Primul call-center de urgente pediatrice, premiat la Gala Societatii Civile

8 iunie 2016 | 0 comentarii |

Proiectul a obtinut primul loc la sectiunea Santate, in cadrul aceleiasi gale fiind premiate si alte programe ce vizeaza ajutorarea pacientilor care sufera de anumite boli sau dizabilitati.

 

gala societatii civileTeatrul National din Capitala a gazduit, la inceputul acestei saptamani, cea de-a paisprezecea editie a Galei Societatii Civile, cel mai amplu proiect care promoveaza si premiaza activitatea sectorului asociativ din Romania. Premiile galei au fost decernate pe 17 sectiuni, carora li s-a adaugat Marele Premiu, care anul acesta a revenit asociatiei OvidiuRo, pentru proiectul „Fiecare Copil in Gradinita”. In total, la editia din acest an au fost inscrise 203 proiecte si programe, implementate in anii anteriori de  127 de ONG-uri, grupuri de initiativa si persoane fizice. Se constata ca Educatia a fost principala preocupare a sectorului asociativ in anul 2015, cele mai multe proiecte fiind inscrise in sectiunea Educatie, Invatamant, Cercetare. De asemenea, 88 de proiecte au provenit de la organizatii de pe plan local, acelasi fiind si numarul celor care au propus, prin implementare, solutii care se aplica la nivel national. Bugetul proiectelor participante a fost de peste 37 de milioane de euro.

In total, au fost acordate 56 de premii pentru 51 de proiecte, laureatii fiind 38 de organizatii, un grup de initiativa si o persoana fizica.

 

ciolosCa de obicei, domeniul Sanatatii a avut propria sectiune in concurs, numai ca de aceasta data, nu a mai furnizat si castigatorul Marelui Premiu, asa cum s-a intamplat la ultimele doua editii. Castigatorul din acest an al sectiunii respective este fundatia Parinti din Romania, pentru proiectul „Peditel 1791. Urgente si sfat medical pediatric prin telefon”. Este vorba de primul call-center pentru urgente pediatrice din Romania, care a fost infiintat si a functionat initial doar la Cluj-Napoca, ulterior fiind extins in toata tara.

In luna ianuarie a anului 2014, Spitalul de Urgenta pentru Copii din Cluj, impreuna cu Fundatia Parinti din Romania si cu sprijinul financiar al Fundatiei Vodafone au demarat un proiect-pilot programat initial sa se desfasoare pe parcursul unui singur an, proiect ce viza infiintarea unui serviciu call-center de urgenta dedicat exclusiv copiilor. Serviciul Peditel pune la dispozitia parintilor numarul de urgenta 1791, prin intermediul caruia acestia pot intra in orice moment in legatura cu un medic pediatru caruia sa ii ceara sfaturi in cazul in care copiii lor dau semne ca nu se simt bine. Proiectul s-a bucurat de un succes nebanuit inca din primele luni de la demararea sa, asa ca pe parcurs s-a luat decizia permanentizarii acestuia. Prin urmare, dupa ce a trecut un an de la infiintarea sa, serviciul Peditel a continuat sa functioneze, initiatorii sai luand decizia ca acesta sa fie extins la nivel national.

 

gala societatii civile 2La aceeasi sectiune, premiul doi a revenit Fundatiei pentru SMURD, cu proiectul vizand dotarea cu echipamente medicale si mobilier a noii sectii UPU de la Spitalul Grigore Alexandrescu. Numarul de pacienti beneficiari in ultimul trimestru din 2015, raportati de catre Spitalul Grigore Alexandrescu, a fost de aproximativ 23.000. De remarcat este ca in 2014, au fost 36.500 de pacienti anual, iar in 2015 au fost 47.473 de pacienti anual. Cresterea se datoreaza modernizarii si dotarii noii Unitati de Primiri Urgente si alocarii de personal nou, motiv pentru care Fundatia pentru SMURD a fost rasplatita cu premiul al doilea in cadrul galei.

Premui trei a fost impartit de fundatia Salvati copiii, cu proiectul „Fiecare copil conteaza”, si de asociatia REACT, cu proiectul ce si-a propus renovarea si modernizarea centrelor de transfuzii din Romania.

Lista completa a proiectelor inscrise in concurs la sectiunea Sanatate, poate fi consultata aici.

De asemenea, proiectul „Telefonul Varstnicului a fost unul dintre cei doi castigatori ai premiului I la sectiunea Servicii de Asistenta Sociala, iar proiectul „Voluntar in Spital” a primit premiul I la sectiunea Buget-/Eficienta+.

Premiile I de la sectiunile Proiecte si campanii de Voluntariat si Proiecte pentru Tineret au fost acordate proiectelor „Voluntari in slujba copiilor bolnavi de cancer din Romania” al asociatiei Little People Romania, respectiv „Prevenire HIV in randul liceenilor din orase mici spre medii” , al asociatiei Semper Musica.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*