Povesti terapeutice: „La strand”

Asa cum sper ca v-ati obisnuit deja, dragi copii, partinti si bunici, povestile din Ciclul „Fratia lui Iepurica” va aduc in atentie lumea minunata a basmului care dintotdeauna a avut darul sa incante si sa educe, intr-o lumina noua, a cotidianului. Astfel, elementele arhaice se impletesc, intr-un mod usor de inteles, cu cotidianul cunoscut de copiii epocii actuale.

Mai mult, asa cum o arata si mesajele voastre primite pe adresa redactiei SanatateaBuzoiana.ro, care a promovat aceste povesti, ele au fost gandite nu doar ca simple povesti. Au fost scrise cu suflet, dar si cu constiinta de a-si indeplini un rol terapeutic. Sunt  povesti din care, atat micii iubitori ai nastrusnicelor intamplari cat si cei mari sa traga invataminte, sa inteleaga ca anumite situatii trebuie privite si intelese cu detasare, cu condescendenta si intelepciune. Astazi va aduc in atentie o noua poveste, legata de anotimpul in care ne aflam si de vacanta de care sper ca va bucurati cu totii!

 

Asadar, a fost odata ca niciodata, ca daca n ar fi fost nu s ar fi povestit. A fost o vara torida, in care seceta a parjolit campiile, iar pamantul s-a ridat de atatea crapaturi si orasele erau terorizate de canicula.

La marginea padurii de stejari, unde locuiau cei trei prietni ai nostri – Iepuran, Iepurila si Iepurica -, lucrurile stateau ceva mai bine, caci stejarii mareti tineau umbra, iar boarea racoroasa ce adia dinspre padure inmuia caldura torida. Asa cum stiti din povestile anterioare, parintii celor trei iepurasi erau plecati la munca, in strainatate, pentru ca la ei in tara nu-si mai gasisera serviciu, iar pentru a tine copiii la scoala aveau nevoie de bani.

Iepuran, fratiorul cel mare, in grija caruia fusesera lasati cei mici in lipsa parintilor, le-a atras atentia celor doi fratiori sa aiba grija sa nu stea cu capul descoperit in soare, sa stea mai mult la umbra si sa bea citronada din carafa de pe masa din bucatarie, pe care el o pregateste in fiecare dimineata.

 

Intr-una dintre dimineti, cand soarele abia se ivise la orizont, a venit in vizita matusa Botic Roz, dornica sa afle ce-i mai fac cei trei nepotei si sa vada cum se descurca in lipsa parintilor, pe asa o vreme de arsita. A plecat la drum de cu zori, pentru ca nici ei nu-i pria caldura cea mare.

Iepuran a poftit-o  sa ia loc pe veranda si a servit-o cu un ceai din bobitele de catina pe care le culesesera fratiorii din padure, indulcit cu miere de albine, caci ei fusese invatat de mama lor ca asa este sanatos.

Matusa le-a mutumit nepoteilor si i-a intrebat daca au nevoie de ajutor. Iepuran i-a multumit la randul sau si i-a raspuns ca se desurca.

In timp ce-si sorbea ceaiul cu placere, matusa, care era renumita in padure pentru priceperea ei in tratarea aproape oricarei boli si pentru sfaturile intelepte pe care le dadea oricui voia s-o asculte, i-a sfatuit si pe nepotii ei sa aiba grija sa nu stea mult in soare, sa se imbrace cu hainute deschise la culoare si sa puna pe cap palariutele pe care ea tocmai le-a adus, oferindu-le cadou.

Dupa ce si-a baut ceaiul aromat, pe care l-a laudat, aceasta a multumit pentru tratatie si a pornit spre casa ei micuta, ce se afla nu departe, pe a  treia ulita, pe dreapta.

 

Dupa plecarea matusii, Iepuran si-a anuntat fratiorii ca vor merge la „Strandul de peste vale”, la scaldat. Le-a cerut sa-si ia slipurile si palariutile pe care tocmai le primsera cadou si au pornit-o la drum, pentru a nu-i prinde amiaza torida, sa nu-i moleseasca si mai ales sa nu faca insolatie.

Bucurosi din cale afara, cei tei fratiori pornira catre strand. Pentru a ajunge acolo, cei trei frati trebuiau sa treaca mai intai prin Valea Neagra, pe unde curgea Apa Cerbului – un paraias din care, din cand in cand, veneua sa se adape ciutele si caprioarele. Sperau sa zareasca si ei, macar una, pentru ca le admirau foarte mult pentru gratia lor. Cand au ajuns la Apa Cerbului, s-au uitat in dreapta, s-au uitat in stanga si, cum nu era nimeni, au purces mai departe. Dupa ce au traversat apa, pe un podet de lemn invechit ce parca gemea sub pasii lor, au ajuns la Hanul lui Mos Leu, asezat la rascruce de drumuri. Aici, dupa ce au dat binete, au intrebat cat mai este pana la „Strandul de peste vale”.

Mos Leu, inalbit de batranete, ii cunostea pe cei trei fratiori si le stia povestea, asa ca le-a aratat drumul catre Strand, dar inainte de a-i lasa sa plece mai departe le-a dat, din partea casei, cate o gustarica si cate un pahar cu apa rece, de la izvorul din spatele hanului.

 

Iepurasii i au multumit si au pornit mai departe. Cam dupa un sfert de ora au ajuns la strand, unde era adunata o multime de lume. Si-au intins paturica pe iarba, in vecinatatea bazinului cel mic. Strandul avand doua bazine, unul mare, cu apa adanca, pentru inotatori experimentati, si unul mic, pentru copii si incepatori in ale inotului.

Iepuran le-a spus apoi ca pot intra in bazinul cel mic, dar sa aiba grija sa nu alunece si sa nu se aventureze in larg, ci sa-l astepte, caci el merge sa faca o tura de bazin in apa mai mare, ca sa se racoreasca, dupa care se va ocupa doar de ei. Iepuran era un bun inotator si fusese campion la sarituri de la trambulina.

In timp ce Iepurica si Iepurila se balaceau in bazinul mic si erau cu ochii pe Iepuran, acesta facu doua ture de bazin, pentru incalzire, dupa care se sui pe ultima trambulina si facu un triplu salt, care uimi pe toata lumea. Dupa aceea se intoarse langa fratiorii sai, asa cum a promis.

 

Nu dupa mult timp, dintr-o data, din senin, dupa luni de seceta, cerul incepu sa se intunece si nori cenusii incepura sa se certe. Norii se involburau si din cer se auzeau zgomote ciudate, chiar scancete, parca. Din cand in cand, un fulger orbitor brazda cerul, ca scanteile ce se produceau pe vremuri, la inclestatul sabiilor, sau ca luminile armelor moderne pe care le vedem doar in filmele stiintifico-fantastice. Harjoana lor continua pana cand stropi mari de ploaie incepura sa cada din cer. Era o ploaie calda si scurta, de vara.

Cei trei iepurasi se adapostira pe o terasa acoperita, pana inceta ploaia. Pornira apoi spre casa, cu gandul la podul de lemn, sa nu-l fi luat apa. Spre bucuria lor, cand ajunsera la podet, acesta era neatins, asa ca putura ajunge acasa fara probleme.

Odata ajunsi acasa, dupa ce-si facura cate un dus, se asezara pe veranda amitindu-si ce au vazut la strand.

Si uite asa, incalecai pe o sa si va spusei o alta poveste a mea.