Pepenele, deliciul si medicamentul verii

23 iulie 2017 | 0 comentarii |

Dulce, parfumat si racoritor, pepenele verde sau din orice alta varietate este fructul vedeta al verii, dar si un aliat de nadejde pentru sanatate.

 

Dulce, zemos si parfumat, pepenele rosu sau din varietati inrudite este unul dintre cele mai iubite, dar si dintre cele mai sanatoase fructe ale verii, incepand cu luna iulie si pana toamana tarziu. Curele cu pepeni, indiferent de varietate, pot rezolva numeroase probleme de sanatate.  Miezul acestui fruct zemos ne rasfata papilele gustative si in acelasi timp ne hidrateaza, ne vitaminizeaza, ne intarescte sistemul imunitar si reduce inflamatiile din organism (care pot fi legate de aparitia astmului, diabetului sau aterosclerozei).

Miezul pepenelui este, de fapt, un cocteil de apa (peste 90 la suta), zaharuri naturale si nutrienti, intre care regasim enzime, acizi organici, licopen (substanta renumita pentru efectul ei antioxidant si stimulent imunitar), ne spun nutritionistii.

O cura cu pepene rosu, de minimum zece zile pe luna, contribuie la detoxifierea organismului. De aceea, pepenele rosu este recomandat persoanelor care au urmat un tratament medicamentos de durata, dar si persoanelor care consuma alimente nesanatoase.  In plus, fructul stimuleaza activitatea rinichilor, avand si efecte laxative. Dieta cu pepene rosu vine in ajutorul suferinzilor de  constipatie, artrita sau de guta.

 

O cura cu pepene rosu sau din varietatile inrudite combate anxietatea, stresul si atacul de panica, datorita nutrientilor din compozitia sa. Acest fruct contine vitamine (A, B1, B6, C), saruri minerale (potasiu, magneziu) si aminoacizi. De asemenea, doua-trei felii de pepene consumate in dimineata unei zile cu un program foarte incarcat au un efect relaxant. Potrivit unui studiu american, persoanele care mananca la micul dejun pepene rosu se concentreaza mai usor asupra a ceea trebuie sa faca peste zi si isi stabilesc mai bine prioritatile.

Pepenele verde este un fruct excelent pentru obezi, pletorici si litiazici. Sunt recomandate asa-numitele „zile de pepene” (una-doua pe saptamana), timp de o luna. Din punct de vedere nutritional si al combinatiilor corecte de alimente, se recomanda consumul de pepene separat de celelalte alimente, pentru a evita procesul de fermentatie, care poate afecta sistemul digestiv.

 

Nici coaja pepenelui verde nu se arunca. Dupa ce s-a mancat miezul rosu sau de alta culoare, se indeparteaza partea verde, iar din partea alba de la coaja ( care poate fi oricat de groasa ) impreuna cu o portiune foarte subtire de miez rosu 2-3 mm se va prepara o dulceata foarte gustoasa. Se taie juliene sau cubulete si se pun la fiert. Se prepara la fel ca dulceata de gutui.

Toamna tarziu, pepenii de mici dimensiuni se pun la murat. Ei se alatura muraturilor foarte gustoase, folosite ca garnitura la preparatele din carne, la mesele festive de sarbatori. Murat, acest fruct isi pastreaza in buna  parte calitatile. Reumaticii, cardiacii si bolnavii de ulcer trebuie sa consume insa cu moderatie aceste muraturi, care se pastreaza foarte bine, toata iarna.

 

Efecte benefice asupra organismului au si semintele de pepene. In medicina traditionala, ceaiul din seminte de pepene este un diuretic excelent si este recomandat persoanelor care sufera de boli de rinichi. De obicei, aruncam semintele de la pepenele verde. Nutritionistii ne atentioneaza insa ca ar trebui sa le pastram, deoarece au numeroase beneficii pentru sanatate. Acestea contin numeroase fibre, minerale, proteine si grasimi sanatoase. O suta de grame de seminte de pepene verde contine 515 mg de magneziu, aproximativ 10 grame de zinc, 28 de grame de proteine si aproape 50 de grame de grasimi.

Consumul de seminte de pepene verde ajuta la mentinerea masei musculare si regleaza nivelul colesterolui din sange.

De asemenea, semintele de pepene verde, datorita continutul crescut de magneziu si zinc, ajuta la buna functionare a sistemului nervos si intaresc sistemul imunitar, protejand organismul de infectii. O cura cu ceai preparat prin fierberea a doua lingurite de seminte de pepene, intr-o cana cu apa, timp de 30 de minute, reprezinta un remediu natural pentru rinichi si pentru vezica biliara.

 

Semintele minune previn tulburarile digestive, constipatia si balonarea. Semintele de pepene verde sunt, totodata, foarte satioase, asa ca sunt de ajutor si celor care vor sa scape mai usor de kilogramele in plus.

Proteinele din semintele de pepene verde contin aminoacizi esentiali, printre care cei mai importanti sunt: arginina, care are capacitatea de a regla tensiunea arteriala, triptofan, care ajuta la reglarea secretiei de melatonina, hormon care ajuta la inducerea somnului, acid glutamic si lizina.

De asemenea, semintele de pepene sunt foarte bogate in vitamine din complexul B, care confera energie si stralucire pielii. Atentie insa! Nutritionistii spun ca nu este bine sa consumam semintele de pepene verde in stare cruda, ci doar dupa ce au fost uscate la cuptor si maruntite.

ATENTIE: Inainte de a le consuma, semintele de pepene verde trebuie puse mai intai la inmuiat in apa cu sare, cel putin doua ore. Ulterior trebuie lasate sa se usuce, apoi se baga la cuptor, intr-o tava unsa cu ulei de masline, unde se lasa 40 de minute, la 175 de grade Celsius.

Semintele coapte se toaca marunt in blender (cu tot cu coaja) si pot fi adaugate in diverse salate, cu rucola, bucati de pepene verde, branza feta, busuioc si otet balsamic.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*