Redeschiderea Institutului inimii de la Targu Mures, din nou amanata

4 iunie 2013 | 0 comentarii |

Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu spune ca abia saptamana viitoare se va discuta in Guvern proiectul care restabileste statutul acestei institutii de sanatate, desfiintata in 2011, de Guvernul Boc.

 

Transplant de cord - copil

Transplant de cord – copil

Redeschiderea Institutului Inimii de la Targu Mures este din nou amanata. Proiectul de Hotarare prin care se decide realuarea activitatii va intra spre aprobare in Guvern, abia saptamana viitoare, a anuntat astazi, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

Ministrul sustine ca proiectul trebuie sa stea in dezbatere publica pe site-ul ministerului cel putin 10 zile si abia dupa aceea va putea fi discutat in sedinta Executivului.

Saptamana trecuta, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Nicolaescu sa gaseasca urgent o posibilitate prin care sa se poata redeschide institutia medicala, iar acesta a garantat ca are deja solutii.

Presedintele Consiliului Stiintific al Agentiei Nationale de Transplant, Radu Deac, declara, la mijlocul lunii mai, cu prilejul Zilei Nationale a Transplantului, ca din datele pe care le detine, un au fost irosite 55 de corduri – 20 in 2012 si 35 in acest an, dupa desfiintarea Institutului si transformarea lui in clinica inclusa in structura Spitalului Clinic Judetean de Urgenta din municipiu.

Din nefericire, in Romania, in 2013, nu a fost realizat niciun transplant de cord. Vorbim de inimi irosite, pentru ca nu au fost recoltate pentru transplant. In acest timp, 30 de pacienti asteptau o inima, iar multi au decedat”, a aratat prof. Radu Deac, fost director al Institutului de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures.

 

raed arafatSecretarul de stat in Ministerul Sanatatii Raed Arafat a fost acuzat de Vasile Barbu, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientilor, ca este vinovat de desfiintarea spitalelor, inclusiv a Institutului Inimii. „Acest Zeus al Sanatatii (…), domnul Arafat trebuie sa recunoasca, in fata noastra, a tuturor, ca a promovat desfiintarea spitalelor, a Institutului si a motivat desfiintarea asta. Aici este o mare pierdere, s-au pierdut inimi, s-au pierdut resurse umane, s-au pierdut bani”, declara Barbu in urma cu o saptamana, la un post central de televiziune.

Cu numai doua zile inainte, secretarul de stat declara ca Romania a inregistrat, in primele luni ale anului, o explozie de donatori de organe, iar finantarea trebuie adaptata acestei noi situatii.

Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant de la Tg. Mures a fost inchis in 2011, printr-o Hotarare a Guvernului Boc.

 

1999-primul transplant de cord in Romania

1999-primul transplant de cord in Romania

In acelasi registru, prof. dr. Marian Gaspar, seful Clinicii de Chirurgie Cardiaca Timisoara, a transmis redactiei Sanatatea Buzoiana ca  „Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara a depus inca de anul trecut, 2012, Dosarul pentru Acreditare ca Centru de Transplant Cardiac. In 2001, la Timisoara a fost efectuat primul transplant cardiac, unui copil de 16 ani. Programul a fost organizat inca din 1997, prin specializarea medicilor si logistica necesara. Dorim sa reluam toata activitatea de Transplant Cardiac la Timisoara, dar asteptam Acreditarea din partea Agentiei Nationale pentru Transplant, care sa ne asigure suportul legal si financiar de care este nevoie”.

In legatura cu finantarea insa, ministrul Nicolaescu a declarat, ieri, ca abia la rectificarea bugetara vor fi din nou bani pentru transplant.

In Romania, primul transplant de cord a fost realizat pe 24 octombrie 1999, la la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca, din Bucuresti, de conf. dr. Serban Bradisteanu si prof. dr. Radu Deac, alaturi de alaturi de prof. dr. Marius Barnard, care a participat la primul transplant de cord din lume împreuna cu fratele sau, Christian Barnard, in 1967, la Spitalul „Groote Schuur” din Cape Town, Africa de Sud.

Al doilea transplant de cord in Romania a fost realizat la Tg. Mures, pe 14 noiembrie 1999, de prof. dr. Deac, cel care a si condus institutul, timp de 11 ani, timp in cre a realizat impreuna cu echipa sa, peste 50 de transplanturi, in special la copii.


Adaugati un comentariu


 

*