SAJ Buzau, locul 12 la Concursul National de Ambulante

10 octombrie 2016 | 0 comentarii |

Echipajul buzoian ar fi putut termina pe un loc mai bun, insa o mica eroare la una dintre probe a dus la depunctarea sa, iar acest lucru s-a reflectat in rezultatul final.

 

saj buzau concurs de ambulanta (1)Emotia se pare ca a fost principalul adversar al echipajului Serviciului de Ambulanta Judetean Buzau, care a participat la finele saptamanii trecute la Concursul National de Ambulante, desfasurat la Sinaia. Desi isi propusese o clasare cel putin la fel de buna ca cea de la precedenta participare, cand ocupase locul 5 din 20 de echipaje, SAJ Buzau a ocupat de aceasta data locul 12 din 21 de echipaje participante, o eroare comisa in cursul uneia dintre probe, influentand decisiv acest rezultat care putea fi si de aceasta data unul la fel de bun.

Concursul s-a desfasurat pe doua sectiuni, una destinata echipajelor de pe ambulantele de tip C2,  formate din medic, asistent si ambulantier, si cealalta destinata echipajelor de pe ambulantele B2, cu asistent si ambulantier. La competitia destinata echipajelor C2 au participat 14 echipe iar castigator a fost desemnat SAJ Timis, iar la cealalta sectiune au concurat 21 de echipaje, concursul fiind castigat de Serviciul de Ambulanta Bucuresti-Ilfov.

Echipajul ambulantei de tip B2 care a reprezentat SAJ Buzau la competitie a fost format din asistenta medicala Cristina Dobre si ambulantierul Stefan Puiu, avand de parcurs doua probe, prima vizand suportul vital si a doua interventia in caz de trauma.

 

saj buzau concurs de ambulanta (7)Daca la prima proba, echipajul buzoian a facut fata cu brio, la cea de-a doua, emotiile si tensiunea si-au spus cuvantul, fiind omis un pas in cadrul protocolului de acordare a primului-ajutor in caz de trauma, ceea ce a dus la depunctarea din partea juriului. Acest fapt a avut repercursiuni asupra rezultatului final, tragand” mult in jos echipajul buzoian care, altfel, ar fi avut sanse sa se claseze pe locul 5-6.

Emotiile sunt de inteles, daca tinem cont de faptul ca SAJ Buzau a fost abia la a doua participare la acest concurs, ajuns anul acesta la a saptea editie, prima participare fiind in urma cu doi ani. Cu toate ca nu a reusit sa egaleze performanta de la prima editie, echipajul buzoian a reusit sa devansesze echipe mai bine cotate cum sunt cele de la Iasi sau Sibiu, iar acest lucru este considerat o performanta.

 

saj buzau concurs de ambulanta (2)Incantati de buna organizare a concursului si motivati de faptul ca ar fi putut obtine un rezultat mai bun daca nu ar fi fost comisa acea eroare care s-a datorat emotiei si nu lipsei de cunostinte, reprezentantii SAJ Buzau spun ca sunt decisi sa participe si la editiile urmatoare, iar pana atunci este esential ca viitorii concurenti sa invete sa isi stapaneasca emotiile si sa nu se lase influentati de tensiunea specifica unei astfel de competitii.

In acest sens, Rodica Corneci, asistenta sefa din cadrul SAJ Buzau, a declarat ca „o sa participam la concurs si in anii urmatori si atunci o sa reusim mai mult. Noi mai participasem doar o data si aceasta a fost a saptea editie, asa ca nu eram obisnuiti cu emotiile si tensiunea. Pentru editiile viitoare trebuie sa invatam sa ne invingem emotiile, sa invatam sa le stapanim. Eu consider ca echipajul nostru a castigat din momentul in care s-a hotarat sa participe. Am devansat echipaje mai bine cotate si daca nu ar fi fost acea eroare minora comisa pe fondul emotiilor, am fi terminat pe 5 sau 6”.

 


Categorii: Actual, Ambulanta, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*