Problematica tinerilor si copiilor cu cancer, tema de dezbatere intr-o conferinta nationala

27 noiembrie 2014 | 0 comentarii |

Conferinta va avea loc maine, fiind organizata de Asociatia P.A.V.E.L., ai carei membrii sunt parintii ai unor pacienti cu astfel de afectiuni.

 

conferinta congresMaine, incepand cu ora 9.30, hotelul Caro din Capitala va fi gazda celei de-a treia conferinte nationale dedicate problematicii cancerului la copii si tineri, eveniment organizat de asociatia Primind Ajutor, Viata Este Luminoasa (P.A.V.E.L.), avand ca partener stiintific Societatea Romana de Onco-Hematologie Pediatrica. Tema principala a editiei din acest an a conferintei va fi „Diagnosticarea precoce, primul pas catre vindecare!”. Astfel, organizatorii doresc sa transmita mesajul ca, diagnosticat la timp si tratat corect, cancerul poate fi vindecat. Totodata, dupa cum au precizat organizatorii, conferinta va aduce in centrul atentiei societatii civile romanesti, al autoritatilor publice centrale si locale, al liderilor si formatorilor de opinie, al asociatiilor profesionale, al specialistilor din diverse domenii si al publicului larg, situatia copiilor si a tinerilor bolnavi de cancer si a familiilor acestora.

 

asociatia pavel cancer (4)La eveniment si-au confirmat participarea personalitati din cele mai importante centre si sectii de oncologie – hematologie pediatrica din Romania, care vor sustine cu argumente stiintifice necesitatea diagnosticarii precoce a cancerului la copii si tineri. In acelasi timp, asociatiile de pacienti prezente vor putea sa adere la efortul de diseminare a informatiilor privind diagnosticarea timpurie a acestor afectiuni. Specialistii din diferite domenii, printre care  asistenti sociali, medici, preoti, psihologi, profesori etc.  vor avea ocazia sa vina cu completari si cu sugestii ale unor actiuni care sa mareasca impactul conferintei. „Reprezentantii autoritatilor si ai organismelor finantatoare, liderii si formatorii de opinie vor avea, de asemenea, ocazia sa preia ideea necesitatii diagnosticarii timpurii a cancerului si sa o sustina prin mijloace specifice” se mai arata intr-un comunicat al asociatiei P.A.V.E.L.

 

asociatia pavel cancer (3)Asociatia care este principalul organizator al conferintei de maine are ca membri parinti care au copii bolnavi de cancer, dintre care unii au iesit invingatori din lupta cu boala, iar altii, din pacate, au fost invinsi. Infiintata initial in scopul de intrajutorare si suport moral de catre cativa parinti ai unor copii care sufereau de aceasta cumplita maladie, asociatia a devenit treptat activa si pe alte planuri, implicandu-se in diferite activitati legate de problematica afectiunilor oncologice in cazul copiilor si tinerilor. Din aceasta toamna, asociatia a demarat proiectul „Copiii Nostri Aleg Sanatatea!”, finantat prin Programul de cooperare elvetiano-roman, in perioada 2013-2016. Principala activitate din cadrul acestui proiect il constituie o campanie nationala de informare privind semnele de alarma ale cancerului la copii, conferinta de maine facand parte din programul acestei campanii.


Adaugati un comentariu


 

*