S-a inceput urmarirea penala in cazul deceselor suspecte de la spitalul Filantropia

Procurorii au formulat acuzatii de ucidere din culpa, insa deocamdata acestea nu sunt indreptate impotriva unei persoane anume, cercetarile fiind efectuate in rem.

 

transfuziiScandalul de la spitalul Filantropia din Craiova, unde doi pacienti au decedat in noaptea de vineri spre sambata, iar alti patru au avut reactii adverse dupa ce li s-au efectuat transfuzii de sange, a ajuns si in faza penala. Cercetarile efectuate de politisti, pentru „moarte suspecta”, sunt continuate de catre procurori, acestea concretizandu-se in doua dosare penale deschise pentru ucidere din culpa. Desi cei doi pacienti decedati sufereau de afectiuni grave si se aflau in stadii terminale ale bolii, iar cauzele mortii, stabilite in urma autopsiei, nu par a avea vreo legatura cu transfuziile primite, procurorii considera ca decesul femeii de 81 de ani (cu grave afectiuni cardiace) si al barbatului de 67 de ani (cu leucemie acuta mieloblastica) au avut alte cauze decat cele naturale. Prin urmare, in cursul zilei de astazi au fost deschise doua dosare penale pentru ucidere din culpa. Anchetatorii nu au inca un suspect in acest caz, astfel ca cercetarile se efectueaza in rem, adica doar in privinta faptei, nu si a unei persoane suspectate de comiterea infractiunii respective.

Intregul curs al anchetei se pare ca depinde de rezultatele expertizei medico-legale serologice efectuate de catre Institutul National de Hematologie Bucuresti, care vor stabili daca decesul celor doi pacienti s-a datorat sau nu transfuziilor care le-au fost facute in cursul dupa-amiezei de vineri.

 

Spitalul Filantropia

Spitalul Filantropia

Suspiciunile in acest sens sunt alimentate de faptul ca alti patru pacienti care au fost transfuzati in aceeasi zi, au avut reactii adverse, reactii pe care medicii le considera normale, insa spun ca nu s-au mai confruntat cu un numar atat de mare de cazuri in acelasi timp.

Ancheta efectuata de autoritatile sanitare din cadrul DSP Dolj a scos la iveala unele nereguli in administrarea transfuziilor, insa acestea tin exclusiv de partea administrativa, constand in nerespectarea unor proceduri. Din punct de vedere medical, s-a consrtatat ca sangele transfuzat pacientilor era corespunzator din punct de vedere calitativ, iar fiecare pacient a primit sange din grupa pe care o avea.

Sanctiunile aplicate spitalului, medicului de garda si celor patru asistente considerate responsabile pentru nerespectarea procedurilor, se refera strict la abateri pe linie administrativa, care nu au pus in pericol viata pacientilor, procedurile medicale fiind efectuate corespunzator.

 

salon_spital_cfr_brasov_30645600In acelasi caz s-a sesizat din oficiu si Avocatul Poporului, institutia anuntand ca a demarat o ancheta proprie, considerand ca ar putea fi vorba de incalcarea articolelor din Constitutie privind dreptul la viata si la integritate fizica si psihica si dreptul la ocrotirea sanatatii.

Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, filiala Dolj, a inceput verificari proprii, dupa ce DSP a anuntat sanctiunile aplicate. Organizatia profesionala a trimis o adresa spitalului prin care cere mai multe informatii legate de asistentii medicali care au fost implicati in transfuziile sanguine in unitatea medicala, in urma carora ce doi oameni au murit, iar patru au prezentat reactii adverse. „Noi, prin lege, avem atributii legate de exercitarea profesiei si una dintre atributii este controlul acestei profesii. In momentul cand exista o acuza, indiferent de ce natura, noi trebuie sa o cercetam. Noi, prin adresa trimisa, am cerut sa ne transmita daca membrii Ordinului Asistentilor – asistenti medicali – sunt implicati in aceste cazuri si ce masuri ia comisia de etica a spitalului”, a declarat in acest sens Viorel Gavrilescu, presedintele filialei Dolj a organizatiei.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*