REPORTAJUL DE DUMINICA: Poveste de iarna din Buzaul siberian

26 ianuarie 2014 | 2 comentarii |

Personajele sunt oameni sanatosi, demni si, de obicei, izolati de nameti, dar capabili de multa omenie si solidaritate umana.

 

viscol3Nu am cum sa ignor urgia de afara. Vantul disperat intra pe sub cea mai bine inchisa usa si se strecoara pana in suflet, lasandu-l stana in fata unei ierni care isi face intrarea ca o vedeta de la Hollywood: tarziu, in scurt si cu forta maxima, astfel incat sa o tii minte toata viata.

Asa sosire ucide putina sanatate, te pune pe ganduri si te determina sa verifici: ai cumva si tu stocuri de alimente in casa? Te relaxezi  daca stai confortabil si devii dintr-o data constient ca preventia nu se aplica numai in sistemul medical, ci si social, acasa, in familie, la serviciu…

Si, cum iernile acestea fantastice au facut din judetul nostru o vedetea nationala, daca ninge in sfarsit la Buzau, atunci e iarna in Romania! Vorba le apartine se pare drumarilor, care verifica intre ei cand si cat ninge la Buzau, doar asa intra si restul in dispozitiv. Iar ziua de astazi ar putea fi si mai apriga.

 

P1010316Si iata ca ninge la Buzau! Doar ce a pocnit zapada din fulgi si viscolul a prins viteza prin campia Baraganului si iarna a recuperat cat a intarziat de la 1 noiembrie si pana spre sfarsitul acestui ianuarie. Nu pot sa ignor si promptitudinea autoritatilor judetene, mai putin a celor locale, in a-si face datoria atat cat pot.

Daca masinile specializate au defilat pe drumurile judetene cu cateva ore inainte de intrarea Buzaului pe cod portocaliu, lehamisitele autoritati locale fac deszapezire doar la prieteni, rude, consilieri locali, am uitat sa trec primul primarul, viceprimarul si preotul.

Iar cele din municipiul resedinta de judet le aplica soferilor lectia indarjirii – mai bine va injurati reciproc, decat sa intram noi cu utilajele sa indepartam zapada!

Tabloul poate fi continuat, insa iarna asta apriga preda si o lectie de omenie fantastica! Ca are si frumusetea ei, mi-o spune de cateva zeci de ore un om care locuieste in ultima casa din judetul Buzau, inainte de granita cu Vrancea. Si chiar daca lectia a venit de la munte, zona izolata de obicei de la primii fulgi de zapada, dramul de frumusete sufleteasca e de gasit si spre campie, acolo unde haosul iernii e dezlantuit. Sus, la munte, oamenii sar unul in ajutorul celuilalt, pentru ca daca nu se ajuta, mor cu totii. In partea de jos, la campie, solidarizarea e, poate, mai de la inceput. In aglomeratia de la camp, cineva vine in ajutor intotdeauna.

 

batran prin zapada 0231Te poti astepta uneori la incurajare de la oricine, nu insa de la cel care de fapt este el insusi intr-o situatie limita, cu adevarat sinistrat atunci cand ninge viscolit in judetul Buzau, cand forta utilajelor este depasita de cea a naturii si cand nimeni nu-l poate ajuta. Nea Dinica din satul Baltagari nu are niciun vecin gard in gard, padurea ii e cel mai bun vecin pe care l-a avut mereu.

La cateva minute distanta, vecina ii este Manastirea Poiana Marului, insa nu s-a bazat in nicio iarna pe ajutorul celor doua maicute si al calugarului Dionisie ci, din contra, el merge in situatii ca aceasta cu apa de baut la manastire. Prin fata casei sale trece un drum judetean care se infunda primul cu zapada, insa ieri era fericit, a vazut utilajele venind imediat dupa ce a inceput sa sufle vantul si sa aruce zapada aiurea. Astazi, fericirea e umbrita, nu mai poate urca spre comuna. Pe nea Dinica l-am cunoscut cu trei ierni in urma cand, in disperare ca de doua saptamani nu mai putea sa iasa din casa, s-a socotit cu un satean colonel pe la oras si a decis sa sune el, taranul, la presa, sa spuna cat de amarati au ramas ei toti, in Bisoca. Spre seara, atunci, am ajuns la Bisoca. Li s-a luminat sufletul oamenilor din familia lui nea Dinica atunci cand l-am sunat si i-am spus ca incercam sa intram in satul sau. N-a fost chip, doua zile la rand. Pe nea Dinica l-am vazut in carne si oase abia trei luni mai tarziu, cand zapada a inceput sa se topeasca si la Bisoca.

 

P1010314Povestea mea de iarna nu va arata oameni nervosi, lasati sa astepte pe drum, oameni disperati, ci va contureaza portretul unui alt gen de sinistrat. La Bisoca am intalnit poate cei mai curajosi oameni, sanatosi de-a dreptul la trup si suflet, gata sa sara mai curand sa-si salveze aproapele decat sa se vaite el primul.

Cu o sacosa de carpa in spate, prinsa zdravan pe un bat, un batran nu conteneste sa planga. A plecat de acasa pentru ca are sotia bolnava, nu are deloc paine si nici malai. Lacrimile i se fac siroi sub barbie, insa vorbeste ca si cand nu ar plange. Ii e mila de biata baba, ca altfel s-ar fi lipsit de paine. A luat vreo patru paini si trei kilograme de malai, ca la munte, o iarna ca asta se termina tarziu tare.

