Producătorii industriali de medicamente se așteaptă la o majorare a taxei clawback

27 decembrie 2017 | 0 comentarii |

Aceștia susțin că nivelul taxei ar putea ajunge la 30% în a doua jumătate a anului viitor.

 

Deși, în ultim vreme, Ministerul Sănătății a făcut public faptul că dorește să poatrte discuții cu producatorii din industria farmaceutică pe tema taxei clawback, după ce a fost luată decizia ca această taxă să fie suspendată temporar de la 1 ianuarie 2018, în cazul imunoglobulinelor, producătorii de medicamente râmân în continuare pesimiști în această privință și chiar anticipează o majorare a acestei taxe.

Un astfel de semnal pesimist a venit zilele trecute din partea Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER), care susține în continuare că această taxă constituie principala cauză pentru care medicamentele ieftine, care costă sub 25 de lei, continuă să dispară de pe piață. Dragoș Damian, președintele asociației, susține într-un comunicat că aceste medicamente sunt fabricate în marea lor majoritate în România și sunt necesare în tratamentul a circa 8 milioane de pacienți, iar acestea vor continua să dispară și anul viitor, mai ales că producătorii se așteaptă ca aceasată taxă să se majoreze, în loc să fie eliminată.

 

Dragos Damian

Președintele PRIMER reamintește că taxa clawback a crescut de la circa 5% în 2011 la 12% în 2015, ajungând la 20% în 2017, iar pentru 2018, producătorii industriali de medicamente se aşteptă ca taxa să fie 30% în a doua jumătate a anului, din cauza creşterii consumului de medicamente scumpe.

„Putem demonstra prin calcule economice că taxa clawback reprezintă 25% din valoarea medicamentelor care costă sub 20 lei la poarta fabricii, care se situează astfel sub pragul unei rentabilităţi industriale. Mai mult, medicamentele care costă sub 10 lei înregistrează o pierdere de unu până la 2 lei din cauza taxei clawback. Cerem în continuare premierului Mihai Tudose să ia în serios semnalul de alarmă tras de PRIMER, să dialogheze cu fabricile de medicamente din ţară şi să ia măsuri pentru a asigura accesul pacienţilor la medicamentele ieftine”, a declarat în acest sens Dragoș Damian, menționând totodată că că în nicio ţară din lume autorităţile nu aplică o taxă suplimentară de 20% asupra producătorilor de medicamente şi, mai mult, în ţările din UE unde se întâlneşte o astfel de taxă medicamentele ieftine sunt scutite de la plata ei.


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*