Sanatate, sport si expozitie in aer liber, de Ziua Politiei

Politistii buzoieni s-au intrecut intr-o serie de competitii in care au aratat ca mintea si corpul sanatos fac casa buna cu eficienta, iar astazi isi vor expune tehnica din dotare in Parcul Crang

 

ziua politiei 01 (1)Pe 25 martie, in ziua de Buna Vestire, se sarbatoreste, in fiecare an, si Ziua Politiei, institutie care a luat fiinta oficial in 1822, atunci cand domnitorul Dimitrie Ghica i-a inmanat agai Mihaita Filipescu, in cadrul unei ceremonii desfasurate la Bucuresti, primul drapel al Agiei. Inmanarea acestui steag a legalizat, practic, functionarea institutiei Politiei Romane.

Prin Regulamentele Organice din anul 1831, Agia a devenit Politie si s-a creat Politia din Capitala, atributiile fiind apropiate de cele actuale, mai precis vorbim despre ordinea, paza orasului in timpul noptii si pastrarea linistii, supravegherea tuturor persoanelor care intrau in oras. Incepand cu Legea de organizare a politiei, emisa in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, urmata de Legea lui Vasile Lascar si de Legea pentru organizarea politiei generale a statului, competentele politiei au fost extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate. Astazi, Politia Romana este institutia specializata a statului care exercita atributii privind apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei, apararea proprietatii private si publice, prevenirea si descoperirea infractiunilor, respectarea ordinii si linistii publice, in conditiile legii.

 

Zi-pol-2Pentru a marca acest eveniment, politistii buzoieni au organizat o serie de activitati, una dintre cele mai importante urmand a se defasura astazi, de la ora 16:00, in Parcul Crang din municipiu. Astfel, buzoienii care vor iesi la promenada le aleile Crangului vor avea parte de o expozitie in aer liber, unde vor putea admira masinile de interventie si tehnica din dotarea politistilor, care au pregatit si cateva demonstratii. Cel mai nou laborator mobil folosit de Serviciul Criminalistic pentru realizarea cercetarilor la locul producerii unor evenimente, precum si echipamentele de care dispun luptatorii Serviciului pentru Actiuni Speciale vor putea fi vazute de orice persoana aflata la plimbar, iar Politia Rutiera va aduce in parc si echipaje angrenate zi de zi in activitaţile de supraveghere si control al traficului, inclusiv doua motociclete, de la aceasta prezentare nelipsind echipele mixte, formate din politist-conductor si caine de urma, care ii vor incanta pe cei mici. Toate acestea astazi, incepand cu ora 16:00, in zona Obeliscului.

 

4Tot in cadrul evenimentelor care marcheaza ziua lor, politistii au profitat si pentru a-si mentine sanatatea si forma fizica, asa ca au organizat o serie de competitii sportive in cadrul carora s-au intrecut la fotbal, tenis de masa, tir etc, castigatorii urmand a fi premiati in cadrul unei sedinte festive care va avea loc la sediul IPJ Buzau, in data de 25 martie.

Nu trebuie omisa nici actiunea umanitara desfasurata in urma cu cateva zile, in cadrul careia trei echipe de politisti s-au intrecut in a prepara mancaruri de post care au ajuns la persoanele internate in centrul social de la Ulmeni, acestea fiind servite la masa chiar de catre politistii castigatori ai concursului.

 

Redactia Sanatatea Buzoiana le ureaza tuturor politistilor, de ziua lor, La multi ani!

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*