Sănătatea sufletului

4 aprilie 2018 | 1 comentariu |

Este Săptămâna mare. Paștele se apropie. Ritmul vieții cotidiene ne este domolit de sărbătorile religioase. Ne rămâne ceva timp pentru introspecție, privim mai multe spre noi înșine. Recunoaștem sau nu, viața fără credință nu este posibilă. Intensitatea sentimentului religios diferă, dar există în fiecare. Dumnezeu ne-a dat minunatul dar al libertății. De aceea, acțiunile și trăirile noastre sunt atât de diverse. Suntem unici, irepetabili, iar credința ne potențează trăirea acestor realități.

Deși există păreri care spun că religia dezbină, în fapt sărbătorile religioase ne apropie. Nici în vreme de război, atunci când combatanții erau de confesiuni diferite, respectul pentru momentele sacre nu era călcat cu cizmele.

La ceas de sărbătoare stăm umăr la umăr în familie, în mulțime, la ceremonii, ne hrănim dintr-o masă comună, ne împăcăm cu cei cu care ne-am vrăjmășit și ne bucurăm să ne privim și să ne întâlnim, mai mult decât oricând.

Credința din noi ne determină să facem astfel. Au fost, în istorie, epoci complicate. Unele și-au propus îngroparea oricărei forme de manifestare religioasă, încercând să creeze ritualuri laice, care să le substituie. Rezultatul: un eșec! Sentimentul religios nu a putut fi îngropat. Răsare și crește chiar și acolo unde pare a fi definitiv adormit. De ce? Pentru că omul are trup și suflet. Pentru că sufletului îi este dor de o mână divină care să-l încălzească. Pentru că trupul fără suflet intră în putrefacție.

Sensul superior al existenței noastre este dat de trăirile religioase pe care le avem. E trist să fii fără de Dumnezeu. Un ateu mort este un om gătit la patru ace, care nu are unde să meargă, spunea cândva, cineva. De aceea, până în ultimul moment, fiecare dintre noi are o șansă. Te poți rătăci, îți poți imagina că te lupți și Îi strici pacea lui Dumnezeu dar, în cele din urmă, tot un text din Biblie te va însoți, tot speranța că dincolo de negrul gropii mai există ceva te încurajează și căutăm, cu ochi fierbinți în suferință, alinarea din partea unui slujitor al Domnului.

Ne întrebăm de ce umanitatea este atacată de boală, sub diversele ei forme, deși medicina avansează mai repede ca niciodată. Omul bolnav caută vindecarea, caută alți oameni pricepuți să corecteze această anormalitate. Și, uneori, reușește. Bucuria nu este însă deplină fără dorinţa fierbinte de tămăduire sufletească. Psihologii confirmă acest lucru, ne spun că la sănătatea trupului depinde, în mare măsură, sănătatea sufletului. Iar cei mai mari medici ai lumii spun că ei nu sunt decât o prelungire a mâinii lui Dumnezeu. Iar legătura intrinsecă dintre sănătatea trupului și cea a sufletului ne-a arătat-o însuși Hristos. Textele Sfinte ne arată că vindecările miraculoase au avut loc sub imperiu credinței și au avut ca finalitate vindecarea sufletului, care l-a redescoperit pe Dumnezeu.

De ce se petrec astfel toate? Pentru că sufletul nostru o cere, pentru că în noi există o lumină pe care nu o putem stinge nicicând. Sub obroc o mai vârâm, dar și acolo arde.

Revenind la timpul prin care trecem, Săptămâna Patimilor, adică perioada dintre Duminica Floriilor și cea a Învierii și lecturând textele biblice care se citesc în această vreme, nu este greu de constat cât de mare e drama omului liber care, fie evită să-și asume consecințele libertății, fie lasă puterea deciziei în mâna altora sau a mulțimii. Este dramatic să nu-ți asumi ceea ce trăiești, să hotărască alții în locul tău, să te lași robit de gloată pentru că, în final, fiecare dintre noi răspundem personal pentru tot ceea ce facem. Chiar și în cazul deciziilor colective, nimeni nu este exonerat să dea socoteală în mod individual. De aceea, Săptămâna Patimilor este mai mult decât un simbol pentru creștini. Nu are doar o relevanță comemorativă, nu se parcurge sub semnul lui s-a întâmplat. Această săptămână e partea din viața noastră. E săptămâna existenței fiecăruia dintre noi. Indeciziile, trădările, frământările, neliniștile și dificultățile de a face ceea ce este bine și corect ne macină.

Rememorând puțin evenimentele petrecute acum 2000 de ani, de la Florii la Înviere, nu e greu să ne gândim și la noi, cei care ne bucurăm și ridicăm osanale în momente fericite din viață, iar apoi ne lepădăm și sub freamătul mulțimii, gândurile proprii devin o simplă masă informă, colonizată de interesele altora. De dragul sau sub imperiul anturajului – așa cum își justifică adolescenții viciile -, greșim și facem fapte pe care o minte sănătoasă nu le-ar putea accepta. Devenim lupi pentru semenii noștri. Nici Dumnezeu nu a scăpat din ingratitudinile noastre. Și pe El l-am răstignit. Sigur, vom spune că a fost răstignit de evreii de atunci. Așa este, dar noi am fi făcut o alegere mai altfel? Probabil, tot un hoț precum Barabas am fi scăpat. Reperele morale nu ne plac. Impun o anumită conduită. Este mult mai comod – cel puțin în primă instanță – să alegem răul. Apoi, evident, avem regrete. Credeți că sloganul vrem spitale, nu catedrale este mai puțin orb decât strigătul mulțimii Ia-l, răstignește-l? În fapt, cu toții ne dorim spitale cât mai bune. Dar lipsa unor standarde din spitale nu este cauzată de construirea catedralelor.

Da, s-ar putea pune întrebarea: de ce unele se construiesc mai bine și mai repede decât celelalte? Sau ne-am putea întreba ce ar trebui schimbat ca lucrurile să meargă la fel de bine și acolo și dincolo?! Dar noi, obișnuiți cu lupta de clasă, ne lăsăm duși ușor de nas, crezând că nu este de ajuns soare pentru toți și trebuie vârât doar într-o casă. Pentru a depăși, totuși, absurdul unei polemici, dincolo de evaluările administrative, fără îndoială, bisericile cresc din sufletul nostru. Ele așa apar, iar noi, cei care suntem permanent între Florii, Vinerea Patimilor și Înviere, avem nevoie de certitudini spirituale, de bucuria sărbătorilor și speranța că huma nu poate înghiți atât de multe trăiri, speranțe, experiențe și gânduri.

 



Comentarii (1)

  1. Constantin Miramar spune:

    FLEICITARI, Dumnezeu sa va bucure! Articolele sunt o oaza de normalitate si de revenire cu picioarele pe pamant. E placut sa le citesti, limbaj ales, bun simt, credinta si har.

Adaugati un comentariu


 

*