REPORTAJ SB: Lumina Pastelui din coltul ferestrei

Este a doua zi de Paste, asa ca m-am gandit ca este binevenit un reportaj despre bunicii si strabunicii nostri care desi sunt de multe ori singuri si neputinciosi, nu asteapta decat sa le trecem pragul, nimic altceva.

 

Isi aseaza coatele pe tocul ferestrei. Cauta cu ochii o izbavire fixata parca pe coama muntelui din fata casei. Stie ca a ajuns atat de batrana incat picioarele nu o mai pot duce spre locul preferat in aceste zile frumoase, linistitoare, cu adevarat pline de izbavire. Biserica.

Daca ar fi sa ceara ceva acelui Duh pe care il simte altfel decat oricare dintre noi, cei care inca mai avem multe de invatat de la viata, i-ar cere inapoi tineretea din vremea cand Pastele nu dadea spre intristare, ci spre marea bucurie a intalnirii cu viata.

Isi schimba cuminte cotul si se sprijina pe celalalt. Duce pe umeri 93 de ani. Ea este in fapt bunica, sau strabunica fiecaruia dintre noi. Ochii i-au ramas doua margele negre, dar luminate de o bucurie care se vede de departe.

 

Isi ridica mana streasina, deasupra ochilor. I se pare ca a vazut pe cineva trecand, culmea, prin curtea ei. I s-a parut… In astfel de zile oamenii se aduna unii cu altii pentru a cinsti lumeste Invierea Mantuitorului, Cel care i-a dat ei cei 93 de ani de viata.

Aduna in palma cateva coji de ou rosu si le faramiteaza marunt, cu rabdare. Le va presara mai pe seara in malaiul pentru gaini. Viata a invatat-o ca trebuie sa nu piarda nimic. Mai ales ca este singura.

Singuratatea asta nu i-a dat de furca deloc, a invatat-o lectia descoperirii fericirii in lucruri marunte. In casuta dintre munti, ea isi duce tihnit o viata pe care putini dintre noi ar putea sa o accepte.

Acum, ca e Pastele, in batrana care si-a lipit ochii de fereastra tresare o bucurie. Invierea. Si invierea amintirilor ei.

 

In Saptamana Mare, va spun eu cum era cu Pastele la noi, la munte. Inainte de Saptamana Mare ne interesam de o moara buna. Luam o dubla de grau si o duceam acolo. Daca nu erai harnic sa te grabesti, aveai de asteptat. Si femeile faceau asta. Ele, care acasa aveau si copiii si mancarea de facut si de primenit totul pentru sfintele sarbatori. Macinam faina si mergeam cu ea la singurul cuptor din sat. Era din piatra. Se facea coada si aici. Pregateam coca de pasca, pentru ca la noi, de cozonac nu prea se auzise. A venit mai incoace moda cu cozonacul. Era scump sa pui de toate in el. Faceam pasca frumoasa si o puneam la copt. Ouale le inroseam in Joia Mare. In coji de ceapa rosie, ca din astea aveam. Vopseaua a aparut si ea, mai tarziu. Taiam si o pasare pentru nasi, pentru a doua zi de Paste, iar pentru noi venea barbatul cu mielul. Eu il taiam bucati mai mari, asa, mai serioase. Il puneam intr-un ceaun cu ceapa, usturoi, cateva bucati de sunca, vin rosu sau alb, piper, sare, dafin si nitica apa si il bagam in cuptorul de la soba. Soba din casa pe care lasam sa creasca si painea. Acasa la mama mai faceam noi ceva. Bagam cate un ou rosu in pascute. Si asa imparteam la biserica, de Inviere.

 

Povesteste fara pauze. Ca o sete de vorba cu cineva. Amintirile ii vin toate si ii bucura sufletul. Daca ar avea alaturi de ea macar o prietena din tinerete, caci la copii nu poate sa aiba pretentia. Baiatul e in Europa de Nord, fata e la Ploiesti. Au la randul lor copii, au si nepotii lor…

Si, sa va ma zic. La noi aici era un obicei. Sa ne luam surate. Dupa Inviere, fetele necasatorite mergeam cu pasca, oua rosii si carne la carciuma din sat, bar cum ii spuneti acum. Acolo veneau si flacaii, cavalerii. Ei, cu vin. Era distractia de Paste. Si la masa, in fata mea era o fata. Ne impreunam amandoua mainile si insemna ca suntem surate. Era, domnule, un respect extraordinar! Pana seara, spuneam si noi ca ne distram, dar inainte de plecare parintii ne dadeau sarcina sa dam la animale apa si mancare.

La Leu, aici, unde a fost si moara pana prin 1990, aduceau scranciobul. Stiti ce e? Ca am vazut ca si acum il mai aduc prin satele din tara asta mare. E leaganul mare din lemn care a maritat multe fete. Asa ziceam noi. Cu un ou crud, nu inrosit, ne dadeam o tura in leagan. Dupa… mergeam la hora.

