Presedintele Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului vine in Romania

16 februarie 2015 | 0 comentarii |

Acesta este invitat de onoare al unei dezbateri care va avea loc joi la UMF Cluj-Napoca, in organizarea Sociatatii de Neuropatie Diabetica Neurodiab.

 

umf cluj

UMF Cluj-Napoca

Peste cateva zile, mai exact pe data de 19 februarie, Universitatea de Medicina si Farmacie din Cluj-Napoca va gazdui o dezbatere ce va avea ca subiect principal diabetul si reprcusiunile pe care aceasta afectiune le are asupra sistemului nervos central si periferic. Activitatea este organizata de Societatea de Neuropatie Diabetica Neurodiab, iar printre invitati se vor numara doua personalitati importante ale lumii stiintifice din Europa, implicate in studii legate de diabet. Este vorba de profesorul doctor Andrew Boulton, presedintele Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului, cea mai importanta organizatie stiintifica europeana in domeniu, si profesorul doctor Michael Brainin, fondator si fost presedinte al European Stroke Organisation. Acestia se vor numara printre lectorii care vor conferentia in cadrul dezbaterii, care va aborda teme multiple ce vizeaza diabetul zaharat si accidentele vasculare cerebrale, rolul insulinei la nivelul creierului, impactul durerii neuropate asupra neuroplasticitatii sistemului nervos central, durerea neuropata si implicatiile sale asupra sindromului de picior diabetic, microscopia confocala a corneei, tratamentul polineuropatiei diabetice simptomatice, precum si strategii terapeutice de restabilire a microcirculatiei la persoanele in varsta.

 

Dr. Maria Mota

Dr. Maria Mota

Pe langa cei doi invitati de marca, la dezbaterea care va avea loc in amfiteatrul universitatii clujene vor mai participa diabetologi si neurologi din toata tara, precum si alti profesionisti implicati in managementul persoanelor cu neuropatie diabetica.

Avand in vedere ca neuropatia diabetica este o complicatie grava a diabetului zaharat, Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice va fi, de asemenea, prezenta la eveniment. In acest sens, prof.dr. Maria Mota, presedintele societatii, va tine un discurs legat de importanta colaborarii internationale si a schimbului de experienta la cel mai inalt nivel.

Evenimentul face parte din Seminariile Departamentului de Neurostiinte al UMF Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca si se adreseaza exclusiv profesionistilor din domeniul medical, fiind creditata cu puncte EMC. Participarea este gratuita, in limita locurilor disponibile.

 

Dr. Ioan Andrei Veresiu

Dr. Ioan Andrei Veresiu

Chiar daca este o societate stiintifica tanara, Societatea de Neuropatie Diabetica Neurodiab s-a bucurat inca de la inceput de sustinere din partea celor mai importanti lideri de opinie internationali din acest domeniu, care au rezonat cu misiunea acesteia, cea de abordare multidisciplinara si strategica a neuropatiei diabetice. In acest sens, Societatea de Neuropatie Diabetica se implica activ atat in educatia medicala continua in randul profesionistilor, dar si in informarea si educarea persoanelor care sufera de neuropatie diabetica sau se afla in grupele de risc pentru dezvoltarea acestei complicatii severe a diabetului zaharat. Referitor la activitatea din data de 19 februarie, dr. Ioan Andrei Veresiu, presedintele societatii, a declarat ca „Societatea de Neuropatie Diabetica este partener stiintific al Seminariilor Departamentului de Neurostiinte al UMF Cluj-Napoca si este o mandrie ca personalitati de marca implicate in studiul neuropatiei diabetice sunt alaturi de noi si de eforturile Neurodiab. Inaltul nivel stiintific al evenimentului si sustinerea acestor directii indomeniu ne incurajeaza sa continuam pe calea pe care am inceput si reprezinta o dovada ca intr-adevar suntem pe drumul cel bun in ceea ce priveste instruirea profesionistilor romani care trateaza neuropatia diabetica”.

 


Adaugati un comentariu


 

*