Scopul medical si scopul intrinsec in ergoterapie

20 noiembrie 2012 | 0 comentarii |

In orice tip de recuperare exista un scop, un obiectiv stabilit atat de profesionisti (scopul medical), cat si de pacientul in sine sau apartinatorii acestuia (scopul intrinsec), in atingerea carora un rol important s-a dovedit a avea ergoterapia.  

 

Tinand cont de faptul ca forta interioara de depasire a unei stari de boala sau de handicap si de recuperare difera de la individ la individ, observam ca exista persoane cu un caracter puternic, care reusesc sa se autodepaseasca si sa se autoeduce, dar sunt si persoane care nu reusesc sa treaca peste momentul psihologic determinat de boala in sine.

Vorbind despre scopul medical, putem observa ca acesta variaza in functie de ceea ce asteapta pacinetul de la specialist, de dorintele si visele sale, de optimismul sau, de puterea  de mobilizare a fiecarui pacient in parte, si nu in ultimul rand de prognosticul bolii. Numeroase studii atesta acest fapt.

In ajutorul scopului medical intervine ergoterapia, cu un alt scop, mult mai usor de urmarit si care poate fi schimbat in functie de activitatea specifica pe care si-o propune intr-o anumita perioada de timp. Vorbim in acest caz despre scopul intrinsec.

 

Interactiune implicita

 

Ca sa intelegem rostul fiecaruia dintre cele doua scopuri amintite, vom lua ca exemplu un pacient care are scopul medical de a  scapa de depresie. El  nu va face altceva decat sa se afunde si mai mult in aceasta stare, deoarece va avea senzatia ca nu va reusi niciodata sa invinga acest impas. Daca insa un ergoterapeut ii propune sa ignore pentru un timp aceasta problema si sa se concentreze pe o anumita activitate in sine, cum ar fi : realizarea unor obiecte artizanale, gatitul sau orice alta activitate care ii face placere, pacientul nostru isi va gasi drept scop indeplinirea acelei activitati, uitand , practic, de problemele care i-au indus starea de depresie , si indeplinind pe rand, diferite scopuri intrinseci. In acest fel, fara sa constientizeze, se apropie intr-un  final de atingerea scopului medical.

 

Studiu de caz

 

Mergand pe analiza unor cazuri concrete in recuperarea neuro-motorie, vom intelege mai bine rolul si rostul acopului medical si al scopului intrinsic.

Plecam de la studiul cazului unui copil, pentru care s-a stabilit  drept scop medical realizarea mersului. Vom constata ca acel copil nu va intelege ca trebuie sa mearga cu orice pret si, poate pe langa alte motive care-l tin pe loc, exista si frica de a nu cadea. Atunci, ergoterapeutul, sau parintele, isi propune alte scopuri decat cel medical si anume: sa atraga atentia copilului asupra unei jucarii care ii place si astfel sa il determine sa ajunga la ea, sau sa vina in bratele mamei, ori sa se deplaseze pana la un aliment preferat. Toate aceste scopuri, intrinseci, de altfel, sunt mult mai usor de inteles si mult mai motivante pentru copil, iar intr-un final au drept scop realizarea mersului independent.

 

Avantajul scopului intrinsec

 

In cazul unui adult care trebuie sa isi recupereze un membru superior afectat in urma unui accident, aflam ca acesta are nevoie de foarte multa  rabdare si vointa pentru a urmari scopul medical si a incerca sa il atinga prin rutina kinetoterapiei. Un ergoterapeut, prin activitati atent selectionate, poate sa participle la  recuperarea acelui membru, depasind bariera rutinei. Astfel, daca o miscare din cot, prin kinetoterapie nu are prea multe optiuni, prin ergoterapie, pacientul poate, de exemplu, sa vopseasca cu pensula o suprafata mai larga, sa traga la rindea, sa taie cu fierastraul sau sa bata cuie, activitati care vor avea drept scop intrinsec, pentru pacient, realizarea unui lucru util si in aclasi timp, sub supravegherea specialistului, membrul respectiv se va apropia vertiginos de scopul medical propus initial.

Avantajul pe care il ofera ergoterapia este ca scopul poate fi adaptat in functie de necesitatea si interesul pacientului, putand fi schimbat atunci cand bolnavul s-a plictisit. Mentinand treaz interesul pentru recuperare, i se distrage atentia de la anumite stari patologice (oboseala, dispnee, neputinta functionala, etc) si in acelasi timp i se confera o stare de utilitate, foarte necesara pentru psihicul pacientului intr-o perioada de recuperare de lunga durata.

Mihaela Tataru este kinetoterapeut si profesor al Scolii Sanitare Postliceale „Florentina Mosora”.


Adaugati un comentariu


 

*