Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae: Știință și religie. Complementaritate sau opoziție?

2 iulie 2018 | 0 comentarii |

Văzute într-un raport de complementaritate, religia și credința dau sens divin și motivații umane științei, iar știința purifică credința de mituri și superstiții.

 

Prof. Univ. Dr. Vasile Astarastoae

Deseori am fost întrebat cum se împacă pregătirea științifică cu mărturisirea că sunt un om religios. De aceea mă simt obligat să expun opinia mea, privind relația știință – religie. În prezent, există două constructe, privind relația știință – religie:

1.Știința și religia se resping reciproc (sunt antinomice);

2.Știința și religia sunt complementare (abordare holistică).

Știința și religia se resping reciproc. În această opinie, nu există niciun punct comun între cele două entități. Este punctul de vedere îmbrățișat de atei, liberi cugetători, agnostici etc. Ei vin cu următoarele argumente: știința apelează la criterii verificabile și repetabile, în timp ce religia apelează la dogme; știința impune cunoașterea, religia impune mituri și superstiții; știința investighează lumea exterioară și universul; religia investighează lumea interioară. Concluzia este că știința și religia sunt antinomice.

Știința și religia sunt complementare. Este un punct de vedere pe care îl împărtășesc. Într-o astfel de viziune religia, credința dau sens divin și motivații umane științei, iar știința purifică credința de mituri și superstiții. Cercetarea infinitului macro și micro cosmic prin știință trebuie să aducă rezultatele cunoașterii la sensul lor spiritual. Credința dă sens și motivație științei, iar știința contribuie la fundamentarea interpretativă a dogmelor. Religia devine puntea de legătură între morala teologică și cea pozitiv-rațională, iar știința dă moralei modul uman de a ști. Nu trebuie să uităm că religia constituie o formă de eliberare a omului din captivitatea sa cosmică gregară și personală. Ea are o puternică funcție socializatoare deoarece pune divinitatea la originea oricărei valori umane de aceea orice sistem filozofic este mai simplist decât o religie (Cioran). Antropologia religioasă ne arată că omul crează grație iubirii. În religia creștină, modelul universal de iubire a lui Iisus a realizat saltul omenirii de la răzbunare și ură (Legea Talionului) la iertare și iubire. Astfel, prin credință religioasă se face trecerea de la finit la infinit.

Religia crează patul și matricea ascensiunii omului către esența sa prin divinitatea transcendenței faptelor sale, iar știința poate să ajungă la natură ca o entitate globală și inseparabilă. Lumea, Universul nu este nici materie (atomul este corpuscul – undă), nici spirit. Între știință și spirit este un teritoriu al nimănui, care nu este nici știință, nici spirit, ci miracol/mister.

Interrelația știință religie se realizează prin:

1.Rădăcina comună a religiei și științei, care este misterul, Dumnezeu fiind mister, iar cunoașterea (știința), izvorând din lupta omului cu limitele rațiunii sale.

2.Omul, care nu a trecut prin religie, este un handicapat spiritual, omul areligios fiind gol pe dinăuntru, steril ca transcendență.

3.Omul trăiește după spirit în știință.

4.Știința obligă la angajare morală. Morala superioară este aceea raportată la absolut, la perfecțiunea lui Dumnezeu.

În concluzie, în opinia mea, progresul vieții umane și sociale rezultă din cuplarea rațiunii cu spiritul, a științei cu religia. Fără Dumnezeu, omul va domina lumea prin știință, dar nu se va putea domina pe el însăși. Dumnezeu a dat omului continuitatea creației și totodată sensul ei. Cunoașterea este inevitabilă, dar omul trebuie să-i dea un sens uman deoarece inteligența fără sens nu înseamnă decât neant.

P.S.1: un epitaf, care exprimă globalizarea atee: „Nu știu de unde vin/ Nu știu cine sunt/ Nu știu când mor/Nu știu unde mă duc/Mă mir că sunt.

P.S.2: Mircea Eliade: „Sacrul element esențial al condiției umane. Omul s-a constituit așa cum este; modul său de a fi în lume, este de a fi religios, adică de a avea experiența sacrului. Deschiderea spre sacru îl face pe homo-religiosus capabil de a se cunoaște și de a cunoaște lumea. Această dublă cunoaștere îl face un om total pentru că omul religios este însetat de a fi.”

 

*Prof. Univ. dr. Vasile ASTARASTOAE este medic Medicină legală, doctor în medicină, profesor Facultatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași. Are o carieră academică impresionantă, ocupând o perioadă îndelungată funcții de conducere în Senatul UMF Iași. A fost președinte al Colegiului Medicilor din Romania, este membru al numeroase organizații profesionale științifice naționale și internaționale, are zeci de lucrări științifice publicate și este unul dintre puținii specialiști români în Bioetică. 

 


Categorii: Blog, Editorial, Medici

Adaugati un comentariu


 

*