Profesorul Mihai Lucan poate opera, din nou, în spitalele publice

10 martie 2018 | 0 comentarii |

Magistraţii Curții de Apel Bucureşti au dispus, vineri, printr-o decizie definitivă, măsura controlului judiciar şi au înlăturat interdicţia impusă medicului clujean de a nu profesa într-un spital de stat şi de a nu lua legătura cu coinculpaţii.

 

Anul acesta, Ziua Internațională a Femeii a coincis cu Ziua Mondială a Rinichiului. În acest context, pe 8 martie, concomitent cu omagierea femeii, specialiștii în nefrologie au adus în atenția publică faptul că aproximativ 10% dintre români suferă din cauza afecţiunilor cronice de rinichi. Statisticile ne arată că bolile cronice de rinichi afectează aproximativ 195 de milioane de femei din lumea întreagă, aceasta fiind a opta cauză de deces în rândul femeilor.

Totodată, pacienții cu probleme renale au tras un nou semnal de alarmă asupra lipsei specialiștilor în acest domeniu, mai ales în cazul copiilor, dar și a scăderii drastice a numărului de transplanturi, din cauza diminuării numărului donatorilor și a încrederii pacienților, pe fondul scandalurilor din ultimii doi ani în domeniul transplantului.

A doua zi, pe 9 martie, când românii au celebrat Ziua Mucenicilor, asociată cu Ziua Bărbatului, magistrații Curții de Apel București au decis, în dosarul celui mai renumit dar și mai controversat chirurg urolog din România, Mihai Lucan, cu cele mai multe transplanturi renale efectuate, aflat în centrul unui megascandal de corupție, că poate opera, din nou, în spitalele publice.

 

Greu de spus dacă decizia magistraților în dosarul Lucan va schimba ceva în transplantul din România. Deocamdată, Curtea de Apel București a decis, definitiv, menținerea unei hotărâri a Tribunalului Bucureşti din 1 martie, prin care s-a înlocuit măsura de arest la domiciliu, sub care medicul se afla din 12 ianuarie, cu aceea a controlului judiciar pentru 60 de zile, pe motiv că unele acuzații ale procurorilor nu sunt susținute de probe. Potrivit minutei instanței, se „modifică obligaţia impusă inculpatului Lucan Mihai, în sensul de a nu se apropia de coinculpaţi (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie), de suspecţii din cauză (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie), de martorii audiaţi în cauză (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie) şi de persoanele care vor dobândi calitatea de martor în cauză (cu excepţia celor care sunt rude, afini sau membri de familie) şi de a nu comunica cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. Înlătură obligaţia impusă inculpatului Lucan Mihai şi anume, aceea de a nu exercita profesia de medic în nicio unitate medicală din sistemul de stat”, judecătorii respingând totodată „ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Structura Centrală”.

 

DIICOT a cerut, la finele anului trecut, arestarea preventivă a profesorului Mihai Lucan, solicitare ce a fost însă respinsă, în data de 21 decembrie 2017, de Tribunalul București. Aceeași instanță a admis, la 1 martie, înlocuirea măsurii de arest la domiciliu a medicului Lucan, cu cea a controlului judiciar.

Procurorii DIICOT susțin că dosarul are ca obiect efectuarea de cercetări faţă de membrii unui grup infracţional organizat constituit de către suspecţii Mihai Lucan, Valerian Lucan şi Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, în calitate de angajaţi ai persoanei vătămate Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul Institutului, în favoarea SC Lukmed SRL.

Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca ar fi fost prejudiciat cu 5.169.406,91 lei, prin folosirea resurselor financiare, materiale şi umane în beneficiul clinicii aparţinând familiei Lucan. Mai mult, procurorii susțin că pacienţii operaţi în clinica privată ar fi avut cheltuieli de internare în ICUTR mult reduse faţă de tarifele de spitalizare stabilite anual de Institut.

De asemenea, clinica privată ar fi folosit un aparat medical performant al Institutului, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer, transferat fără titlu din incinta acestei instituţii în cea a clinicii private. Medicul ar fi dovedit însă, ulterior, că aparatul îi fusese donat în nume propriu și a fost folosit o perioadă în spital, prntru a ajuta pacienții care nu și-ar fi permis costurile din privat.

 

Nimeni nu știe, deocamdată, cine are mai multă dreptate în dosarul Lucan și, probabil, nu se va afla niciodată adevărul întreg. Așa cum, tot probabil, nu se va afla nici în alte dosare în care sunt implicate personalități ale transplantului din România. Iar asta din cauză că sănătatea a fost domeniul care a „beneficiat” cu siguranță de cele mai multe aberații legislative, de cea mai haotică administrare și de cea mai grosolană manipulare în perioada postdecembristă.

Ce știm cu siguranță este însă că pacienții români au nevoie de medici, de specialiști în transplant, de dotări corespunzătoare în spitale, de abordarea integrată a cazurilor medicale și că este nevoie de donatori pentru ca aceste intervenții să poată fi efectuate. În aceeași măsură este însă nevoie și de o legislație clară, de transparență, de mai multă decență chiar și între profesioniști, de mai puțin egoism și invidie, de o colaborare mai bună și de mai mult respect și empatie între medici și pacienți.

Și, poate, atât guvernanții cât și medicii și pacienții vor înțelege ceva din exemplul medicilor canadieni din Quebec care, tot zilele acestea, au protestat față de mărirea propriilor salarii, considerând creșterile lor salariale cu atât mai șocante, în condițiile în care asistentele noastre, funcționarii și alți specialiști se confruntă cu condiții de muncă grele, în timp ce pacienții noștri nu au acces la serviciile medicale solicitate din cauza tăierilor bugetare drastice din ultimii ani și a centralizării puterii în Ministerul Sănătății”, potrivit cnbc.com. Cu alte cuvinte, o „mașinărie” nu poate funcționa cum  trebuie decât dacă toate rotițele sunt în bună stare de funcționare și sunt acționate corect.

 


Adaugati un comentariu


 

*