Seful Clinicii de Hematologie de la spitalul Filantropia a fost demis

Masura vine la doua luni dupa ce doi pacienti internati in spitalul craiovean au decedat in urma unor transfizii, cercetarile ulterioare stabilind ca nu s-au respectat anumite proceduri.

 

Dr. Dragos Gabriel Gaman

Dr. Dragos Gabriel Gaman

La doua luni dupa ce spitalul Filantropia din Craiova a ajuns in atentia publica in urma decesului a doi pacienti care au beneficiat de transfuzii, conducerea unitatii medicale a anuntat primele masuri, luate ulterior sanctiunilor aplicate de Directia de Sanatate Publica Dolj. Desi, in urma autopsiei nu s-a dovedit ca decesul celor doi pacienti ar fi fost provocat de transfuziile administrate gresit, ancheta demarata la nivelul spitalului a scos la iveala faptul ca nu au fost respectate anumite proceduri care tin in special de latura administrativa. Prin urmare, spitalul a fost amendat cu 25.000 de lei, iar medicul de garda, asistentul de la unitatea de transfuzii si alte trei asistente de la Clinica de Hematologie au fost amendati cu cate 1.000 de lei, pentru nerespectarea procedurilor privind efectuarea de transfuzii. In paralel, se deruleaza si o ancheta penala pentru ucidere din culpa, fara ca vreun suspect sa fie pus oficial sub acuzare, pana acum.

In cursul zilei de astazi, conducerea spitalului a anuntat si prima sanctiune administrativa luata in urma incidentului de acum doua luni, aceasta constand in demiterea sefului Clinicii de Hematologie, medicul Dragos Gabriel Gaman.

 

filantropiaIn legatura cu aceasta decizie, directorul medical al spitalului Filantropia, dr. Lorena Dijmarescu, a declarat ca sanctiunea nu a fost aplicata pentru o eventuala culpa medicala, ci pentru viciile de procedura descoperite cu ocazia anchetei ce a urmat decesului celor doi pacienti. „Nu a fost stabilita o culpa medicala, dar s-au descoperit vicii de procedura, vicii de transport al materialelor biologice, de supraveghere a transfuziilor. Profesorul Gaman nu a reusit sa organizeze sectia, desi avea in fisa postului organizarea, atentia pacientului, viciile de procedura, protocoale, tot ce inseamna functionarea unei sectii. A fost vorba de neindeplinirea atributiilor din punct de vedere administrativ. Ca atare, a fost demis din functie, incepand cu 1 mai”, a declarat aceasta.

 Totodata, sistentul-sef al sectiei a fost suspendat din functie pe o perioada de doua luni, iar asistentele care se aflau in tura respectiva au fost sanctionate cu retineri din salariu, pentru ca nu si-au luat toate masurile de precautie si nu au indeplinit toate procedurile legate de inscrisurile care trebuie sa apara in foile de observatie.

 

donare-sangeDirectorul medical al spitalului a mai declarat ca, din datele existente la ora actuala, nu rezulta ca decesul celor doi pacienti s-ar fi datorat unei culpe medicale, iar in acest sens se asteapta rezultatele anchetei penale. In cazul in care se va stabili ca cei doi pacienti au decedat din cauza transfuziilor care le-au fost administrate, vor fi acordate noi sanctiuni, in raport cu gravitatea faptei. „Ancheta politiei referitoare la aceasta situatie este inca in curs, noi acum nu avem decat un raport preliminar al medicinei legale, care nu a stabilit o cauza directa intre transfuzia de sange si moartea celor doi pacienti. In momentul in care ancheta politiei va decide ca este vorba de culpa medicala, sanctiunile vor fi in raport cu gravitatea faptelor. Noi am luat doarmasuri administrative”, a precizat in acest sens dr. Lorena Dijmarescu.

Numele medicului demis a mai fost legat de un scandal in urma cu cativa ani, cand aceasta a fost cercetat penal si condamnat pentru luare de mita. Acuzat ca a pretins 1.000 de euro pentru a facilita pensionarea pe caz de boala a unei femei, acesta a fost condamnat in urma cu doi ani la doi ani si patru luni de inchisoare, insa dupa recurs, Curtea de Apel Craiova a schimbat sentinta in obligarea inculpatului de a efectua 100 de zile de munca in folosul comunitatii.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*