Pacientii transplantati si medicii care i-au salvat se intalnesc la Institutul Fundeni

13 octombrie 2016 | 0 comentarii |

Evenimentul este centrat pe o dezbatere interactiva medic-pacient despre afectiunile hepatice, transplantul de ficat si strategiile nationale de imbunatatire a Sistemului de Sanatate din Romania

 

conferinta transplant  410Autoritati medicale din domeniul afectiunilor hepatice si transplantului, reprezentanti ai autoritatilor si ai principalelor asociatii de pacienti cu afectiuni hepatice sau/si transplant hepatic sau simpli pacienti care au fost salvati in urma unui transplant de ficat se intalnesc, la sfarsitul acestei saptamani, la Institutul Clinic Fundeni.

Asociatia SANO-HEP Romania – asociatie a pacientilor cu afectiuni hepatice, impreuna cu Asociatia Transplantatilor de Ficat – LIVERTRANS si Alianta pentru Sanatate din Romania organizeaza, in data de 15 octombrie 2016, incepand cu ora 10.00, in Amfiteatrul „Thomas Starzl” al Institutului Clinic Fundeni, intalnirea anuala a transplantatilor de ficat, eveniment organizat in colaborare cu Institutul Clinic Fundeni. Problematica afectiunilor hepatice, a transplantului de ficat si a aspectelor legate de strategii nationale pentru imbunatatirea sistemului de sanatate din Romania vor fi principalele subiecte ale dezbaterii, la care sunt asteptati pacientii si medicii care i-au salvat, cat si reprezentanti ai autoritatilor din sanatate”, anunta organizatorii.

 

Victor Zota - Ziua TransplantuluiLa  „Dezbaterea interactiva medic-pacient” care va avea loc pe parcursul celor cateva ore in care se va desfasura evenimentul vor fi prezenti medici specialisti din domeniu, reprezentati ai autoritatilor din Sanatate precum si delegati ai asociatiilor de pacienti din strainatate.

Profesorul Irinel Popescu (Sef Clinica de Chirurgie si Transplant Hepatic Dan Setlacec de la Institutul Clinic Fundeni, parintele transplantului hepatic in Romania), va fi prezent la eveniment si este de asteptat sa faca o trecere in revista a cazurilor deosebite de transplant hepatic realizate de-a lungul timpului, in Romania fiind astfel salvate aproximativ 700 de persoane pana la ora actuala.

Despre necesitatea adaptarii unui stil de viata echilibrat al bolnavilor cu hepatita cronica virala, a unei diete corespunzatoare, despre efectele fumatului si consumului de alcool asupra tratamentului, respectiv a anturajului asupra starii psihice, despre dozarea efortului fizic si a anumitor precautii in ceea ce privete tratamentul, dar si despre cele mai noi terapii in tratarea afectiunilor hepatice vor prezenta ultimele noutati specialistii invitati. La randul lor, pacientii isi vor spune povestile de viata si vor aduce in atentia autoritatilor nevoile si nemultumirile pe care le au, dar vor formula si propuneri privind posibilitatile de imbunatatire a funtionarii sistemului de sanatate.

 

Stefanescu-SanoHep-22 mai 2015 089Asociatiile de pacienti vor participa la eveniment si cu siguranta se va discuta despre noua terapie interferon free (medicamente fara interferon pentru tratarea pacientilor cu hepatita C), despre dificultatile intampinate in aprobarea dosarelor si primirea efectiva a tratamentului si despre perspectivele la care pot spera atat pacientii afectati de virusul hepatic C cat si cei care se confrunta cu virusul B.

Gheorghe Ionescu – presedintele SANO-HEP Romania, dr. Crina Stefanescu – presedinte Asociatiei LIVERTRANS, Cristian Hotoboc – presedintele Aliantei pentru sanatate din Romania impreuna cu specialistii Institutului Clinic Fundeni, dar si simpli pacienti vor avea ocazia sa readuca in atentia publicului, a comunitatii medicale stiintifice si a autoritatilor, problematica managementului bolilor hepatice, in special a hepatitelor virale cronice, inovatiile in tratamentul hepatitelor virale, a transplantului si a predictibilitatii si a stabilitatii sistemului sanitar, astfel incat schimbarea ministrilor, a presedintilor CNAS si membrilor comisiilor de specialitate sa nu mai constituie piedici in accesul la tratament.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*