Sănătatea interioară

Ecoul pascal al anului 2018 încă persistă. Bucurie. Natură. Candele aprinse. Mese îmbelșugate. Mesaje. Mai aproape sau mai departe de sensul religios al sărbătorii, românii au sărbătorit Paștele și au perceput mesajul de bucurie al marelui praznic.

Nu trebuie uitat însă că înainte de orice manifestare a bucuriei există actul jertfei. Doar jertfirea pentru un ideal și pentru ceilalți poate să aibă germenele sănătos al mulțumirii interioare. De aceea, Paștile, cea mai mare sărbătoare a creștinilor, este precedat de o perioadă de post, în care trupul este supus pe o perioadă mai lungă de timp unor rigori de ordin alimentar.

Participarea efectivă, subiectivă la spiritul unei sărbători presupune o jertfă, un act de voință preparator. Paștele este o sărbătoare a pregătirii și a jertfei, prin excelență. Până la momentul fericit al Învierii a existat suferință, au fost piroane, un mormânt rece, lacrimi și întristare. Vestea Învierii a schimbat toată paradigma în care moartea era judecată, pentru că la baza învățăturii creștine despre Înviere stă jertfa dezinteresată, asumată, a lui Hristos pentru ceilalți.

Această jertfă transmite un mesaj de sărbătoare întregii făpturi, însă receptarea interioară a undelor generale este potențată de implicare personală, de efortul și sacrificiile pregătirii pentru momentul marelui praznic. Totul este oferit prin jertfă, dar nu poate fi perceput decât în grade diferite de intensitate, tot din cauza disponibilității spre a jertfi câte ceva din noi, în vederea primirii sărbătorii.

Omul este scos din zona de confort – așa cum se spune astăzi -, pentru a putea privi realitatea, viața, pe el însuși și din alt unghi, iar această extragere din banalul cotidian, din rutina culinară și comportamentală nu intervine ca un act de impunere exterioară, care ar anula libertatea, ci ca un act de individuală asumare.

Există o paralelă între exercițiu de voință la care era supus Adam în Rai, când i s-a dat totul în stăpânire, dar i s-a interzis să mănânce dintr-un singur pom și postul creștin, în care, după conștiință, poți respecta, adapta, păcăli, ajusta sau ignora regula postului și, în funcție de atitudinea subiectivă pe care o ai, poți cuprinde mai mult sau mai puțin din obiectivitatea jertfei cristice.

Practic, perceperea bucuriei interioare a sărbătorii presupune un efort anterior, iar paradigma jertfei, în funcție de care te simți împlinit după realizarea unui lucru, unui fapt sau unui act, stă la baza oricărei realizări reale.

Lărgind orizontul abordării la cotidian, putem constata că a te jertfi pentru ceva nu este doar un act pascal, este o cale pentru a accede la realizarea împlinirii persoanele. Rezultatele obținute fără sentimentul și efortul jertfei nu aduc bucurie. De aceea, tot ce obținem prea ușor, fără consistente eforturi, merge în palmares, dă o stare de euforie a momentului, dar nu are persistență în suflet și în viață. Alunecă repede și nu este prețuit ca atare.

Pedagogia vieții presupune râvnă, perseverență și efort. Încununarea lor aduce un alt timp de simțământ decât un succes întâmplător, rapid obținut și la fel de grabnic consumat. Practic, sacrificiul personal în binele celorlalți dă o valoare interioară mult mai mare realizărilor noastre. Din păcate, paradigma jertfei, a mersului pe spini, a mersului de-a dreptul, ne doare și nu-i înțelegem sensul clar în momentul chinurilor drumului. Fructele unui astfel de efort sunt totuși cele mai dulci, iar forța dobândită este cel mai bun antrenament pentru menținerea pe podium.

Așadar, bucuria comună a unei sărbători precum Paștele este trăită pe game diferite, în funcție de pregătirea și implicarea personală. Este un praznic al vieții, nu doar al momentului, pentru că se fundamentează pe jertfă, iar gradul în care ne jertfim este corelativ cu nivelul bucuriei reale pe care o trăim.