Primul stimulator cardiac cu funcție autoRMN implantat în România

22 decembrie 2017 | 0 comentarii |

Intervenția a fost realizată în cadrul unei clinici private de cardiologie din Brașov, iar dispozitivul, unul de ultimă generație, îi permite pacientului să efectueze fără nciun risc investigații RMN.

 

O echipă de medici specialiști din cadrul spitalului de cardiologie Clinicco din Brașov și-a trecut în palmares, săptămâna aceasta, o premieră medicală națională. Cardiologii intervenționiști din cadrul clinicii brașovene au implementat primul simulator cardiac cu funție autoRMN în România. Până în urmă cu câțiva ani, prezența unui defibrilator sau stimulator cardiac constituia contraindicație absolută pentru orice examinare de tip RMN, iar pacienții care aveau implantat un astfel de dispozitiv nu puteau fi supuși unei astfel de investigații. Această restriție îngreuna însă fixarea unui diagnostic și stabilirea unui tratament adecvat.

RMN-ul a ajuns între timp să fie una dintre cele mai importante și utilizate metode de diagnostic contemporane, iar astfel a apărut și nevoia ca și noile stimulatoare și defibrilatoare cardiace să devină RM compatibile.

 

Dr. Sorin Micu

Medicul primar cardiolog Sorin Mincu, șeful secției Electrofiziologie și dispozitive implantabile din cadrul clinicii brașovene, a explicat că primele modele de dispozitive RMN compatibile presupuneau programarea specială a stimulatorului imediat înainte și imediat după investigație, ceea ce însemna o corelare adesea imposibil de obținut între cardiolog, medicul de imagistică și pacient.

Specialiștii au realizat că trebuie înlăturat acest impediment, astfel că cele mai noi modele de stimulatoare permit efectuarea examinărilor de rezonanță magnetică nucleară fără a fi necesară prezența echipei de medici cardiologi imediat înainte și după efectuarea examinării.

Astfel de dispozitive sunt destul de noi în piața medicală, iar zilele trecute, specialiștii clinicii de la Brașov au realizat primul implant al unui stimulator cardiac ce îi perimte pacientului să efectueze investigații RMN dispozitivul medical programându-se singur într-o astfel de situație.

 

Dr. Sorin Micu a mai explicat că noul dispozitiv, implantat în premieră în cadrul spitalului Clinicco, are o funcție special dedicată care, odată activată, permite efectuarea în deplină siguranță a examinării RMN în următoarele două săptămâni.

Funcția auto presupune activarea programării adecvate în relația imediată cu aparatul RMN și dezactivarea în momentul în care pacientul iese din spațiul respectiv. Este primul aparat de acest fel implantat în România, după știința noastră, el fiind foarte recent apărut pe piața internațională. Astfel de implanturi, cu stimulatoare cardiace cu funcție auto-RMN inclusă, ne dorim să devină o practică de rutină în spitalul nostru”, a mai declarat medicul specialist.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*