Mosul ridica mana in aer in semn salut si pleaca, are drum lung si greu pana acasa. Mergem incet dupa batran, pentru ca apar cativa tineri pe schiuri artizanale. Asa au reusit sa coboare din sat. Au o lista in buzunar, pe care e scris numele vecinului, ce trebuie cumparat si suma de bani. Pe schiurile acestea, imi spune tanarul, doua zile in urma au scos spre biserica un batran decedat. Un satean mai in varsta povesteste despre calul sau care a tras tot vreo cateva bucati de lemn pe care au asezat un alt batran decedat. Il tinusera in casa cateva zile si era timpul sa-l ajute sa iasa pe ultimul drum.

 

plimbari--iarnaSolidaritatea in zapada si conditii extreme are alte intelesuri. Comuna Bisoca este singura zona din judetul Buzau care in iarna 2012 a stat trei saptamani la rand in situatie de urgenta. Zapada devenise tovaras si inamic, in acelasi timp. Din nameti se auzeau uneori glasuri puternice, strigate, asa ca la munte. Mergi dupa sunet sau dupa inaltimea zapezii. Cativa oameni dau zapada din fata unei case, de pe geamuri, o parte din acoperis si de langa gradul animalelor. Sunt cu totii rude. Mai apropiate sau mai indepartate, iar in casa este o batrana, nasa celui mai batran, nea Mitica Popa. In prima jumatate din zi a deszapezit cu nevasta lui zona casei sale, acum au sarit cu totii sa-i ofere liniste si batranei ramasa singura si ingropata in zapada troienita. Cateva ore mai tarziu, tot intamplator, ajung chiar acasa la nea Mitica. Bucuria munteanului a ramas vie pana in ziua de astazi. O ceapa mare, taiata, pe masa. O mamaliga de un galben parca nemaivazut pana in acea zi, poate ca foamea era asa de profunda incat si goala ar fi fost nemaipomenita. Si branza. Se aseza sa manance impreuna cu sotia, dar simtisera ca nu trebuie sa fie singuri. A fost cea mai buna masa din an. Asa simt si fac muntenii. Intre timp a cedat si zapada si s-au uscat si incaltarile si pantalonii de pe noi.

 

viscolSeara vine repede la munte. Asa ni se pare noua, cei veniti in treacat pe aici. Intunericul e luminat perfect de zapada si mergi ca ziua. Dupa popasul de la nea Mitica, departe, se vede un sir de oameni coborand. Pare sa fie reluarea unei poze din timpul zilei cand cateva femei strangeau la piept sacosele cu mancare, paine mai ales. Cu cealalta mana, ramasa libera, sunau vecinele sa le anunte ca inca mai e paine. Oamenii acestia, sinistrati de-a dreptul intre munti de zapada in fiecare iarna, nu s-au plans nici un minut in legatura cu hrana, nu au cerut apa si nici paine, nu au spus ca nu au carne sau lemne de foc. S-au plans de sanatate. Atat!

Acum, pare sa fie si mai rea bucata de iarna. Atunci a nins mult, dar linistit. Acum vantul e cel care face legea!

200 de politisti, alte sute de pompieri si militari, salvatori de profesie au devenit la lasarea serii trecute, ei insisi sinistrati in zapada. Nu s-au mai putut face schimburile de ture, iar sutele de participanti la trafic, oameni neinspirati ori poate nevoiti sa plece la drum cand codul portocaliu anunta numai grozavii sau poate ghiniositi sa iasa in trafic pe asa vreme s-au inghesuit in hanuri, benzinarii, carciumi, scoli. Pentru prima data, ieri, am inteles de ce solidaritatea si uniforma au ceva in comun.

 

P1010604Va spuneam despre nea Dinica, omul de la capatul judetului siberian, care ieri a sunat pe telefonul meu sa-mi spuna ca iarna aceasta este totusi frumoasa, dar tare grea, la sfarsit de ianuarie. L-am auzit parca facandu-si cruce, Dumnezeu sa nu fie aprig, caci satele din comuna mare cat capitala Romaniei, Bucurestiul, au multi batrani. Mai apoi si-a adus aminte ca zapada e semn de sanatate pentru pamant si  oameni, se curata si animalele de boli si dispar toate nenorocirile care ar putea sa scape din cutia Pandorei. M-a mirat! Stiti, doar speranta a ramas in cutie! Si noi, muntenii de aici de sus am gasit-o, am pus-o in suflet si nu ne temem decat de Dumnezeu. In rest, sa stiti ca avem de toate, chiar daca nu ne mai putem duce sa luam o paine proaspata, chiar daca nepoata nu mai ajunge la scoala pe jos cativa kilometri, chiar daca baiatul ramane iar fara loc de munca. E bine, doamna sa stiti! Rau e sa murim! Atunci devenim o povara! Ca in zapada nu ne pot ingropa. Dar iarna nu a venit sa ne omoare, ci sa ne vindece de rele si boli! Frigul asta usuca tot. Si daca e sa ajungeti pe la noi, va asteptam cu un pahar cu tuica fiarta, sa treaca si raceala de la picioare, numai sa ne spuneti! Cu Dumnezeu inainte, prin zapada asta frumoasa, care sta asa de bine tolanita in gardul meu!…


Categorii: Actual, Reportaj

Comentarii (2)

  1. Constanta Livia Preda spune:

    Cinste lui!

  2. Roscoiu Crina spune:

    Daca vorbim despre omenie si solidaritate as vrea sa multumesc celui care astazi a venit la ora 7 cu o lopata si o matura prin nameti sa ma ajute sa ajung acasa, Muitumesc IOAN CATALIN BAHNEANU

Adaugati un comentariu


 

*