Peștișorul auriu
Un politician roman acuzat de corupție ajunge în fața instanței, iar judecătorul îl întreabă ce are de spus în apărarea sa.
– Onorată instanță, sunt total nevinovat. Eu sunt un om cinstit, n-am intrat în politică să fac prostii, eu vreau să jut poporul să trăiască mai bine. Totul a început într-o zi când m-am dus la pescuit. Era dimineata și stau, și stau, nimic în undiță. Seara, prind un amărât de peștișor galben… Mă uit în galeată, goala… Zic: „Du-te-n amaru’ tau, amaratule!” Și-l arunc înapoi, în baltă. Plec spre casă cu bicicleta și în timp ce meregeam, ce sa vezi? Se face bicicleta mea un Merțan super, de zic toți că l-am furat. Ajung acasa, o vila… O întreb pe nevastă: „De unde-i vila asta, femeie, că-ți mănânc pipota, dacă mă înșeli!”
– Nu știu, mă bărbate, a apărut din senin! Era aici când m-am întors de la piață. Da tu de unde ai Merțanul?
Îi povestesc ce-am pățit, și-atunci îmi zice nevasta:
– Ia o oală cu viermișori și du-i la peștisor și-i multumește!
Și, când ajung la lac, îl strig pe peștisor. El apare, eu îi mulțumesc și-l întreb:
– Cum să te răsplatesc, pestișorule?
El zice că-i peștișorul auriu cel fermecat, are tot ce vrea, că el mi-a dat mașina și casa, drept mulțumire că l-am lăsat să troască, da-mi zice că ar avea o dorință, că i-ar plăcea o partidă de amor. Eu, ce să zic? Sunt de acord, trebuia să-i mulțumesc cumva… Și se dă peștișorul de trei ori peste cap și se face o măndrețe de tânără blondă, superbă… N-o puteam refuza. La sfârșit, mi-a spus: „De acum încolo, această baltă este a ta!” și mi-a dat și actele de proprietate. Onorată instanță, vedeți, cum aș putea fi eu vinovat?
