Pacienta care trebuia operata in ziua accidentului din Apuseni a pierdut lupta cu boala

27 februarie 2014 | 0 comentarii |

Femeia, in varsta de 62 de ani, a decedat ieri, pentru ca nu s-a mai gasit un ficat compatibil pentru ea. In acest timp, medicul Radu Zamfir participa la o noua misiune de prelevare de organe.

 

Floarea Mihai

Despre Floarea Mihai, pacienta care ar fi trebuit sa primeasca ficatul prelevat de echipa de medici implicata in accidentul aviatic din Apuseni, se poate spune ca este o victima colaterala a tragediei, femeia de 62 de ani fiind in cursul zilei de ieri invinsa de boala hepatica de care suferea de mai multa vreme. Ar fi avut o sansa daca i s-ar fi transplantat ficatul pe care echipa de medici formata din Radu Zamfir, Catalin Pivniceru, Valentin Calu si Sorin Ianceu ar fi trebuit sa-l preleveze pe 20 ianuarie de la pacienta aflata in moarte cerebrala la spitalul din Oradea, insa cele doua operatii, cea de prelevare urmata de cea de transplant, nu au mai avut loc din cauza accidentului in urma caruia si-au pierdut viata pilotul Adrian Iovan si studenta Aura Ion, iar cei patru medici si copilotul Razvan Petrescu au fost grav raniti.

O trista coincidenta a facut ca in aceeasi zi in care Floarea Mihai se stingea in locuinta sa din Pitesti, Radu Zamfir, unul dintre medicii care ar fi trebuit sa-i salveze viata pe 20 ianuarie, sa efectueze o noua operatie de prelevare de organe, de aceasta data in beneficiul altor pacienti.

 

accident apuseniIn cazul femeii de 63 de ani, se poate vorbi si de ghinion, aceasta pierzand de doua ori in decurs de cateva luni oportunitatea unui transplant hepatic ce i-ar fi putut prelungi viata cu mai multi ani. Floarea Mihai suferea de mai multa vreme de ciroza hepatica, iar afectiunea se acutizase in timp, singura salvare pentru pacienta fiind un transplant hepatic. A asteptat mai mult tip sa apara un donator compatibil, in toamna anului trecut fiind anuntata ca s-a gasit un ficat care ii poate fi transplantat. Plina de speranta, a venit la Bucuresti pentru a fi operata, insa in ultimul moment i s-a comunicat ca ficatul prelevat nu era suta la suta sanatos, asa ca transplantul nu putea fi realizat. A continuat sa astepte iar pe data de 20 ianuarie a fost din nou chemata la spital pentru ca aparuse un donator compatibil la Oradea. Echipa de medici trimisa sa faca prelevarea, sub coordonarea doctorului Radu Zamfir, s-a prabusit insa cu avionul in Apuseni, ficatul nu a mai putut ajunge la timp in Capitala si astfel Floarea Mihai a pierdut si a doua sansa de a scapa de boala. Din pacate a fost si ultima sansa pe care femeia a avut-o, afectiunea hepatica invingandu-i organismul si aducandu-i sfarsitul in cursul zilei de ieri.

 

Dr. Radu Zamfir

Dr. Radu Zamfir

In acest timp, revenit la munca de mai bine de trei saptamani, medicul Radu Zamfir a continuat sa se implice in salvarea vietii altor pacienti a caror unica sansa este un transplant. In aceeasi zi in care Floarea Mihai a decedat, medicul a coordonat o noua operatie de prelevare de organe, deplasandu-se in acest scop la Baia Mare, unde exista o donatoare aflata in moarte cerebrala. De aceasta data, drumul a fost parcurs fara probleme, echipa coordonata de medicul Radu Zamfir reusind sa ajunga la timp pentru a preleva ficatul si rinichii pacientei. Operatia s-a incheiat cu succes, ficatul prelevat fiind trimis la Bucuresti unde va fi transplantat unui pacient cu afectiuni hepatice grave, iar rinichii ajungand la Cluj, de asemenea, tot in scopul unui transplant.

Concomitent, se continua cercetarile in cazul accidentului aviatic, procurorii militari anuntand ca au extins ancheta. Urmeaza sa fie audiate persoane cu atributii, atat in pregatirea si coordonarea zborului aeronavei YR-BNP, tip BN2, cat si in coordonarea operatiunilor de alarmare, localizare, cautare si salvare a victimelor catastrofei aviatice, la acest moment nicio persoana nefiind invinuita oficial.

 


Categorii: Actual, Medici, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*