Profesorul universitar Alexandru Andrasanu a devenit cetatean de onoare al judetului Buzau

Titlul i-a fost conferit in aceasta dupa-amiaza in cadrul unei sedinte extraordinare a Consiliului Judetean, la care a participat si prefectul Carmen Ichim.

 

consiliul judetean andrasanu (1)Consilierii judeteni buzoieni s-au intrunit in aceasta dupa-amiaza intr-o sedinta extraordinara, pentru a-si exprima votul in privinta a sase proiecte de hotarari aflate pe ordinea de zi, proiecte ce nu mai puteau fi amnate pana la finele lunii, atunci cand urmeaza sa aiba loc sedinta ordinara a consiliului.

Sedinta de azi a fost una mai speciala, iesind putin din tiparul intrunirilor obisnuite ale consilierilor judeteni, prin prisma faptului ca la prezidiu s-au aflat doi invitati speciali. Astfel, la invitatia presedintelui Petre Emanoil Neagu, prefectul Carmen Ichim a participat la prima sa sedinta de consiliu judetean in aceasta noua claitate, motivul constituindu-l acordarea titlului de cetatean de onoare al judetului, profesorului universitar Alexandru Andrasanu, cel care a initiat in urma cu 11 ani proiectului Geoparcul Tinutul Buzaului, proiect care a inceput sa fie pus in practica incepand cu anul 2007.

Acesta a fost cel de-al doilea invitat de onoare al sedintei de azi, sosind special de la Bucuresti pentru a primi distinctia din partea autoritatilor judetene.

 

consiliul judetean andrasanu (3)Sedinta a debutat cu votarea celor sase proiecte aflate pe ordinea de zi, cel referitor la acordarea titlului de catatean de onoare fiind ultimul pe lista, intrucat urma sa fie insotit de o festivitate speciala.

In capul listei de proiecte care au fost supuse astazi la vot s-a aflat cel referitor la modificarea unei hotarari anterioare a Consiliului Judetean, privind aprobarea proiectului de reabilitare a cladirii fostului spital Bratianu si transformare a acesteia in centru muzeal. La vremea respectiva, hotartarea in cauza a fost aprobata cu unanimitate de voturi, iar proiectul care primise girul consilierilor judeteni a fost propus spre finantare prin Programul Operational Regional, administratia locala nedispunand de fondurile necesare pentru implementarea acestuia.

Cererea de finantare a fost depusa la Agentia pentru Dezvoltare Regionla Sud-Est, care a analizat proiectul si a trimis de curand o notificare autoritatilor buzoiene.

 

sedinta consiliul judeteanIn urma evaluarii tehnico-financiare a proiectului propus spre finantare, expertii agentiei au solicitat clarificarea unor aspecte referitoare la bugetul intregii lucrari.  In consecinta, in notificarea trimisa pe adresa Consiliului Judetean se solicita refacerea bugetului proiectului si a tuturor situatiilor financiare care implica TVA, aceste modificari fiind necesare in contextul in care cota TVA s-a modificat la 19 la suta.

Autoritatile buzoiene s-au conformat, si au efectuat modificarile solicitate, iar proiectul in forma sa modificata a fost aprobat in sedinta de consiliu de azi. Acest vot era necesar, in caz contrar existand riscul ca cererea de finantare sa fie depunctata, in situatia in care modificarile nu ar fi fost trimise in timp util care Agentia pentru Dezvoltare Regionala.

De asemenea, in sedinta de azi au fost aprobate proiectele privind organizarea concursurilor de proiecte de management la Muzeul Judetean, Biblioteca Judeteana si teatrul George Ciprian, institutii care urmeaza sa aiba noi manageri.

 

consiliul judetean andrasanu (2)Tot cu unanimitate de voturi a fost aprobat si proiectul privind conferirea titlului de cetatean de onoare al judetului profesorului universitar Alexandru Andrasanu. Dupa votul consilierilor, acesta a tinut un scurt discurs in care a multumit pentru aceasta distinctie si a evidentiat inca o data potentialul natural al judetului, rememorand totodata, perioada in care a pus bazele proiectului Geoparcul Tinutul Buzaului.

Discursul sau a fost precedat de cel al presedintelui Petre Emanoil Neagu, care a subliniat meritele pe care profesorul universitar le are pentru promovarea judetului si pentru conservarea arealului sau natural, iar lista vorbitorilor a fost incheiata de prefectul Carmen Ichim.

A urmat festivitatea decernarii plachetei de cetatean de onoare, care i-a fost inmanata profesorului de catre presedintele Consiliului Judetean, insotita de o gravura in lemn realizata de un artist popular din una dintre cele 18 localitati care alcatuiesc in prezent Geoparcul Tinutul Buzaului.


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*