REPORTAJUL DE DUMINICA: Sanatatea din comoara alba

12 octombrie 2014 | 1 comentariu |

In  „cel mai sarat” judet al Romaniei, comoara alba este, probabil, tinuta ca  rezerva nationala strategica, de aceea nu este inca exploatata, spunea un profesor de la Facultatea de Geologie

 

Oamnii isi iau sarea din munte

Oamnii isi iau sarea din munte

Eu i-as fi spus tezaur si nu as fi facut rau. Daca judetul Buzau si-ar aduna fortele, ar putea sa imbrace intreaga Europa in sare si tot i-ar mai ramane si lui, sa imparta fiecarui om din teritoriu, pentru a se alimenta o suta de ani. Legatura dintre sare si sanatate este vitala in zona noastra. Medicii vorbesc despre o conservare aproape inexplicabila a oamenilor care locuiesc langa muntii cu sare. Femeile de 80 de ani au pielea si vitalitatea celor la 50 de ani. Barbatii nu-si pierd nicicum fortele, iar la 70-80 de ani urca muntii, ca in tinerete.

In „cel mai sarat” judet al Romaniei, comoara alba este de nepretuit. Inca monopol de stat, la noi, in zona aceasta, sarea, imi spunea la un moment dat un profesor de la Facultatea de Geologie din Bucuresti, probabil este tinuta ca si rezerva nationala strategica, de aceea nu este inca exploatata.

Singurii care profita de sarea lui Buzau sunt insisi oamenii pe care supravietuirea in zonele sarate ale judetului i-a invatat sa devina comercinati inediti.

Pe la septembrie-octombrie, cand este sezonul muraturilor de toamna, dar si prin iunie, cand ciobanii scot prima branza de oi, muntenii din zonele cu tezaur masiv, cu munti de sare, lovesc pieptul muntelui si… traiesc si ei.

 

Ruinele "primului Peles" pier, ca si legenda

Ruinele “primului Peles” pier, ca si legenda

Aparent sarace, coamele muntilor tasnesc pe la Manzalesti ca niste strigate imense catre cei care se incumeta sa intre in tezaur. Verzi sau albe in profunzime, coamele acestea sunt temerarii aparatori ai unui bun de care la final de secol al XIX-lea si inceput de secol al XX-lea a avut intentia sa se atinga un boier.

Boierul mostenitor al multor munti imbractai cu sare s-a intors acasa si a dorit sa construiasca pe culmile dulci de la Meledic, Castelul Peles.

Marius Constantinescu, doctor in arheologie si un povestitor fara margini, isi ridica tacticos ochelarii si continua povestea. „A adus la Meledic, etimologic insemnand loc de intalnire, doi mesteri pietrari din Italia. Italienii au adus cu ei si piatra de constructie. Au masurat, au gandit si au inceput sa infaptuiasca. Pe platoul de la Meledic, acoperit cu un strat subtire de pamant dulce si udat de apele unui misterios lac tot dulce, insa in subteran totul fiind din sare pana la 4.000 de metri adancime, cel putin, italienii pietrari au ridicat prima constructie a Castelului Peles”, spune istoria, ca intr-o poveste, arheologul care a prins drag de zona aceasta.

 

Prof. dr. arh. Marius Constantinescu

Prof. dr. arh. Marius Constantinescu

Numai ca povestea are o continuare nefasta pentru judetul Buzau si viitorul acestuia. Boierul mostenitor a inceput si constructia unei cai ferate, care sa lege Targul Buzaului de zona sa. In paralel, castelul se ridica din pamant, ca o frumusete rara. Parter, un etaj si al doilea. Boierul avea o sotie extraordinar de frumoasa, iar ochii unuia dintre mesteri nu au mai plecat de la frumusetea de boieroaica. Boierul a inteles dragostea tainica si chiar infaptuita de pietrar, s-a suparat, insa astepta sa termine castelul visurilor sale.

Boierul avea si o fata, domnisorica si frumoasa pe masura mamei, iar acelasi pietrar, neputand sa o iubeasca pe boieroaica, s-a multumit si cu fata. Atunci, boierul a tunat si a fulgerat, i-a alungat pe pietrari si castelul sau a ramas neterminat. La fel si calea ferata care, la inceput de secol XX, a fost spalata aproape toata de inundatiile care au avut loc in Romania.

Boierul a mers in cel mai apropiat loc care putea sa rivalizeze ca frumusete cu Meledicul si a ridicat Pelesul pe care toti romanii il stiu si astazi.

In Muntii Buzaului a ramas o ruina, care se vede inca, si o poveste frumoasa care nu este pusa in valoare de catre cei care se ocupa de domeniu.

Pana in anii 1990, constructia a fost folosita de oamenii locului ca sala de bal, de festivitati locale. Acum, castelul este o gramada de caramizi. In subsol, spun oamenii locului, exista o alta constructie si un tunel care ar fi putut fi folosit in caz de razboi, pentru evacuarea elitei inspre zona de jos, centrul comunei Manzalesti.

