Pacientii pot semnala lipsa medicamentelor la un call-center special

Serviciul a fost lansat oficial ieri si este vorba despre o initiativa a Aliantei Pacientilor Cronici din Romania, care astfel vrea sa poata semnala autoritatilor problemele din sistem.

 

telefon varstnicUna dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta pacientii cu boli cornice, pe langa boala in sine, este lipsa medicamentelor de care au nevoie. Nu este o noutate in Romania, dar prima jumatate a acestui an a fost caracterizata de o adevarata criza a medicamentelor prescrise acestei categorii de pacienti. Desi in cazul unora dintre medicamentele vitale s-au gasit  intre timp solutii, exista inca numeroase situatii in care pacientii cu boli cronice nu gasesc, in farmacii, medicamentele de care au nevoie. In aceasta situatie, asociatia care le reprezinta interesele, Asociatia Pacientilor Cronici din Romania (APCR), a demarat un nou demers pentru a le asigura acestora tratamentele de care au nevoie.

Astfel a luat fiinta un nou call-center care a fost lansat oficial ieri, destinat pacientilor care nu reusesc sa isi gaseasca pe piata din Romania medicamentele de care au nevoie. Initiativa APCR, al carei presedinte, Cezar Irimia, a declarat cu ocazia lansarii serviciului ca este posibil ca in viitorul nu foarte indepartat, organizatia si pacientii sa depuna si plangeri penale impotriva Ministerului Sanatatii, daca nu se va gasi o solutie pentru rezolvarea crizei medicamentelor, are rolul tocmai de a monitoriza aceste lipsuri din sistem.

 

farmaciePana la demararea unor actiuni impotriva autoritatilor insa, pacientii au la dispozitie noul call-center lansat ieri, prin intermediul caruia pot anunta lipsa unor medicamente de pe piata, urmand apoi sa beneficieze de ajutor pentru gasirea acestor produse care pentru multi dintre ei sunt vitale.

Pacientii care nu isi gasesc medicamentele necesare pot astfel apela la numarul 0310.80.80.90, pentru a comunica problema reprezentantilor asociatiei, care vor contacta apoi distribuitorii sau producatorii si vor monitoriza remedierea acestor situatii.

Pentru a ilustra necesitatea infiintarii acestui serviciu, Cezar Irimia a dat exemplul pacientelor cu cancer mamar care au suferit masectomii si care au serioase dificultati in a-si procura din Romania medicamentele necesare. Conform presedintelui asociatiei pacientilor cronici, la acest moment, peste 150.000 de paciente cu cancer mamar isi procura medicamentele necesare din Bulgaria sau Ungaria, pentru ca nu le gasesc pe piata romaneasca.

 

Cezar Irimia

Cezar Irimia

Cezar Irimia a vorbit si despre medicamentele noi incluse de curand pe lista de compensate, spunand ca pacientii nu au inca acces la ele intrucat nu s-au elaborat protocoalele terapeutice. „Desi prevederile legale stabilesc atributii concrete in sarcina Ministerului Sanatatii, aceasta institutie nu a elaborat nici pana acum aceste protocoale si totusi nicio persoana nu raspunde de aceasta intarziere. Desi, prin comunicate de presa triumfaliste, Ministerul Sanatatii anunta ca pe o victorie includerea pe lista de compensate a 21 de noi medicamente, pacientii nu au acces la ele, viata lor fiind pusa in pericol. Ce nu a spus Ministerul Sanatatii prin purtatorul sau de cuvant este cand protocoalele terapeutice vor fi elaborate, dezbatute public si publicate in Monitorul Oficial”, a precizat Irimia.

El a adaugat ca, din cauza cadrului normativ actual, comisiile terapeutice responsabile de elaborarea acestor protocoale sunt nefunctionale, cu o activitate netransparenta si nepredictibila.

 


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Comentarii (1)

  1. Buzoianul spune:

    La ce ne mai foloseste un call center cand de atatia ani asociatiile pacientilor reclama lipsa de medicamente la Minister, televizor, etc si nimeni nu-i asculta?
    Poate ca cel care a facut aceasta ”inovatie” ori a vrut sa-si angajeze pe cineva, ori a citit bancul de mai jos si vrea sa vada cum reactionam.
    Bula la bucatarie.O clipa de neatentie la tocat zarzavaturi si singele incepe sa curga.
    Ia repede o carpa, infasoara degetul si fuga la spital.
    Intra la U.P.U.(unitatea de primire urgente) si vede doua usi:
    “Bolnavi” si “Accidentati”.
    Ca un cetatean disciplinat ce este, Bula intra la “Accidentati”.
    Acolo, ce sa vezi? Alte doua usi:
    “Cu sangerare” si “Fara sangerare”.
    Asa cum era firesc intra la “Cu sangerare”.
    Alte doua usi:
    “De importanta vitala” si “Fara importanta vitala”
    Deschide usa “Fara importanta vitala” si se trezeste iar in strada …
    Pleaca nervos acasa unde familia il intreaba:
    – Ei, Bula, te-au tratat bine?
    – Nu s-a uitat nimeni la mine, dar organizarea e beton … !!!!!!

Adaugati un comentariu


 

*