Premiera nationala in prevenirea riscului de atac vascular cerebral

Ecografia carotidiana poate reduce cu pana la 80 la suta riscul aparitiei acestei probleme grave de sanatate. UMF Timisoara organizeaza primul curs in acest sens, adresat rezidentilor si medicilor specialisti.

 

ecografie carotidianaFacand parte din categoria afectiunilor extrem de grave din cauza urmarilor ireversibile pe care le poate avea, in cazul in care pacientul scapa cu viata, accidentul vascular cerebral poate fi evitat printr-o interventie chirurgicala. Principala problema in acest moment in Romania este insa identificarea pacientilor expusi riscului de a suferi un accident vascular cerebral. De multe ori, acestia sunt identificati atunci cand deja este prea tarziu, dupa ce accidentul vascular s-a produs, astfel ca pacientii raman cu sechele pe viata, iar recuperarea este extrem de anevoioasa.

Specialistii din cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculara si Microchirurgie a Universitati de Medicina si Farmacie din Timisoara, impreuna cu Societatea Romana de Chirurgie Vasculara,  au decis sa atraga atentia asupra faptului ca persoanele aflate in pericol de a suferi un accident vascular cerebral pot fi identificate usor, cu ajutorul unei simple ecografii si, cu cat riscul este identificat mai devreme cu atat mai mari sunt sansele ca accidentul vascular cerebral sa fie evitat.

 

SONY DSCEste vorba despre ecografia carotidiana, o procedura banala, adsolut neinvaziva si nedureroasa, dar care poate releva cu mare acuratete daca pacientii supusi acestei proceduri prezinta sau nu riscul de a suferi un astfel de accident. Din pacate, acest lucru este prea putin cunoscut la noi in randul pacientilor si destul de neglijat de specialisti, de aceea medicii din cadrul clinicii timisorene, impreuna cu membrii Societatii Romane de Chirurgie Vasculara, au decis sa atraga atentia asupra necesitatii efectuarii unei asemenea proceduri, mai ales in cazul persoanelor trecute de 45 de ani.

In opinia specialistilor, medicii sunt cei care trebuie sa ii convinga pe pacienti de necesitatea efectuarii unei ecografii carotidiene, insa acestia trebuie sa fie ei, in primul rand, calificati in acest sens. Pornind de la aceasta idee, clinica universitara timisoreana si Societatea Romana de Chirurgie au organizat, in premiera nationala, primul curs practic de ultrasonografie carotidiana, adresat atat rezidentilor, aflati la inceput de cariera, cat si specialistilor din domeniul cardiologiei, neurologiei, medicinei interne si chirurgiei vasculare.

 

Dr. Mihai Ionac

Dr. Mihai Ionac

Cursul a avut loc la Clinica de Chirurgie Vasculara si Microchirurgie de la Timisoara, al carei sef, prof. univ. dr. Mihai Ionac spune ca prin aceasta initiativa s-a dorit ca publicul sa constientizeze necesitatea unei astfel de investigatii, care poate reduce cu pana la 80 la suta riscul de accident vascular cerebral. „Dincolo de premiera unei asemenea acţiuni stiintifice, se afla concluziile si actiunile ce se cuvin a fi urmate. Dupa varsta de 45 de ani, o ecografie carotidiana poate reduce semnificativ riscul unui atac cerebral. Cursul practic organizat de noi a fost in masura sa-i invete pe medici cum sa identifice pacientii cu probleme si pe care dintre acestia sa-i indrume catre neurolog sau catre chirurgul vascular. Operatia, intr-un asemenea caz, reduce riscul de atac vascular cerebral cu 80 la suta, iar investigatia este una banala, neinvaziva si nedureroasa”, a explicat profesorul Ionac.

 


Adaugati un comentariu


 

*