S-a confirmat cea mai importanta tranzactie de imagistica medicala de pe piata romaneasca

7 iunie 2017 | 0 comentarii |

Compania Affidea a finalizat procedura de achizitie a clinicilor Hiperdia, marindu-si astfel numarul centrelor proprii din tara, de la 17 la 40.

 

affideaAnuntul facut in toamna anului trecut de catre reprezentantii companiei europene Affidea, specializata in imagistica medicala si cei ai clinicilor Hperdia, privind fuzionarea celor doua companii, a fost confirmat zilele acestea, la finalul procedurii de achizitie a intregii retele de centre Hiperdia de catre compania Affidea.

Este cea mai importanta tranzactie relizata pe piata autohtona a imagisticii medicale. Reprezentantii celor doua companii si-au anuntat intentiile la finele lunii octombrie a anului trecut, cand au incheiat un acord angajant de achizitie. A fost si momentul in care au fost demarate procedurile preliminare, asteptandu-se totodata avizul organismelor de reglementare.

Dupa aproape 7 luni de la data incheierii acordului angajant, cele doua companii au facut, de curand, anuntul privind finalizarea tranzactiei, centrele clinicii Hiperdia trecand astfel in portofoliul Affideea, portofoliu care a sporit considerabil. Astfel, daca in cei aproape 17 ani de cand este prezenta pe piata autohtona a serviciilor medicale, Affidea detinea inainte de finalizarea tranzactiei 17 centre in Romania, numarul acestora a crescut acum la 40, prin achizitia celor 23 de centre din portofoliul Hiperdia.

 

Dimitris Moulavasilis

Dimitris Moulavasilis

Totodata, acoperirea Affidea se extinde astfel in 19 din cele 41 de judete, compania fiind prezenta in majoritatea regiunilor tarii. Totodata,  in urma tranzactiei, numarul specialistilor care activeaza in cele 40 de centre din Romania ale companiei medicale a ajuns la 800.

Despre aceasta aceasta tranzactie, Dimitris Moulavasilis, managerul general al grupului Affidea, a declarat ca „marcheaza o noua etapa extrem de importanta in dezvoltarea noastra, care ne va ajuta sa atingem obiectivul de extindere a serviciilor noastre de excelenta in diagnostic, atat pe plan local cat si la nivel european. Impreuna, cele doua companii vor avea forta, acoperirea geografica si dotarile necesare pentru consolidarea pozitiei de lider in diagnostic imagistic in Romania, accelerand astfel cresterea. Hiperdia este o companie cu o reputatie profesionala incontestabila pe piata din Romania si asteptam cu nerabdare sa lucram impreuna”.

 

Imagistica prin rezonanta magneticaAffidea furnizeaza servicii de imagistica medicala, medicina nucleara, tratament al cancerului si analize de laborator in peste 236 de centre proprii din 16 tari din Europa. Compania beneficiaza de expertiza a 5.000 de profesionisti in domeniul sanatatii si opereaza cu 1.110 echipamente de diagnostic imagistic si tratament al cancerului, ce permit efectuarea a peste 10 milioane de examinari anual.

Pe piata romaneasca a patruns in urma cu 17 ani, detinand pana anul acesta 17 centre medicale care ofera pacientilor o gama larga de servicii de diagnostic imagistic, medicina nucleara, alaturi de analize de laborator si consultaţii clinice.

Reteaua clinicilor Hiperdia a fost prezenta pe piata medicala din Romania din anul 1997, oferind servicii de imagistica medicala prin cele 23 de centre medicale in care pacientii beneficiaza de investigatii precum rezonanta magnetica, tomografie computerizata, scintigrafie, ecografie, osteodensitometrie, radiologie digitalizata si mamografie digitalizata, analize de laborator precum si consultatii clinice.

Pana la momentul achizitiei de catre Affidea, Hiperdia era detinuta de fondul de investitii SouthEast Europe Equity Fund II si de Harkstede Holding, entitate inregistrata in Olanda.

Compania internationala Affidea este, la acest moment, principalul furnizor de servicii de imagistica medicala si tratament al cancerului din Europa si totodata cel mai mare investitor si operator in cadrul parteneriatelor public-private in domeniul sanatatii de pe continent.

 


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*