 

I se vede zambetul de batrana frumoasa. Chipul parca spune cata fericire avea tanarul de la tara cand venea Pastele. O fericire pe care acum o ilustreaza asa. Ma invita sa ciocnim un ou rosu. Hristos a Inviat! Spun si eu Adevarat a Inviat! Si ascult. Imi dau seama ca jurnalismul narativ inseamna subiectivism si poate ca vad in batrana din fata mea, propria bunica de odinioara, pe care mi-as fi dorit sa o am. Este povatuitoare, cuminte si frumoasa la suflet. Ma invata sa-mi pastrez mintea sanatoasa si trupul curat.

Acum, baietii astia tineri trec cu casetofoane pe umeri. Cica petrec. Se aseaza pe o patura in poiana si fac fripturi, danseaza si cam atat. Parca noi stiam sa petrecem mai bine, iar Pastele avea el treaba lui, pentru fiecare dintre noi. Important era sa mergem la biserica. De luni, in fiecare seara, si sambata noaptea, mergeam la sfanta biserica. Intai deniile. De Vinerea seaca ne era cel mai frica. Tata mereu spunea sa avem grija cu mancarea si gandurile urate. Sa nu purtam necaz oamenilor pe care ii stim. Ca Vinerea asta e rea tare.  Posteam. Mancam cartofi fierti cu usturoi si ciorbe de primavara. Urzicile nu mai erau bune. Erau piaza rea. Cu urzici a fost batut Mantuitorul si noua ni se spunea ca din saptamana asta imbatraneau. Erau ca niste dusmani. Asa le considerau batranii nostri. Era saptamana cea mai frumoasa din an. Varuiam pomii, soclul de la casa, gardul…

 

Mi-am permis sa iau loc. Batrana s-a intors catre mine. Si-a luat bastonul si a impins usa camerei. S-a deschis, lasand loc unei raze de aprilie sa intre voioasa spre patul pe care femeia isi retraieste amintirile.

O camera mica si modesta. Un cos cu oua rosii, un cozonac si cateva pascute. Pe plita, un ceaun cu ciorba de miel, iar in cuptor sta la cald o bucata de carne care s-a maturat bine in timp, intre condimente.

In tinerete, ca v-am si spus, picuram si cate un strop de vin, dar eu acum n-am mai pus pe limba. Sa stiti insa ca viata asta este frumoasa, daca ii dedici Domnului macar zilele acestea. Noi, copii fiind, ca sa va mai spun despre  Saptamana Mare, mergeam mai ales joia la biserica, la Denia celor 12 Evanghelii, apoi vinerea, ca era speciala pentru ca se canta Prohodul. Era atat de frumos sa dai roata bisericii de trei ori… Iar sambata mergeam la slujba de Inviere. Noi, cu astea am ramas.

 

Isi intoarce fata spre fereastra. Pare ca acolo vede pe cineva. O si intreb daca nu cumva asteapta pe cineva. Zic in sinea mea ca ar astepta, dar pe cine? Un bob de lacrima sta sa fie stearsa cu basmaua. E o amintire a vreunui copil.

De Paste ne adunam toti. Toti copiii. Era curtea plina. Ne lua mama fara doar si poate ceva nou. O hainuta, un pantalon, o bluza… Si  prima data le imbracam de Inviere. Eram mandre tare, noi fetele! Daca ne lua mama o rochie noua eram cele mai frumoase! Sa faci asta si pentru copiii tai, caci asta vor tine minte! Toata viata. Iaca, eu am ajuns la 93 de ani si imi aduc aminte de o rochie de stamba, galbena, cu cordon legat la spate. Avea alb pe poale si un guler mare. Eram cea mai fericita! Asa era Pastele pentru noi acasa, curatenie, unitate si credinta multa. Uneori, mergeam la o manastire de peste deal. Cand vedeam zidurile de acolo, parca o lumina mare ne intra in suflet. Abia asteptam sa ne dea maicile un ou rosu…

 

Batrana se ridica cu greutate si se indreapta spre usa. Eu dau sa plec si vrea sa ma conduca. Ii las o bucurie mare. Am vizitat-o intr-o zi asa de frumoasa cum este Pastele.

Stai, mama, sa-ti rup vreo cateva fire de floarea-Pastelui! Sa le pui pe masa la tine acasa, ca mama asa ne zicea. Daca a inflorit floarea-Pastelui, inseamna ca vine si Pastele cel luminos, dar si vremea buna!

Iau florile si dau sa ies. Batrana aceasta poate fi mama sau bunica oricaruia dintre noi. Pastele inseamna iertare, bucurie. Lumina de la Inviere chiar trebuie sa patrunda in acel colt de suflet care prefera sa se inchida in fata atator suferinte ale vietii de zi cu zi. Inseamna dragoste si amintire.

Pe bunica Maria o gasim intr-un sat de munte al judetului Buzau, insa in mod sigur fiecare aveti o mama sau o bunica la care sa va ganditi acum. Nu va spun clar cine este pentru ca ea este doar un model. Unul frumos. De poveste, povata si frumusete despre o sarbatoare pe care am reusit sa o globalizam. Oul rosu se cumpara din supermarket, cozonacul are acum coaja de portocala in el, iar mielul a urcat pe gratar intr-un mod lipsit de tarditie.

Bunica aceasta nu asteapta decat ca in ochiul ferestrei sa se arate un chip cunoscut. Lacrima ar deveni izvor de bucurie ca ati trecut in zi de Paste pe la ea. Exista oameni pentru care Pastele inseamna cu adevarat izbavire!