Premiera mondiala in domeniul chirurgiei cardiovasculare, la Sibiu

4 februarie 2016 | 0 comentarii |

Un pacient cu disectie aortica complexa a fost supus unei interventii in cadrul careia au fost combinate cu succes doua tehnici inovative, neutilizate simultan in nicio clinica din lume.

 

Spitalul Polisano

Spitalul Polisano

Viata unui pacient de 59 de ani din Bucuresti a fost salvata, in aceasta saptamana, de o echipa de specialisti ai spitalului Polisano din Sibiu, multumita unei metode pe care acestia au folosit-o pentru prima data in lume. De reusita acestei operatii se legau singurele sperante ale pacientului si ale familiei sale, dupa ce acesta fusese diagnosticat, in luna iulie a anului trecut, cu disectie aortica complexa, de tip B. O maladie extrem de grava, care se manifesta printr-o durere acuta la nivelul toracelui si evolueaza foarte rapid, sansele de supravietuire in astfel de cazuri fiind reduse. Acelasi lucru l-a auzit pacientul timp de sase luni de la toti medicii din Romania care l-au consultat, toti excluzand varianta unei interventii chirurgicale, intrucat riscul de paralizie si chiar de deces era extrem de ridicat. Chiar si de la clinicile din strainatate i s-a transmis ca sansele de rusita ale operatiei sunt reduse.

Incercand sa gaseasca o clinica unde sa poata fi operat, pacientul a ajuns si la spitalul Polisano, unde specialistii cardiologi ai spitalului l-au consultat si au decis sa isi asume riscul unei interventii.

 

Dr. Victor Costache

Dr. Victor Costache

Riscurile unei interventii chirurgicale clasice fiind extrem de mari, echipa de specialisti de la Sibiu a decis sa foloseasca doua tehnici inovative combinate. Conform precizarilor facute de medicul Victor Costache, directorul medical al clinicii si seful sectiei de Chirurgie Cardiovasculara si Toracica, este vorba despre doua tehnologii endovasculare, modulatorul de flux multistratificat si stent graftul, proceduri care mai fusesra folosite in cadrul spitalului isa doar separat, niciodata impreuna. De altfel, in nicio alta clinica din lume nu se efectuase vreo interventie similara bazata pe combinarea celor doua tehnici, insa acest lucru nu a influentat cu nimic decizia medicilor de la Sibiu. „Planul nostru strategic de dezvoltare ne-a permis sa tratam deja cu succes mai multe cazuri de disectie aortica prin tratatment endovascular. Particularitatea acestui caz a fost prezenta unei rupturi active a peretului aortic care ne-a permis sa implementam pentru prima oara in lume, doua tehnologii endovasculare diferite in acelasi timp” a mai explicat dr. Victor Costache.

 

operatie polisanoInterventia a avut loc la inceputul acestei saptamani si a fost finalizata cu succes, fiind astfel infirmate previziunile sumbre legate de speranta de viata a pacientului de 59 de ani. Echipa care a reusit aceasta performanta a fost coordonata de medicul Victor Costache si i-a mai avut in componenta pe dr. Nicolae Florescu, seful sectiei de Cardiologie interventionala, dr. Mihai Chiloflischi, seful sectiei de Anestezie Reanimare, dr. Emma Ciobanu, chirurg cardiovascular. Acestora li s-au alaturat prof. univ. dr. Sherif A. H. Sultan, vicepresedintele Societatii Mondiale de Chirurgie Vasculara si presedinte al Institutului Vascular de Vest si dr. Niamh Hynes, medic primar chirurg din Irlanda.

In Romania sunt diagnosticati anual peste 200 de pacienti cu disectie de aorta tip B, iar pana in prezent nu s-au descoperit tratamente care sa le asigure acestora o  speranta de viata mai mare de un an. Un pas inainte a fost facut prin realizarea acestei interventii, medicii clinicii de la Sibiu sperand ca astfel vor putea contribui la cresterea semnificativa a ratei de supravietuire, eliminand totodata si riscul de paralizie sau accident vascular cerebral.


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*