 

sarea 5Castelul acesta este asezat pe o suta de ani de sare, cel putin. Este cel mai mare zacamant de sare pe care Romania nu il exploateaza.

Langa castel, cateva case. Oamenii sunt cuminti si obisnuiti cu hoinarii de turisti. O femeie iese insa si ne saluta. Ne spune ca e vecina castelului. E inca mandra. E atat de vioaie incat o intreb varsta. 80 de ani. Parca nu este adevarat. Are supletea si pielea atat de frumoase, ridurile parca sunt trase in zambet si ochii luminosi. „80 de ani batuti pe muchie, am! Dar mi-a zis si doamna doctor de la noi ca as avea vreo 50, dupa cum arat si dupa cat muncesc si vorbesc. Cica sarea ne conserva, ca pe branza. Ne tine proaspeti”.

Sarea e tezaur pentru tara, dar si pentru oamenii de langa ea.

Mai sus de Manzalesti, lantul de pesteri, caci in subsol muntii se impart in numeroase galerii, una dintre ele este si acum considerata a doua cea mai lunga pestera de sare din lume, oamenii vand sarea.

 

Muraturi asortate, de-ti lasa gura apa!

Muraturi asortate, de-ti lasa gura apa!

Inainte insa, mi-am adus aminte de perioada muraturilor. Oamenii saraci de la Meledic-Manzalesti vand apa sarata a izvoarelor care siroiesc pe munti. Toamna, ei umplu bidoane de cinci litri si o vand ca saramura pura, orasenilor. Si povestesc ei ca verifica taria saramurii cu un ou crud care trebuie sa stea deasupra, daca aceasta este buna de folosit pentru muraturi.

E atat de buna, incat nici nu sareaza prea tare legumele si nici prea putin. Banutii sunt putini, cativa lei. Mai bine castiga cei care merg la oras cu butoiul cu apa sarata luata direct din izvor. Ei o vand celor cativa ciobani de la Sibiu, care vand branza in Piata Centrala a orasului Buzau. Caci sibienii vor saramura curata pentru ca branza lor sa se pastreze „de calitate”…

Bolovanii mici pe care reusesc satenii sa ii rupa din coasta muntelui, prin gauri numai de ei stiute, ajung in hrana animalelor sau tot la vanzare, catre cei care au nevoie de cea mai pura sare.

Mai sus de Meledic, spre dreapta, la Bisoca, acolo unde filonul de sare ajunge, oamenii au in curti adevarate pesteri de sare. Drumul pana la Sari de Bisoca e anevoios. Muntenii de aici din vanzarea sarii din curte traiesc. Poate nu toti, dar majoritatea, sigur. Vand bulgari mici si mai mari, cat reusesc ei si tarnacopul sa scoata din munte. Oamenii de aici mai fac si glume legate de iodul din sarea lor. Normal ca sarea nu e tratata, dar nici ei nu s-au imbolnavit vreodata. Cu rucsacul in spate, muntenii coboara bulgarii de sare pana la clientii lor, ciobani sau sateni din zone in care nu exista sare.

 

Prof. Marius Stoica - studenti-Buzau

Prof. Marius Stoica – studenti-Buzau

Si daca este sa vorbim statistic, in datele Directiei de Sanatate Publica, in anii 2006 exista o situatie care arata ca in zona Manzalesti-Lopatari predomina afectiunile cardiace care, de la consumul de apa sarata s-ar trage. In acest moment, situatia e valabila pentru toata Romania, insa.

Comoara alba din partea aceasta de judet merita luata la pas si povestita mai apoi. Satenii va pot indruma si catre doua guri de intrare in pesterile de sare, insa nu trebuie sa tineti seama de recomandare.

Profesorul Marius Stoica de la Facultatea de Geologie Bucuresti, cadru universitar care in fiecare vara lucreaza aici cu studentii, spune ca nu se poate intra in pesteri. Este periculos. Nu este nimic amenajat si peretii se pot prabusi oricand precum drumul judetean care trece prin zona muntilor de sare. Pamantul, in zonele cu sare, este in continua asezare. Asadar, turistii trebuie sa fie ascultatori si sa nu forteze curiozitatea.

Sarea lui Buzau e mana cereasca si la Bozioru, dar si la Monteoru. Se estimeaza ca o mare parte din judetul Buzau poarta aceasta comoara, plasandu-l ca numarul unu national.

Cel mai sarat judet” al tarii isi lasa insa comoara alba in somn tihnit, spre bucuria satenilor si a tursitilor care o pot gasi pana la intrarea in judetul Vrancea.

 


Categorii: Actual, Economic, Reportaj

Comentarii (1)

  1. Victoras Marcu spune:

    Ce de vrajeala in articolul asta. Eu sunt localnic aici si gasesc foarte putin adevar in articolul asta. Cea mai mare prostie e aceea cum ca la castel a fost sala de bal pana in 1990… acolo sunt doar niste ruine dintotdeauna. Nu a existat decat o fundatie candva, piatra pe care locuitorii au luat-o dealungul timpului si nu mai exista decat o groapa de ani de zile.

Adaugati un comentariu


 

*