Risc sporit de cancer în sucurile acidulate, îndulcite cu zahăr

Inițial exista ipoteza că acest risc este dat în principal de obezitate, însă cercetări recente au stabilit că zaharul din aceste băuturi este elementul cheie.

 

Băuturile carbogazoase, în special cele îndulcite cu zahăr, se află de multă vreme pe lista neagră a produselor care ar trebui consumate cât mai rar sau chiar deloc. Este dovedit faptul că acestea joacă un rol important în apariția obezității, a diabetului și a multor altor probleme de sănătate care derivă din aceste afecțiuni.

Recent, cercetătorii au stabilit că există un nou motiv pentru care acest gen de băuturi ar trebui eliminate din consumul zilnic. Oamenii de știință au descoperit că aceste băuturi sporesc riscul apariției unor afecțiuni oncologice. Astfel, cercetătorii de la Universitatea din Melbourne, susțin că persoanele care beau în mod regulat băuturi carbogazoase, cu conţinut mare de zahăr, prezintă un risc mai mare de a face cancer, decât cele care nu consumă astfel de băuturi, indiferent dacă sunt sau nu supraponderale. Concluzia a fost trasă în urma unui studiu privind incidența cancerului în rândul persoanelor afectate de obezitate, oamenii de știință fiind încredințați, inițial, că obezitatea reprezintă principalul factor favorizant pentru apariția cancerului.

 

Studiul a analizat 3.283 cazuri de cancer legate de obezitate şi a descoperit că riscul acestei boli creşte în condiţiile consumului de băuturi carbogazoase îndulcite cu zahăr. Allison Hodge, unul dintre cercetătorii care au realizat studiul, a decarat că echipa din care face parte a fost surprinsă să constate „că riscul de cancer nu era complet motivat de obezitate și că incidența era mai ridicată în rândul celor care consumau frecvent băuturi carbogazoase înducite cu zahar. Nu este şi cazul celor care beau băuturi carbogazoase dietetice, fapt ce sugerează că zahărul este elementul-cheie”, a subliniat aceasta, menționând însă că 4-methylimizadole, un colorant utilizat în băuturile carbogazoase, sau îndulcitorii nu par să accentueze riscul de cancer. Nu în ultimul rând, cercetătorii avertizează că băuturile îndulcite duc la obezitate, inclusiv cele carbogazoase, care cresc riscul apariției a 13 tipuri de cancer, provoacând, de asemenea, diabet de tip 2, boli cardiovasculare şi carii.

 


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*