S-a aprobat Ordonanța care corectează problema salarizării în Sănătate

16 mai 2018 | 0 comentarii |

Actul normativ stabilește „introducerea unor corecții”, așa cum au fost convenite cu sindicatele, transmite Ministerul Sănătății, printr-un comunicat.

 

Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, o Ordonanță de Urgență care modifică şi completează Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel încât, în sistemul medical public să se creeze „cadrul legal necesar pentru ca niciun angajat din sistemul sanitar să nu obţină venituri sub nivelul celor aferente lunii februarie 2018”, așa cum a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Introducerea unor corecţii pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie sunt mai mici decât cele plătite în luna februarie 2018; scoaterea sporului de gardă din calculul procentului de 30%, parte variabilă din totalul cheltuielilor salariilor de bază, pentru spitalele monospecialitate, serviciile judeţene de ambulanţă şi serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov; majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază. De asemenea, stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile de director îngrijiri, asistent-şef serviciu ambulanţă şi asistent medical şef în funcţie de salariul de bază aferent funcţiei de asistent-şef şi, respectiv, asistent medical principal cu studii superioare”, a spus premierul Viorica Dăncilă.

 

Potrivit unui comunicat remis de Ministerul Sănătății, pentru clarificarea unor prevederi din Legea salarizării, documentul adoptat astăzi stabilește, pentru personalul medical, următoarele:

*introducerea unor corecții pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie sunt mai mici decât cele plătite în luna februarie 2018, corecții care vor acoperi diferența și care vor fi actualizate în funcție de evoluția drepturilor salariale individuale stabilite potrivit legii; Corecțiile aplicate vor acoperi diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

*scoaterea gărzilor din calculul procentului de 30%, parte variabilă din totalul cheltuielilor salariilor de bază, în condițiile în care cuantumul sporurilor pentru întregul personal medico-sanitar, care se va face prin aplicarea procentului de 30% asupra salariului de bază, face imposibilă încadrarea în acest procent, în condițiile în care gărzile reprezintă un element obligatoriu în asigurarea continuității asistenței medicale de urgență, însă sporul acordat pentru activitatea desfășurată în linia de gardă reprezintă un element variabil de la o lună la alta, în funcție de componența echipei de gardă și numărul de zile în care se asigură continuitatea.

*unitățile sanitare de monospecialitate, serviciile județene de ambulanță și serviciul de ambulanță al Municipiului București – Ilfov, să poată beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unități sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în Regulamentul elaborat potrivit art. 23; Practic, se creează posibilitatea depășirii procentului stabilit de ordonatorul principal de credite pentru unitățile sanitare de monospecialitate și serviciile de ambulanță și asigurarea sumelor necesare, în scopul acordării sporurilor prevăzute de Regulamentul-cadru la limita minimă, pentru toate categoriile de personal care intră sub incidența regulamentului.

*stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile de director de îngrijiri, asistent șef serviciu de ambulanță și asistent medical șef, în funcție de salariul de bază aferent funcției de asistent șef și, respectiv, asistent medical principal cu studii superioare.

 

Legea Salarizării unitare a fost adoptată în vara anului trecut și ar fi trebuit să fie o lege „foarte bună”, care va aduce majorări semnificative pentru toate categoriile de salariați, din toate domeniile,  după cum a fost prezentată de Olguța Vasilescu. Ea a suferit însă numeroase modificări și a generat situații aberante. În Sănătate, spre exemplu, unde s-a spus că vor fi creșteri de până la 170%, salarii triplate și venituri „aproape ca în Occident”, 10% dintre angajati s-au trezit că primesc mai puțin cu până la 2.000 de lei. Ultima modificare a legii a fost făcută astăzi, ca urmare a protestelor din spitale și a ameninării sindicatelor cu greva generală, după negocierile care, în 8 mai, au durat mai bine de 11 ore și în urma cărora s-a semnat un acord cu Sanitas și Solidaritatea Sanitară. Cu certitudine vor rămâne în continuare unele categorii de salariați nemulțumiți, dar legea prevede nivelurile de salarizare până în 2022, excepție făcând medicii și asistenții medicali, care primesc încă de anul acesta majorările echivalente creșterilor prevăzute pentru următorii patru ani.

Prin același act normativ au fost făcute și câteva corecții strict pentru personalul din Educație. Sunt şi o serie de măsuri pentru cei din învăţământ, după cum urmează: majorarea gradului I pentru funcţia de contabil-şef din învăţământul preuniversitar, corelarea nivelului de salarizare pentru funcţia de director casă corp didactic cu cel pentru funcţia de inspector şcolar, acordarea indemnizaţiei de hrană şi pentru personalul din cadrul învăţământului superior care a beneficiat de tichete de masă în anul 2017 şi, nu în ultimul rând, creşterea cu 20% a salariilor inspectorilor şcolari”, a precizat prim-ministrul Dăncilă, mulțumind echipei guvernamentale care „a găsit soluţii pentru a îndrepta situaţiile apărute” și, în mod deosebit, Olguței Vasilescu.

 

 

Citește și: Guvernul promite că rezolvă scandalul salariilor din Sănătate

 


Adaugati un comentariu


 

*