Podul centenar
Zilele trecute am participat la o dezbatere la care eram invitați să spunem cu ce probleme se confruntă o companie medicală. Fiecare și-a spus păsul. Cei mai mulți se plângeau de calitatea și cantitatea resursei umane, alții de abuzul și lipsa de viziune a autorităților, de birocrație, de instabilitatea economică și impredictibilitate sau de discrepanțele salariale stat-privat.
Pentru mine, niciuna dintre aceste probleme nu era mai spinoasă decât preocuparea: cum trec în timp util pe partea cealaltă a Buzăului?
În an de Centenar, unitatea funcționării firești a României mari este afectată de un pod. Nu, nu este podul de pe Prut sau Nistru, ci podul de la Mărăcinei. Este cineva care nu știe unde se află Mărăcineniul? Să încerce să ajungă în Moldova și va afla! Va aștepta atât de mult încât locul i se va fixa în memorie. Coada din fața podului seamănă cu șirurile de mașini blocate prin anii 90 la granița cu Turcia sau cu cohortele de imigranți.
E drept, Buzăul acesta până la genunchi, este mult mai rapid decât autoritățile și a tot pus probleme. Cu ani în urmă a fost nevoie de intervenția energică – cu nuanțe romantice și cavalerești -, a unui președinte al țării, pentru ca România să nu fie frântă. Acum nu este frântă, este doar perturbată și nimeni nu-și asumă nimic. Ghinion, zvonul electoral că Ardealul va fi rupt de țară dacă actualul președinte va câștiga alegerile, se răzbună pe legătura dintre Moldova și Muntenia. Înțelege cu adevărat cineva ce pierderi economice se produc cu fiecare întârziere la pod? Preocupă pe cineva soarta imobilelor de pe rutele ocolitoare, care vor suferi avarii de la traficul greu? Plătește cineva paguba produsă plătitorilor de taxe și impozite?
În definitiv, tot șoferul trebuie să se împace cu gândul că nu este bună graba întotdeauna și, oricum, trecerea peste pod se face în aceeași zi. O legendă sau o speculație istorică povestește că domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 1859, a înnoptat la Mărăcinei, deoarece Buzăul venise năvalnic și doar a doua zi a reușit să treacă pe un pod de vase spre București, pentru a realiza unirea de bază. Dacă Domnitorul, cu marele ideal al unității în față, s-a oprit neputincios în fața apelor revoltate, noi, ceilalți, ce pretenții am putea avea?
Trecând peste micile ironii și falsificări ale istoriei – Cuza nu a stat la Mărăcinei, ci în Palatul Episcopal, unde se află și acum încăperea unde a poposit -, nu poate fi ocolită problema podului de la Mărăcineni. Ceea ce se întâmplă acum este grav! Oameni care stau ore întregi în trafic, firme care nu-și pot onora la timp contractele, mii de persoane care pierd timp și bani, fiindu-le obstrucționată deplasarea; frustrări și neputință. Este de ne imaginat că așa ceva se poate întâmpla în secolul vitezei.
Sigur, bătrânul pod făcut de nemți are dreptul la refacere. A legat Moldova de țară atâția ani. Totuși, problema podului este veche și se cunoștea faptul că trebuie reparat și că este necesară crearea unor rute alternative, directe, sigure, rapide. Din păcate, autoritățile au fost iar surprinse și, după ce și-au încordat venele jugularelor și s-au aruncat în declarații și eroisme, nu au făcut nimic. Au dispărut, pur și simplu. Zmeii și cosânzenele a toate făcători s-a făcut nevăzuți, ca în toate poveștile, deși, din câte știri am citit în zilele premergătoare închiderii podului, unii făceau a doua zi pod de pontoane, alții, săreau din fotografie și pregăteau terenul. În final a rămas așa cum se vede: cozi interminabile și o problemă imposibil de gestionat pentru bugetele de timp și bani individuale sau ale companiilor.
În lumea autostrăzilor suspendate, a podurilor care traversează mări și deșerturi, noi, la Buzău, ne-am împiedicat de un pod. Nu era suficient că nu am fost în stare să-l refacem pe cel mai promis pod din istoria campaniilor electorale – cel de la Vadu Pași -, am demonstrat că suntem incapabili să păstrăm unitatea funcțională a întregii Românii. Și toate aceste în anul unității… E clar, să faci poduri nu este lucru ușor!
