„Săptămâna românească a testării”

Astăzi debutează o campanie desfășurată în cadrul unui proiect-pilot la nivel  european, având ca scop depistarea persoanelor defavorizate infectate cu virusuri hepatice sau cu HIV.

 

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) s-a alăturat unui proiect-pilot derulat de Asociația Europeană Pacienților cu Efecțiuni Hepatice (ELPA), care se desfășoară în mai multe țări de pe continent și are ca scop depistarea persoanelor din medii defavorizate, infectate cu virusul hepatic de tip B sau tip C, ori cu virusul HIV – cel care provoacă SIDA. Proiectul, denumit „Săptămâna europeană a testării”, se va derula în România sub forma unei campanii care debutează azi, sub denumirea adaptată de „Săptămâna românească a testării”. Principalul promotor al acțiunilor care se vor derula în peroada 18-25 mai în România este APAH-RO, care și-a fixat ca obiectiv testarea a peste 1.000 de persoane care trăiesc în condiţii economice dificile sau se află în zone defavorizate.

Parteneri în acest proiect vor fi și reprezentanții Asociației Române Anti Sida (ARAS), fiind deja stabilit itinerarul care va fi parcurs în saptămâna care urmează, în vederea testărilor.

Astfel, pe 21 mai vor fi testate persoanele defavorizate din comuna Stănești, județul Giurgiu, pe 22 mai, cele din Brașov, pe 23 mai, localnicii din Vicovul de Sus – județul Suceava, iar pe 25 mai, caravana își va încheia parcursul la Turda, în județul Cluj.

 

Marinela Debu

Marinela Debu, președintele APAH-RO, a precizat că astfel de acțiuni sunt deosebit de utile, dat fiind faptul că mulți dintre pacienții infectați cu virusul hepatitei B sau cel al hepatitei C nu sunt încă diagnosticați, întrucât boala are o evoluție „tăcută”, fără simptome specifice. Din această cauză, controalele medicale periodice sunt recomandate, însă în cazul persoanelor din zone defavorizate sau al celor cu situații materiale precare, nu se poate vorbi, din păcate, despre astfel de controale. De aceea, astfel de testări efectuate în rândul comunităților respective sunt foarte benefice, facilitând o diagnosticare timpurie, care sporește sansele de vindecare.

„Este obligatorie facilitarea testării pentru că o diagnosticare timpurie poate salva vieţi prin prevenirea dezvoltării cirozei şi a cancerului hepatic. Mulţi nu se testează pentru că nu prezintă simptome sau îşi spun că riscul de a avea hepatită este mult prea mic. Acestea nu pot fi argumente valide, deoarece în cazul hepatitelor simptomele pot să nu se manifeste ani la rând. Pentru campania din acest an ne vom îndrepta către persoanele care prezintă un potenţial ridicat de infectare şi un grad redus de diagnosticare din diverse motive”, a declarat Marinela Debu.

 

În același context, Liana Velica, manager proiect ARAS, a precizat că la testele de hepatită C, oferite anul trecut de organizația pe care o reprezintă, o persoană vulnerabilă din trei a primit un rezultat pozitiv, dar numai 696 de persoane din grupuri sau comunităţi dezavantajate au avut acces la aceste teste. „Cei care au primit rezultat pozitiv nu au reuşit să meargă mai departe, spre confirmare şi tratament, deoarece nu erau asigurați. De aceea susţinem creşterea accesibilităţii testării pentru hepatite, astfel încât diagnosticarea să fie posibilă şi pentru persoanele care se află în situaţii de vulnerabilitate, persoane care nu au asigurări de sănătate şi nici medic de familie”, a declarat aceasta.

Ultimele estimări indică faptul că aproximativ un milion şi jumătate de români trăiesc cu virusurile hepatitice B şi C, iar circa 80% dintre pacienţii infectaţi cu hepatita C dezvoltă o boală cronică de ficat.

Totodată, virusul hepatitei B este de 100 de ori mai infecţios decât HIV şi de 10 ori mai mult decât cel al hepatitei C, iar prevalenţa hepatitei B în România este de 5,6%.

 


Categorii: Actual, Asociatii, Stiri

Comentarii (1)

  1. Alexandra spune:

    Superb. O initiativa de toata lauda. Am totusi cateva intrebari..
    Persoanele din medii defavorizate, care afla ca sunt bolnave, ce fac mai departe?
    Cine le vor sustine investigatiile viitoare? Cine le va plati tratamentul?
    Care e scopul unei campanii de a identifica virusul hepatic in stadiu incipient, in conditiile in care in Romania nici macar cei in stadiu final nu beneficiaza de tratament gratuit?
    Dar e bine sa afle toti daca le e sau nu pecetluita soarta 🙂

Adaugati un comentariu


 

*