Serviciu telefonic pentru urgente pediatrice, apelabil din toata tara

Deocamdata este vorba de un proiect pilot, care a avut insa mare succes in primele trei luni de functionare, fiind deservit de 34 de medici specialisti care lucreaza in ture.

 

Sursa foto: ziarul de Cluj

Sursa foto: ziarul de Cluj

De trei luni functioneaza cu succes la Cluj primul serviciu telefonic din tara pentru urgente pediatrice, prin intermediul carora parintii pot primi sfaturi medicale din partea unor specialisti, adesea nemaifiind nevoie sa se deplaseze cu copiii la spital, cazurile semnalate fiind rezolvate pe baza sfaturilor primite prin telefon de la medicii pediatri. Este vorba de un proiect pilot, programat a se desfasura initial  pe durata unui an, proiect ce a fost privit la inceput cu reticenta de catre medici, orice profesionist stiind ca actul medical presupune o examinare amanuntita a pacientului, iar consultatiile prin telefon nu sunt o practica foarte agreata in bransa, lucru foarte firesc, de altfel. Proiectul Peditel, initiat de Spitalul de Urgenta pentru Copii Cluj a primit insa aprobarea Ministerului Sanatatii si sprijinul financiar al Fundatiei Vodafone, care a contribuit cu 42.000 de euro, iar 34 de medici din cadrul spitalului au acceptat sa se implice si sa lucreze in ture pentru a raspunde 24 de ore din 24 si 7 zile din 7 la apelurile de urgenta venite din partea parintilor cu copii mici.

 

Dr. Calin Lazar

Dr. Calin Lazar

Desi au trecut doar trei luni de cand a fost pus in functiune, sistemul s-a dovedit a fi in egala masura foarte solicitat dar si foarte eficient. Astfel, conform directorului medical al spitalului, medicul Calin Lazar, din luna ianuarie pana in prezent, la linia telefonica Peditel au fost primite 1.100 de apeluri, iar 600 dintre cazuri au fost rezolvate telefonic, fara a fi nevoie ca parintii sa se deplaseze cu copiii la spital. „Cand medicul de familie are 20 de consultatii pe zi si nu mai poate primi nici urgentele majore, atunci efectiv parintele ce putea sa faca, decat sa ia copilul sa fuga cu el la Urgente. Asa, acum suna la 1791 24 de ore din 24, sapte zile din sapte”, a explicat medicul clujean ratiunea care a stat la baza demararii acestui proiect, precizand ca este surprins de numarul mare de apeluri primite in doar trei luni si de faptul ca nu a fost primita nicio reclamatie. In majoritatea cazurilor, parintii suna pentru febra, tuse, ajustari ale medicatiei, varsaturi, diaree, simptome pe care le descriu medicilor de la celalalt capat al firului, iar acestia, daca isi dau seama ca nu este vorba de un caz grav, le dau parintilor sfaturile necesare pentru rezolvarea situatiei.

 

pediatruDe retinut este faptul ca desi este coordonat de responsabilii spitalului de pediatrie din Cluj serviciul Peditel poate fi apelat din toata tara la numarul 1791, fapt mai putin cunoscut pana acum, tinand cont ca majoritatea apelurilor primite pana acum au fost din Cluj si localitatile invecinate. Exista si o colaborare cu Serviciul 112, numarul de urgenta fiind apelat de medici atunci cand depisteaza un caz foarte grav. Aceasta colaborare ar urma sa fie extinsa, astfel incat apelurile pentru urgente pediatrice sa poata fi deviate de la 112 la Peditel, atunci cand se considera ca parintii care suna pot fi ajutati de medicii de aici. Proiectul are aprobare doar pentru un an de zile iar la sfarsitul acestei perioade, daca se va considera ca serviciul a fost eficient, coordonatorii va trebui sa gaseasca alte surse de finantare, avand inca de pe acum promisiuni in acest sens din partea autoritatilor locale.


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*