Reprezentanții studenților mediciniști din toată țara se reunesc la București

Astăzi debutează cea de-a 38-a Adunare Generală a Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România, eveniment ce va reuni peste 200 de participanți din toate centrele universitare.

 

Acest sfârșit de săptămână va marca un nou moment important din activitatea Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), care își desfășoară, începând de azi, cea de-a 38-a ediție a Adunării Generale, eveniment gazduit de UMF Carol Davila. Cu această ocazie, peste 200 de reprezentanți ai organizațiilor studenților mediciniști din centrele universitare din țară se vor reuni, pentru trei zile, la București, pentru  a dezbate și a propune noi acțiuni, pe care doresc să le realizeze în cadrul societăților în care activează.

Totodată, viitorii medici vor dezbate o serie de probleme de actualitate ale sistemului de Sănătate din România, probleme cu care actualii studenți se vor confrunta în câțiva ani, în calitate de medici. Este vorba de aspecte ce țin de educația medicală, drepturile omului, sănătate publică, sănătatea reproducerii și, nu în ultimul rând, organizarea și structurarea examenului de rezidențiat. Principalele teme ce vor fi abordate în cadrul acestor capitole de discuții se vor referi la sincronizarea curriculelor universitare la nivel local și național, protecția cadrelor medicale din România, sănătatea și drepturile refugiaților, campania de informare a populației cu privire la procesul imunizării din perspectiva experților din domeniul medical, educația sexuală în școli și prevenția cancerului de col uterin.

 

Deși perioadă de desfășurare a evenimentului este 13-15 aprilie, deschiderea oficială va avea loc mâine, în Sala de Consiliu a Palatului Facultății de Medicină din cadrul UMF Carol Davila, în prerzența a numeroși reprezentanți de seamă ai lumii medicale și academice, mulți dintre ei foști membri ai FASMR.

Organizatorii evenimentului au anunțat că printre cei care au răspuns invitației se va afla și Ramona Brad, inițiatoarea proiectului național „2035 – România fără tutun”, studenții mediciniști declarându-se susținători ai acestei inițiative.

Discuțiile care vor avea loc pe parcursul evenimentului vor fi astfel moderate încât să ofere participanților, pe lângă valoare științifică, o nouă viziune a federației „Se va analiza situația actuală legată de vizibilitatea procesului reprezentativ ce necesită în continuare îmbunătățiri, prin implicarea activă în cadrul forurilor decizionale și executive a căror activitate vizează direct studenții în medicină din România. Totodată, federația își propune și consolidarea unei relații stabile și constante cu mass-media, pentru a exprima și disemina pozițiile publice ale organizației”, susțin organizatorii, într-un comunicat remis presei.

 

Teodor Cristian Blidaru

Pe agenda le lucru se vor afla și probleme organizatorice, urmărindu-se continuarea procesului de reorganizare internă și implementare de noi activități, conform standardelor și exemplelor de bună practică preluate de la International Federation of Medical Students Associations.

Pe parcursul celor 3 zile se vor desfășura și numeroase training-uri pe diverse teme, menite să pregătească studenții pentru un proces reprezentativ eficient și profesionist și se vor trece în revistă rezultatele acțiunilor din ultima jumătate de an ale fiecărei societăți studențești în parte.

Despre organizația pe care o conduce, Teodor Cristian Blidaru, președintele FASMR, a declarat că „avem ca obiectiv reprezentarea intereselor comune a peste 25.000 de studenți mediciniști însă, în realitate, raza de acoperire a programelor și acțiunilor pe care federația le întreprinde este mult mai largă și vizează redarea, în cel mai prompt și elaborat mod, a viziunii tinerilor în fața universităților din care fac parte aceștia, precum și în fața instituțiilor statului și a factorilor decizionali din România. Federația este o școală de lideri și ne propunem să dovedim faptul că studenții la medicină sunt piloni de susținere socială în formare. Scopul nostru a devenit, în momentul de față, dezvoltarea pe toate planurile a tânărului viitor medic, pentru a putea demara pe viitor schimbări menite să contribuie la evoluția sistemul sanitar din România”.

 


Adaugati un comentariu


 

*