.

 

Boy Receiving Vaccine

Tot dupa 1 aprilie, vaccinurile cuprinse in calendarul national de imunizare a elevilor vor fi asigurate exclusiv de catre medicii de familie si nu se vor mai realiza la cabinetele scolare. Medicii de familie si autoritatile au ajuns la un consens in aceasta privinta. Conform autoritatilor, transferul campaniei de vaccinare de la medicul scolar la medicul de familie este justificat de faptul ca vaccinarea prin campanie scolara prezinta dezavantaje cauzate de lipsa cabinetelor in scoli, dificultatile in urmarirea antecedentelor vaccinale ale copiilor, existenta unor copii nescolarizati, existenta, in cadrul aceleasi clase, a copiilor cu ani de nastere diferiti, repetenti, veniti prin transfer din alte unitati de invatamant.

Conform aceleiasi Hotarari adoptate de Guvern, pe langa cele 15 programe nationale derulate de Ministerul Sanatatii, CNAS va desfasura la randul sau alte 14 programe nationale curative, dupa cum urmeaza : Programul national de boli cardiovasculare, Programul national de oncologie, Programul national de tratament al surditatii prin proteze auditive implantabile (implant cohlear si proteze auditive), Programul national de diabet zaharat, Programul national de tratament al bolilor neurologice, Programul national de tratament al hemofiliei si talasemiei, Programul national de tratament pentru boli rare, Programul national de sanatate mintala, Programul national de boli endocrine, Programul national de ortopedie, Programul national de transplant de organe, tesuturi si celule de origine uman, Programul national de supleere a functiei renale la bolnavii cu insuficienta renala cronica, Programul national de terapie intensiva a insuficientei hepatice si Programul national de diagnostic si tratament cu ajutorul aparaturii de inalta performanta.

 

salon pacienti elias

O serie de noutati, atat pentru asiguratii  sistemului la Sanatate cat si pentru cei care nu au aceasta calitate, aduce adoptarea pachetelor de servicii medicale.

Astfel, pentru pacientii care nu isi pot dovedi calitatea de asigurat, pachetului minimal de servicii medicale i-au fost aduse o serie de modificari, in beneficiul pacientilor.   In cadrul asistentei medicale primare au fost introduse serviciile de preventie, respectiv consultatie preventiva, iar in asistenta medicala ambulatorie de specialitate pentru specialitatile clinice  au fost introduse consultatiile pentru supravegherea evolutiei sarcinii si lehuziei in sensul ca se acorda o consultatie pentru fiecare trimestru de sarcina si o consultatie in primul trimestru de la nastere. Aceasta prevedere a fost introdusa pentru a stabili periodicitatea acordarii acestui tip de servicii.
In asistenta medicala spitaliceasca, intre criteriile pe baza carora se efectueaza internarea pacientilor in regim de spitalizare de zi a fost introdus criteriul epidemiologic pentru bolnavii care necesita tratament in afectiuni care nu necesita izolare. In prezent, exista doar criteriul de urgenta medico-chirurgicala, iar modificarea are scopul asigurarii accesului la servicii medicale cu impact asupra sanatatii publice.

 

medic_de_familie_consultIn ceea ce priveste pachetul de servicii de baza, destinat asiguratilor, au fost introduse noi reglementari pentru asistenta medicala primara, asistenta medicala ambulatorie de specialitate, dar si in medicina dentara sau in asistenta spitaliceasca.

Pentru asistenta medicala primara, in pachetul de baza au fost introduse serviciile de administrare de medicamente intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil, dupa caz, acordate asiguratilor de pe lista proprie a medicului de familie, in timpul programului de lucru in cabinet.

In acelasi timp, s-a dublat numarul maxim de consultatii la domiciliu ce pot fi acordate lunar de catre medicii de familie, respectiv de la 21, la 42. De asemenea, s-a extins categoria pacientilor pentru care se acorda aceste consultatii. Astfel, consultatiile la domiciliu se acorda asiguratilor nedeplasabili din motiv de invaliditate permanenta sau invaliditate temporara, asiguratilor cu boli cronice sau cu un episod acut ce nu permite deplasarea la cabinet, copiilor cu varste pana intr-un an, copiilor cu varste intre 0-18 ani cu boli infecto-contagioase si lehuzelor. In prezent, consultatiile la domiciliu sunt acordate asiguratilor nedeplasabili, copiilor 0 – 1 an, copiilor cu varsta 0 – 18 ani cu boli infectocontagioase, lehuzelor.

Pentru a creste accesul persoanelor asigurate la serviciile medicale, spirometria a fost introdusa in cadrul serviciilor aditionale ce pot fi acordate de medicii de familie.

In privinta asistentei medicale ambulatorii de specialitate pentru specialitatile clinice, sunt mentionate in mod expres serviciile de supraveghere a sarcinii si lehuziei, mai precis o consultatie pentru fiecare trimestru de sarcina si o consultatie in primul trimestru de la nastere.

 

cabinet stomatologicIn cadrul consultatiilor de planificare familiala au fost introduse evaluarea si monitorizarea statusului genito – mamar si tratamentul complicatiilor. De asemenea, creste de la doua, la patru numarul consultatiilor care se acorda anual fiecarui asigurat.

Creste si numarul consultatiilor medicale de specialitate care pot fi acordate pentru afectiuni cronice, pentru una sau mai multe boli cronice monitorizate in cadrul aceleiasi specialitati. Astfel, se acorda trimestrial patru consultatii fiecarui asigurat, dar nu mai mult de doua consultatii pe luna. In prezent se acorda o consultatie pe luna sau pe trimestru pe asigurat, dupa caz.

Au fost introduse proceduri, tratamente si terapii noi. precum recoltare material bioptic, tratament postoperator al plagilor abdominale, al interventiilor chirurgicale dupa cezariana, sarcina extrauterina operata, histerectomie, endometrioza,  terapii de genetica medicala – sfat genetic.

Au fost introduse si activitati conexe actului medical, prin introducerea de servicii noi, eliminarea sau inlocuirea celor existente. De exemplu, la specialitatea neurologie si neurologie pediatrica s-a introdus un serviciu nou –  psihoterapie pentru copii si adulti, iar la specialitatea psihiatrie pediatrica au fost introduse servicii furnizate de kinetoterapeut pentru copilul diagnosticat cu tulburari din spectrul autist. Modificarile au fost facute in scopul cresterii accesului asiguratilor la servicii medicale.

In ceea ce priveste medicina dentara, sunt, de asemenea, o serie de modificari in sensul facilitarii accesului la servicii medicale pentru toti asiguratii. Astfel, au fost extinse o serie de servicii care se acorda in prezent numai copiilor cu varsta de pana la 18 ani, tuturor asiguratilor, indiferent de varsta. Este vorba de element acrilic, element metalo-acrilic, reconstituire coroana radiculara, proteza acrilica mobilizabila pe arcada se acorda o data la 5 ani, in prezent, aceasta acordandu-se o data la 10 ani.

 


Adaugati un comentariu


 

*