REPORTAJ SB: Crescătorul de campioni

24 martie 2018 | 0 comentarii |

Să  fi spus mai bine  „Anul acesta vine iepurașul…  uriaș”? Nu e în regulă să pui cuvântul uriaș lângă iepuraș, dar cum să-i spui unui uriaș gri german?

 

Mă las purtată de dorința copiilor de a vedea un iepure mare, mai mare, cel mai mare și îl caut pe Nicolae Ștefan. Aflu la întâmplare că buzoianul acesta crește campioni. Când e vorba despre excelență, e clar că trebuie să aflăm detalii și să vedem argumentele. Nimic nu e mai frumos decât zâmbetul unui copil în fața unui pufos care-și întinde urechea să fie mângâiat. Și gata, începe să curgă frumosul fir roșu de reportaj care ne aduce Sărbătorile Pascale mai aproape de suflet.

Toți copiii îl așteaptă pe buclucașul iepuraș, care ar trebui să vină la propriu, pe patru picioare. Poate veni chiar din ograda lui Nicolae Ștefan, situată în orașul Buzău. E un tânăr dinamic, zâmbitor și cu suflet cald, că, de, crește animale gingașe care aduc zâmbetul pe chipul copiilor. Așa îl văd prima dată pe crescătorul de campioni și așa îmi rămâne imaginea: grăbit, dar amabil și zâmbitor, cărând din portbagajul mașinii hrana pentru campionii săi. Are pâine și cereale, dar sigur nu mai știu ce mi-a zis că a cumpărat din piață. De fapt, nu-mi zice, dar văd eu, are morcovi dintre cei mai frumoși! E răsfăț!

 

Am de-a face cu un pasionat care nu crește campioni ca să câștige competiții, ci are campioni în sensul de „grei” ai rasei.

Am învățat de la tatași i se umezesc ochii, iar vocea îi scade dintr-o dată, fără a putea face efort să-și revină. Stăm câteva clipe și parcă nu pot să spun ceva de încurajare, de trecere peste momentul dificil. De, mă apropii și eu de vârsta la care tata începe să mă învețe să trăiesc fără el. Îl las pur și simplu să-și revină. Văd și cum face. Se uită la o cușcă superioară cu campioni gri și, dintr-o dată, un surâs îi învăluie chipul: am învățat de la tata să cresc animale. Așa am știut de acasă. Aveam mai multe specii, dar și iepuri. Pe ei îi cresc așa, ca pentru tata. M-am atașat de ei atât de tare încât au devenit la rândul lor afectuoși și jucăuși ca niște copii. Am un mascul, în partea cealaltă de cuști, care atunci când mă vede că vin la el sare pe ușă, sare dintr-un colț în altul, îmi dă capul să i-l mângâi, dar ce nu face?!…

 

Nicolae Stefan

Îl vizitez pe Nicolae Ștefan într-o zi de duminică, zi în care are programată curățenia pentru uriași. Se și scuză că ar fi trebuit să fie totul „ca-n palmă”, însa nu a știut că vin să văd uriașii gri german. Am avut și iepuri albi, însă am renunțat. Aceștia îmi plac mie cel mai mult. Sunt sănătoși, pentru că am grijă tare multă de ei, au curat și mancare câtă le e necesară. Sunt iepuri cuminți și mari, spune tânărul nostru, sprijinit cu o mână de cușca unei femele care are puișori lângă ea. Îi privește cu aceeași căldură pe care o găsești pe chipul unui tată. Nu e o comparație, dar e la fel de mare gingășia iepurașilor pe câtă dragoste primesc ei de la cel care crește campioni.  Sunt drăgălași, nu foarte greu de întreținut. Le dau mâncare dimineața, înainte să plec la muncă și când vin înapoi. Le e foarte bine. Am trei femele cu care am participat la Expoziția Națională a României. Au luat 95 de puncte din 100. A fost în decembrie 2017, la Băicoi. Am fost și la o altă expoziție locală, prin asociația în care sunt înscris, tot la Băicoi și a fost bine. Am avut patru exemplare în comeptiție. Două femele au ieșit campioane.

 

Nicola Ștefan este tare mândru că iepurii pe care-i crește nu sunt cumpărați de la alții ci provin din pui „produși la mine, aici, acasă. În primul rând e dragostea pentru ei. Dacă nu pui dragoste, nu-i crești. Griul uriaș e rasa de care m-am atașat. Am început să merg la competiții și mă țin de ele. Din puii din aceasta primăvară îmi aleg câțiva și merg cu ei la expoziția națională. Mergem mai departe! Nu mă extind, ci mai vând din ce am. Am clienții mei. De obicei se pun anunțuri pe site-urile de specialitate. Anul trecut nu am pus nici un anunț. Cine a cumpărat de la mine, m-a recomandat altora și așa am avut clienți noi. Am vândut numai pe recomandări. Eu nu vreau să fac o afacere din asta, ci să se întrețină ei din ce câștig din vânzare. Tata avea o vorbă: măcar la fel de bun ca anul acesta să fie și următorul. Așa zic și eu…

 

Și trece din nou la a-mi explica faptul că orice buzoian de oraș ar putea să se încumete să crească un uriaș în balcon, ca animal de companie, pentru că el își alege un colț al lui, nu face mizerie în toată casa. Pentru copii sunt drăgălași tare. În primele 10-12 zile de viașă sunt mici-mici

Uriașul gri german are strămoș iepurele uriaș belgian și se întrece în greutate cu uriașul englez. Specialiștii spun că iepurii din rasa uriașul gri german au ca strămoşi uriaşii belgieni, rasă care s-a format prin anul 1885, în Belgia. Ulterior, uriaşul belgian a fost introdus în Germania, iar crescătorii germani au încrucişat iepurii belgieni cu rasele locale şi au obţinut o nouă rasă „Uriaşul gri german”, care a devenit una din cele mai populare și cea mai grea rasă de iepuri din lume. Am văzut că și campionii lui Nicolae Ștefan ating 6-7 kilograme. Urechile îi sunt cam cât un sfert din corp, impresionante și ele, atunci când admiri un blănos cuminte.

 

Dacă ar fi să comparăm informațiile online care apar despre crescătorii români care participă la competițiile internaționale de profil, atunci am putea spune că, în 2018, buzoianul Nicolae Ștefan se poate înscrie fără teamă la Campionatele Europene.

Iepurele gri german este considerat regele rasei grele, iar românul Lucian Onujec obținea, în 2012, mențiune, cu 96 de puncte, pentru un exemplar din aceasta familie frumoasă. În plan național, Lugojul este considerat capitala crescătorilor de iepuri uriași, având o experiență de peste 23 de ani.

Cu mândria că și Buzăul se face remarcat pe câte o nișă frumoasă, ne deschidem sufletele și așteptăm iepurașul de Paște.

Despre uriașul german, terapeuții spun că are un mare impact emoțional pozitiv asupra copiilor. Acest uriaș cuminte simte iubirea copilului, o primeşte şi o dă, la rândul lui, cu dărnicie. Rezultatele sunt extraordinare… Dacă vă trece prin minte ideea bună de a aduce bucuria blândeții, a curățeniei, a excelenței în mintea copilului dumneavoastră, cu ocazia Sărbătorilor Pascale ce se apropie, poarta lui Nicolae Ștefan vă este deschisă!

 


Adaugati un comentariu


 

*