Pensionarii cu venituri mici nu mai au nevoie de adeverinta de la Fisc pentru retete compensate

3 februarie 2014 | 0 comentarii |

Cristian Busoi, presedintele CNAS, da asigurari ca declaratiile pe propria raspundere si copiile dupa talonul de pensie vor fi suficiente. Totodata, presedintele CNAS sustine ca medicii de familie nu trebuie sa plateasca sumele imputate pentru declaratiile false date de unii pensionari.

 

cabinet medical rural

Veste buna pentru pensionarii cu venituri sub 700 de lei, care au fost anuntati la sfarsitul saptamanii trecute, de presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Cristian Busoi, ca nu vor fi nevoiti sa treaca pe la Fisc inainte de a merge la medic pentru a-si obtine retete compensate cu 90 la suta.

Conform legislatiei in vigoare, pensionarii cu venituri mici pot beneficia de 90 la suta compensare pentru retetele pe care le primesc de la medicii de families au de la cei din ambulatoriul de specialitate, dar se pare ca au existat situatii cand pacientii si-au ascuns veniturile reale, care depaseau pragul de 700 de lei, obtinand fara drept astfel de retete. Odata descoperita neregula, ANAF le-a imputat prejudiciul medicilor de familie care eliberasera retetele, sumele fiind unele considerabile.

Pusi in situatia de a ascoate din buzunare mii de lei, in locul celor care ar fi trebuit sa-si plateasca medicamentele, medicii de familie au anuntat la finele anului trecut ca de la jumatatea lui ianuarie 2014 nu vor mai elibera respectivele retete decat pe baza de aveverinta de la ANAF.

 

Dr. Doina Mihaila

Dr. Doina Mihaila

Decizia a fost luata in decembrie, la nivelul Federatiei Patronatelor Medicilor de Familie din Romania, fiind argumentata la acea vreme  de medicul Doina Mihaila, presedintele acestui for. „Pentru pacientii cu venituri intre 0-700 lei nu vom mai elibera retete compensate cu 90 la suta pentru medicamentele incluse la compensare cu 50 la suta, decat daca vor duce adeverinta fiscala de la ANAF. Nu dorim sa fim organe fiscale si sa punem pacientii pe drumuri, dar nici nu dorim sa ni se impute sumele pentru aceste retete, pentru ca nu exista un contract intre asigurat si asigurator. Lipsa acestui contract a determinat aceasta situatie si ne-am trezit cu notificari de sute de mii de lei”, a explicat dr. Mihaila.

Fireste ca aceasta hotarare a starnit nemultumire in randul pacientilor, care se vedeau in situatia de a face un drum in plus si de a sta la cozi suplimentare pentru a-si obtine adeverintele fiscale pe baza carora ar fi putut obtine retetele compensate.

 

Cristian Busoi, presedinte CNAS

Cristian Busoi, presedinte CNAS

Printre cei care au criticat atunci decizia medicilor de familie a fost si Cristian Busoi, presedintele CNAS, care declara la acea vreme ca va trimite la guvern si, respectiv, la Minsterul Sanatatii o propunere de modificare a hotararii de guvern referitoare la acest aspect.

La sfarsitul saptamanii trecute, Busoi a revenit cu declaratii pe aceasta tema, anuntandu-i pe pensionarii cu venituri de pana in 700 de lei ca pentru obinerea retetelor compensate vor avea nevoie, ca si pana acum, de o declaratie pe propria raspundere in privinta veniturilor si de o copie dupa talonul de pensii, fara adeverinta de la ANAF. „Am trimis catre toate casele judetene din tara clarificarea foarte ferma ca, atat timp cat medicul de familie are declaratia pe proprie raspundere si copie dupa talonul de pensii, se incadreaza in litera si spiritul legii. Nu trebuie nicio actiune de a recupera sume de la acel medic de familie. Prin urmare, cat timp medicii de familie au aceste argumente, declaratia pe propria raspundere a pensionarului ca nu mai realizeaza şi alte venituri in afara de pensii si copie dupa talonul de pensie, nu este nevoie, nu trebuie sa aduca niciun fel de adeverinţa de la ANAF” a afirmat Busoi.

Acesta a mai anuntat ca propunerea de adoptare a unei  hotararii de guvern in acest sens a fost trimisa la Ministerul Sanatatii si la ANAF si se afla in circuitul de aprobare.


Adaugati un comentariu


 

*