Prof. Dr. Vasile Astarastoae: Locul Pedagogiei Medicale in invatamantul superior medical

28 august 2017 | 0 comentarii |

Asistam la o lipsa de ierarhizare autentica a valorilor didactice care in fapt exprima lipsa modelelor medicale autentice.

 

Prof. Univ. Dr. Vasile Astarastoae

Prof. Univ. Dr. Vasile Astarastoae

Revista RIVEmed (Recherche sur l’Identité, la Vocation et l’Education Médicale) mi-a solicitat un articol de opinie. Acest articol va fi publicat in septembrie 2017. Recitindu-l, am considerat ca este un subiect de dezbatere si cum nu toata lumea are acces la revista sau la limba franceza, m-am gandit ca unele dintre ideile de acolo prezinta interes si le public aici.

In 1975, la una dintre consfatuirile de pedagogie medicala organizata de OMS la Copenhaga, se scotea in evidenta lipsa de pregatire pedagogica moderna a cadrelor didactice din majoritatea Universitatilor de Medicina din Europa si se concluziona ca este absolut necesara dezvoltarea invatamantului medical si analiza acestuia pe baza urmatoarelor criterii:

1.Imbinarea armonioasa si flexibila a invatamantului medical cu asistenta medicala a populatiei (ocrotirea sanatatii) si cu cercetarea stiintifica medicala.

2.Accentuarea invatamantului medical permanent prin planuri flexibile cuprinse sub denumirea de educatie medicala continua.

3.Receptivitatea fata de noile tehnologii din pedagogie si mai ales din pedagogia medicala.

4.Decongestionarea planurilor de invatamant de licenta, avand ca obiectiv crearea culturii generale medicale, iar multiplele specialitati, supraspecialitati etc., urmand a fi trecute pe seama invatamantului de specializare si a celui permanent.

5.Necesitatea pregatirii pedagogice organizate si stiintifice a cadrelor ce opteaza pentru invatamantul medical.

Aceste recomandari sunt de actualitate si in prezent si arata ca pedagogia medicala (parte a pedagogiei generale ca forma aplicativa si particulara) constituie o problema a epocii moderne. Aceasta cu atat mai mult cu cat exista pericolul „dezumanizarii profesiei medicale” printr-o serie de factori care o influenteaza: rationalizarea resurselor in medicina, fetisizarea unor concepte (medicina bazata pe dovezi, ghiduri, protocoale) hipertehnologizarea, supraspecializarea, fragmentarea invatamantului medical etc. Prin urmare, incet-incet omul (pacientul) devine din subiect, un simplu obiect.

De aici se naste intrebarea fireasca: exista o criza a invatamantului medical? Daca da, unde se manifesta aceasta?

Din experienta de peste 40 de ani pe care o am, as putea sa spun ca deocamdata nu exista propriu-zis o criza, dar exista elemente care pot conduce spre o astfel de criza. As vrea doar sa enumar doua elemente la care pedagogia medicala prin specificul stiintific si etico-cultural poate interveni pentru a le elimina.

Criza selectiei. In prezent, universitatile de medicina din Romania selecteaza viitorii studenti facand apel exclusiv la memorie, la cunostintele acumulate de catre acestia. Examenul de admitere este fetisizat si facut cat mai dificil, fara nicio preocupare privind decelarea calitatilor etico-afective pentru profesiunea medicala a candidatilor. Exista o adevarata competitie sa se introduca la admitere unele materii care in viziunea formatorilor ar fi absolut necesare viitorului medic. Se pune accent exclusiv pe memorie. Se uita ca de fapt procesul de selectie nu poate fi rezolvat doar prin evaluarea insusirii unor cunostinte. Se face abstractie de faptul ca medicina este o profesie umanista, care utilizeaza rezultatele stiintelor tehnice. Mai mult, este limitat, daca nu chiar exclus, accesul candidatilor cu o pregatire umanista atat timp cat disciplinele obligatorii sunt Chimia, Fizica si Biologia. De aici vine intrebare fireasca: de ce alte discipline poate chiar mai importante pentru profesie (cum ar fi Filozofia, Psihologia, etc.) sunt excluse?

Atributele motivationale si vocationale in realizarea profesiei medicale sunt definite in pedagogia medicala ca o depasire permanenta prin competenta, sensibilitate si pasiune pentru omul bolnav si ca o expresie a traditiei samaritene a acestei profesii. Si atunci, cum evaluam aceste caracteristici printr-un simplu examen care face o radiografie de moment a unor cunostinte?

Tinand cont de acestea, marile universitati de medicina din Europa si Statele Unite ale Americii au renuntat in mare parte la simpla testare a cunostintelor si au introdus sisteme de selectie mult mai sofisticate, axate mai ales pe evaluarea motivatiei si vocatiei pentru profesia medicala. O astfel de modalitate de selectie s-a realizat prin evaluarea atat a cunostintelor (exprimata prin rezultatele la testele din liceu), cat mai ales prin activitatile extracurriculare desfasurate de candidati (voluntariat, activitati culturale, activitati sportive, activitati umanitare etc.). In opinia mea, o astfel de evaluare este mult mai apropiata de scopul selectarii unor candidati cu adevarata vocatie pentru profesie.

Criza procesului educational prin predominanta informatiei fata de formatia medicala a studentului si neglijarea trinomului a sti – a sti sa faci – a sti sa fii. Ne gasim aici in fata a doua primejdii cu riscul de a depersonaliza invatamantul medical si studentul. Pe de o parte, excesul de informatii (care oricum nu pot fi asimilate in totalitate), iar pe de alta parte, pierderea motivatiei prin absenta subiectivarii mesajelor profesiei. Auzim tot timpul sintagma medicalizarea invatamantului medical. Sub acesta acoperire se uita obiectivul invatamantului medical si anume, a forma medici. Sub acest pretext, disciplinele care il pot ajuta pe viitorul medic sa integreze cunostintele si sa se integreze in valorile universale ale societatii au fost fie excluse, fie marginalizate. Ma refer aici la Filozofie (mai ales, Antropologia filozofica), Psihologie medicala, Sociologie, Lingvistica si Multiculturalitate etc. In schimb au fost introduse (invocandu-se progresul stiintelor medicale) tot felul de sub sau supraspecializari care in realitate sunt de competenta invatamantului postuniversitar de specializare sau supraspecializare sau de competenta educatiei medicale continue. Astfel, asistam la sufocarea didactica a studentilor intr-un invatamant gregar si nu individualizat pentru medicina. Asistam astfel la o lipsa de ierarhizare autentica a valorilor didactice care in fapt exprima lipsa modelelor medicale autentice. Lucrand cu omul, viitorul medic trebuie sa inteleaga omul si sa inteleaga valorile la care se raporteaza acel om: sa fie competent, dar in acelasi timp tolerant si capabil sa intre in sintonie afectiva cu partenerul sau. Medicina practicata in scop exclusiv „liberal” in care bolnavul este un simplu client, determina in mod decisiv o criza a medicinei.

De aceea, in procesul educativ nu trebuie excluse valentele axiologice ale profesiei.

 

*Prof. univ. dr. Vasile ASTARASTOAE este medic pensionar, a predat Medicina legala si Bioetica, deontologie si drept medical la Facultatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” Iasi si a fost rector al UMF Iasi si presedinte al Colegiului Medicilor din Romania. 

 


Categorii: Blog, Editorial, Medici

Adaugati un comentariu


 

*