Pacienții și specialiștii cer noi tratamente inovatoare pentru bolnavii cu hepatită C

27 decembrie 2017 | 0 comentarii |

Aceștia consideră că asigurarea accesului tututror pacienților la tratamente inovatoare trebuie să fie principala prioritate pentru anul care vine.

 

Pe final de an, principala organizație reprezentativă a pacienților cu afecțiuni hepatice, împreună cu secialiștii implicați în tratarea acestor afecțiuni fac un ou apel către autorități, subliniind o data în plus importanța accesului gatuit al tuturor pacienților la tratamentele inovatoare pentru hepatita C, aceasta fiind principala modalitate prin care numărul celor infectați poate fi redus simțitor. Deși s-a numărat printe primlele țări din UE care au introdus noul tratament fărăr interferon, în România a fost nevoie de mult timp pentru ca această terapie să devină accesibilă unui număr mai mare de pacienți, însă și în prezent, tratamentul este limitat doar pentru cei cu anumite grade de fibroză. În această situație, cei care suferă de forme mai ușoare ale bolii nu au altă variantă decât aceea de a aștepta ca afecțiunea să se cromicizeze și să ajungă în gradul mai avansat de fibroză, astfel încât să aibă șansa de a beneficia de acest nou tratament cu șanse foarte mari de vindecare.

Medicul Anica Trifan, preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie spune că această situație se datorează și faptului că România este singura ţară europeană în care pacientul are o singură opţiune de tratament fără interferon, restul tărilor având de la patru până la șase opțiuni.

 

Marinela Debu

Medicul mai spune că este foarte important ca pacienţii români să aibă cât mai repede cu putinţă acces la tratament personalizat, adică la toate moleculele aprobate la nivel internaţional.

La rândul său, Marinela Debu, președintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, spune că „tratamentul fără interferon a fost aprobat în România pentru pacienţii cu hepatita cronică virală de tip C, asiguraţi, cu limitare la anumite grade de fibroză. Trebuie găsite soluţii prin care să crească accesul indiferent de gradul de fibroză şi pentru categoriile speciale sau pacienţii neasiguraţi, asta, având în vedere că vorbim de o boală vindecabilă în cazul hepatitei C, respectiv de boli infecţioase, atât în ce priveşte virusul hepatitic C, cât şi celelalte infecţii hepatitice cronice – B sau B plus Delta”.

 

Dr. Adrian Streinu-Cercel

Și managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține necesitatea acestui demers, pe care îl consideră o completare firească a programelor de screening gratuit pentru depistarea pacienților infectați cu virururi hepatice. Acesta spune că eradicarea hepatitelor în România poate fi realizată cu succes doar dacă toți pacienșii au acces la tratamente inovatoare, menționând și includerea accesului la screening gratuit în Programul Național de Sănătate.

Totodată, dr. Adrian Streinu Cercel a menționat și importanța informării și educării populației în privința afecțiunilor hepatice.

„De câţiva ani încoace, testăm gratuit românii pentru eliminarea virusurilor hepatitice, însă prevenţia este doar un pas. Planul naţional de sănătate trebuie să asigure în primul rând accesul gratuit la toate moleculele disponibile pe piaţă, pentru toate categoriile de pacienţi, nu doar pentru cei ajunşi în stare gravă. Aşteptăm, de asemenea, demararea programului de screening în conformitate cu toate criteriile specifice. Modelul aplicat în ţările în care numărul de pacienţi cu hepatită scade considerabil demonstrează că este esenţial ca în programul naţional de sănătate să fie incluse şi accesul la screening gratuit, precum şi informarea şi educarea populaţiei”, susține managerul de la Matei Balș.

 


Adaugati un comentariu


 

*